Planta
Este o plantă erbacee perenă, erectă, înaltă de 1 până la 3 m, din familia Asteraceae. Corola este tubulară, de un violet-purpuriu închis. Înflorește și rodește din iulie până în octombrie. Crește pe pante stâncoase, la altitudini între 2.100 și 4.500 m, și se cultivă pe scară largă. Numele Dolomiaea costus datează din 2020, iar înainte planta se numea Saussurea costus. Pentru aceeași plantă s-au mai folosit numele Aucklandia costus, Aucklandia lappa, Saussurea lappa, Aplotaxis lappa și Theodorea costus. Este un ciulin originar din Asia de Sud și din China. Este semnalată în India și Pakistan, iar în China, în cultură. Exemplarele de herbar provin din Himachal Pradesh, Cașmir și Uttarakhand. Tulpina este simplă, păroasă în partea de sus, groasă de 0,8 până la 2 cm. Frunzele bazale sunt membranoase, de 10-12 × 7-9 cm, neregulat dințate, pe pețioli înaripați lungi de 4 până la 30 cm. Capitulele au o lungime de 2,5 până la 3,5 cm, sunt solitare sau grupate câte 3 până la 5, de obicei terminale, cu bractee purpurii. Corola are o lungime de 1,5 până la 1,8 cm. Fructul este o cipselă brună, curbată, lungă de 0,6 până la 1 cm, încununată de un papus brun, penat.
Rădăcina și întrebuințările ei
Rădăcina mai poartă și numele latin radix aucklandiae. Se găsește sub formă de ulei esențial, de pulbere sau de baton uscat. Pentru bețișoarele de incens, rădăcinile se macină, iar pulberea se modelează apoi în bețișoare. Batoanele uscate se taie de obicei în felii subțiri, care se aprind la altare sau se pun ca tonic în băile fierbinți. Misticii rishi (hinduși) din Cașmir mâncau mai ales această plantă. Rădăcina este partea folosită în scopuri medicinale sau homeopatice. Cultura vizează mai ales rădăcinile, iar cea mai mare parte se exportă în China și Japonia. Altitudinea mare favorizează germinarea semințelor și supraviețuirea plantelor, ceea ce ajută planta să prospere în regiunea muntoasă a Himalayei.
Uleiul esențial
Uleiul esențial din rădăcini este galben-deschis până la brun și amintește întrucâtva de uleiul de iris. Rădăcinile uscate și uleiul au devenit un produs farmaceutic important pe piața internațională. Într-o analiză, uleiul esențial din rădăcini conținea circa 80% sesquiterpenoide și 14% monoterpenoide. Componentele principale erau dehidrocostus lactona (46%) și costunolida (10%). Un extract de rădăcină examinat într-un alt studiu a dat 22,5% dehidrocostus lactonă și o arie a picului de costunolidă de 5,38%.
Chimie
Principalii constituenți ai plantei sunt compuși volatili precum costunolida, dehidrocostus lactona și cinaropicrina. Formula costunolidei este C₁₅H₂₀O₂, a dehidrocostus lactonei C₁₅H₁₈O₂, iar a cinaropicrinei C₁₉H₂₂O₆. Costunolida este o lactonă sesquiterpenică naturală, izolată pentru prima dată în 1960 din rădăcinile de Saussurea costus. Numărul ei CAS este 553-21-9, iar masa molară este de 232,323 g/mol. Planta a fost identificată și ca sursă de inulină. Printre ceilalți compuși semnalați în plantă se numără aldehida Saussure, reynosina, santamarina și (+)-germacrenul A. Planta conține și lactone sesquiterpenice active împotriva tripanozomilor. Costunolidei, dehidrocostus lactonei și cinaropicrinei li se atribuie proprietăți antioxidante, antimicrobiene, antiinflamatoare, antidiabetice, antiulceroase, anticanceroase și hepatoprotectoare. Costunolida se găsește și în salata verde și în cicoare.
Lactonele sesquiterpenice
Lactonele sesquiterpenice sunt o clasă de sesquiterpenoide care conțin un inel lactonic. Apar cel mai des în plantele din familia Asteraceae. Pot fi alergenice și toxice pentru animalele care pasc. Sunt solide incolore, lipofile. Clasele principale sunt germacranolidele, heliangolidele, guaianolidele, pseudoguaianolidele, hipocretenolidele și eudesmanolidele.
Cultură și medicină
Genul Saussurea crește spontan între 2.000 și 3.500 m, în zonele subalpine din nord-vestul Himalayei. În medicina indiană, rădăcinile se folosesc împotriva astmului, a tusei, a holerei, a bolilor cronice ale pielii și a reumatismului. Fermierii din valea Lahaul au început să cultive planta pe scară largă la începutul anilor 1900, dar au înlocuit-o mai târziu cu mazăre și cartofi, din cauza ciclului lung de cultură și a randamentului mai mic. Un experiment de câmp făcut acolo a arătat că cea mai potrivită combinație de îngrășăminte era de 90 kg de azot, 40 kg de fosfor și 20 kg de potasiu la hectar.
Conservare și comerț
Planta a fost recoltată excesiv. Pe Lista roșie IUCN a taxonilor amenințați figurează ca specie critic periclitată. Este una dintre cele mai amenințate plante medicinale din Himalaya Cașmirului. Amenințările vin din recoltarea nereglementată, supraexploatarea, comerțul ilegal și pierderea habitatului. Un atelier ținut la Lucknow a evaluat planta ca fiind critic periclitată la nivel național în India, cu o scădere a populației de 70% în ultimii 10 ani. Pășunatul necontrolat al iacilor afectează și el puternic rata de supraviețuire. Potrivit datelor comerciale CITES, China și India sunt principalii exportatori ai produsului, iar Hong Kong este un reexportator important. Extractul a fost folosit în medicina tradițională pentru o serie de afecțiuni. Pierderea habitatului continuă din cauza construcției de drumuri și a instalațiilor militare din multe zone de cultură. Activitățile recreative și urbanizarea limitează și ele cultura. Un al doilea atelier, pentru nordul Indiei, a evaluat planta ca fiind critic periclitată în Jammu și Cașmir. Principalii cumpărători de rădăcină sunt companiile farmaceutice, mari și mici, iar pe piețele indiene se pot cumpăra la cerere cantități foarte mari. Specia este foarte căutată pentru compușii ei bioactivi, precum costunolida și cinaropicrina. Este recoltată excesiv pentru rădăcinile ei aromatice. Într-un studiu de teren s-a găsit o singură populație sălbatică, lângă Lahaul-Spiti, în Himachal Pradesh, în timp ce specia era cultivată în mai multe locuri.
