În satele din jurul orașului Madurai, din statul Tamil Nadu din sudul Indiei, ziua de lucru a culegătoarelor de iasomie începe la ora trei dimineața. Sunt aproape numai femei. Se trezesc în întuneric, își leagă pe frunte lanterne frontale cu baterii și merg spre câmpurile unde Jasminum sambac crește în rânduri lungi și joase. Florile s-au deschis cu ore înainte, după apus, la scăderea temperaturii și a luminii. La ora trei sunt desfăcute complet, pline de umezeală și de compuși volatili, iar aerul din câmp e atât de încărcat de parfum încât nou-veniții amețesc uneori. Culegătoarele lucrează după pipăit tot atât cât după vedere: degetele citesc turgescența fiecărui boboc ca să afle dacă s-a deschis destul pentru recoltă. Culeg până în zori, circa trei ore, apoi se opresc, pentru că, odată cu răsăritul, florile încep să se închidă și compușii volatili să se disipeze, iar timpul culesului se încheie.
11 minute de citit
Programul acesta nu e o preferință tradițională și nici o superstiție. E chimie. Jasminum sambac înflorește noaptea. Spre deosebire de majoritatea florilor, care se deschid ziua ca să atragă polenizatori diurni, sambac a evoluat ca să atragă fluturi de noapte, mai exact sfingidele din Asia tropicală și subtropicală, care se orientează în întuneric după miros. Întreaga strategie de reproducere a florii se sprijină pe noapte. Floarea sintetizează și emite cei mai importanți compuși volatili într-o fereastră de circa opt ore, între apus și răsărit, cu un maxim în orele din jurul miezului nopții. Până dimineață, mulți dintre acești compuși s-au risipit în aer sau au început să se degradeze. O floare de sambac culeasă la prânz este, chimic, altă materie decât una culeasă la ora patru dimineața. Industria parfumurilor vrea floarea de la ora patru.
Indolul: molecula controversată din centru
Molecula din centrul acestei economii nocturne este indolul. Este un compus organic biciclic, un inel benzenic fuzionat cu un inel pirolic, și una dintre cele mai controversate substanțe din toată chimia aromatică. În concentrații mari, indolul miroase a fecale. Nu există o formulare politicoasă și nici rost să o căutăm. Molecula se găsește în fecalele umane, în gudronul de huilă și în proteinele aflate în putrefacție. În concentrații mari declanșează o reacție de dezgust atât de profundă și de universală încât pare înnăscută, nu învățată. Nou-născuții se feresc de ea. Este unul dintre „mirosurile urâte” canonice în aproape toate culturile umane studiate.
În concentrații mici, indolul miroase a iasomie. Nu a iasomie printre altele. A iasomie însăși. Este unul dintre principalii compuși din ceea ce creierul uman recunoaște drept „iasomie”. Când mirosiți o floare de iasomie și simțiți căldura groasă, dulce, aproape narcotică din inima parfumului, o parte importantă din ceea ce percepeți este indol. Diluată de o mie de ori, molecula care respinge devine molecula care îmbată.
Nu e o curiozitate. E un principiu fundamental al olfacției, valabil pentru multe substanțe aromatice: concentrația determină caracterul. Scatolul, un derivat metilat al indolului, prezent în concentrații și mai mari în fecale, miroase și el floral la diluție extremă. Moscul de civetă, recoltat istoric din glandele perineale ale civetei africane, este respingător în concentrație și minunat când e diluat până nu mai rămâne decât o urmă. Linia dintre atracție și repulsie în miros nu e un zid, ci o gradație, iar iasomia stă exact în punctul de inflexiune al acestei gradații, ceea ce explică o parte importantă din forța ei. Creierul înregistrează indolul sub pragul identificării conștiente. Nu gândește „fecal”. Gândește „viu”. Sau, poate mai exact, gândește ceva pentru care nu există cuvânt: recunoașterea realității biologice, a trupului, a mortalității și a fecundității, și a apropierii incomode dintre ele.
Sambac și grandiflorum în parfumerie
Jasminum sambac, clasificat de Carl Linnaeus în 1753, este una dintre cele aproximativ două sute de specii ale genului Jasminum, dar numai două se folosesc pe scară largă în parfumerie: sambac și grandiflorum. Diferența contează. Jasminum grandiflorum, „iasomia spaniolă” sau „iasomia regală”, este iasomia tradițională din Grasse, cultivată în sudul Franței din secolul al XVI-lea, iar azi crește mai ales în Egipt, India și Maroc. Mirosul ei este mai ușor, mai verde, mai transparent floral decât cel al iasomiei sambac. Absolutul de grandiflorum este iasomia clasică a parfumeriei europene, materia care dă marilor compoziții franceze inima lor de iasomie.
Sambac este altfel. Acolo unde grandiflorum e eteric, sambac e carnal. Grandiflorum se deschide cu o strălucire proaspătă, aproape de ceai, iar sambac cu o dulceață imediată, care are greutate și corp. Conținutul de indol din sambac este mai mare decât în grandiflorum, de circa două ori după unele analize, iar diferența se simte din prima secundă. Sambac are o latură pe care francezii o numesc entêtant: amețitoare, în sens propriu, adică ajunge la cap și dă o senzație fizică de plenitudine sau de presiune. Este iasomia ghirlandelor, a ofrandelor din temple, a șirurilor de flori albe vândute la fiecare colț de stradă din Chennai, Bangalore și Coimbatore. În Asia de Sud și de Sud-Est, sambac nu este o materie de lux. Face parte din viața de zi cu zi: din rugăciune, din căsătorie, din mirosul părului unei femei la sfârșitul zilei. Greutatea lui culturală în India, în Filipine și în Indonezia se compară cu cea a trandafirului în Orientul Mijlociu și în Europa: este floarea prin definiție, cea care nu cere explicații.
Pentru parfumerie, absolutul de sambac oferă ceva ce grandiflorum nu poate: acea căldură grea, indolică, care e în același timp florală și animalică. Este iasomia compozițiilor care au nevoie de corp, de căldură, de sugestia mirosului pielii. Acolo unde grandiflorum stă frumos în structuri proaspete, cu note de vârf citrice, și în florale ușoare, sambac ancorează compoziții mai grele: ambrate, flori albe făcute pentru seară. Cele două materii se completează, nu se înlocuiesc.
Tamil Nadu și cultivarea iasomiei sambac
Cultivarea iasomiei Jasminum sambac pentru industria parfumurilor este concentrată în două state indiene: Tamil Nadu și Karnataka. Există plantații și în China, în Egipt și în părți din Asia de Sud-Est, dar India domină producția mondială de absolut de sambac, iar Tamil Nadu singur dă majoritatea producției indiene. Planta este un arbust sau o liană cu ramuri întinse care, în condiții bune, înflorește aproape tot anul, deși vârful de producție cade în lunile calde, din aprilie până în septembrie. Spre deosebire de trandafirul centifolia, care înflorește într-un singur sezon exploziv, sambac oferă o fereastră de recoltă mai lungă. Dar constrângerea nocturnă face fereastra aceasta înșelător de îngustă.
Fiecare floare stă deschisă o singură noapte. Un boboc care nu s-a deschis până dimineață nu se mai deschide deloc. Sau se deschide slab și miroase mai puțin. O floare deschisă în noaptea precedentă și neculeasă și-a eliberat deja în aer mare parte din conținutul volatil și va da un extract mai sărac. Culegătoarele trebuie să găsească și să recolteze florile deschise în noaptea respectivă: deschise complet, pline de parfum, neatinse de insecte sau de ploaie. Concret, asta înseamnă să treacă noapte de noapte prin aceleași rânduri, scrutând plantele cu lanterna după stelele albe ale florilor proaspăt deschise, printre dezordinea verde de boboci, frunze și flori trecute de ieri.
Munca o fac aproape numai femeile, din motive parțial tradiționale, parțial anatomice. Florile sunt mici, între doi și trei centimetri în diametru, mult mai mici decât un trandafir, și cresc în ciorchini printre frunziș des. Scoaterea lor fără a strica bobocii din jur cere precizie motrică fină și degete mici. Munca este repetitivă, solicitantă fizic și prost plătită. O culegătoare câștigă între două sute și patru sute de rupii pe noapte, adică aproximativ între doi și cinci dolari americani, pentru trei ore de lucru în întuneric, pe câmpuri adesea ude, noroioase și populate noaptea de locuitorii obișnuiți ai terenurilor agricole tropicale: șerpi, scorpioni, țânțari. Lanternele atrag insectele. Potecile înguste dintre rânduri sunt denivelate. Economia culesului de iasomie din Tamil Nadu este un subiect pe care industria parfumurilor de lux preferă să nu-l privească prea de aproape și pe care consumatorii produselor cu absolut natural de iasomie în mare parte nu îl cunosc.
Randament aproape nul din florile proaspete
Extracția absolutului de iasomie urmează procesul general al trandafirului: extracție cu solvenți pentru a obține o concretă, apoi spălare cu etanol pentru a obține un absolut. Randamentul din sambac este puțin mai bun decât din trandafirul centifolia, aproximativ 0,1% din flori proaspete, față de 0,02% la trandafir, dar „puțin mai bun” e relativ când baza este aproape de zero. Dintr-o mie de kilograme de flori proaspete de sambac, culese cu mâna în întuneric, rezultă aproximativ un kilogram de absolut. Florile trebuie procesate repede. Chiar mai mult decât petalele de trandafir, florile de iasomie sunt perisabile. Compușii volatili, făcuți de evoluție să fie emiși în aerul nopții, nu așteaptă cu răbdare instalația de extracție. O întârziere de doar câteva ore între cules și prelucrare degradează măsurabil profilul mirosului: se pierde strălucirea, iar tonurile alunecă spre mai greu, mai indolic, mai puțin nuanțat. Cel mai bun absolut de iasomie se face din flori care ajung din câmp în extractor în două ore de la cules.
Materia rezultată este un lichid gros, roșu-brun, cu un miros de o complexitate uluitoare. Analiza prin tehnica headspace, de captare și analiză a compușilor volatili emiși de o substanță, relevă peste trei sute de compuși individuali în absolutul de iasomie sambac. Pe lângă indol, principalii compuși sunt acetatul de benzil (un compus curat, dulce, fructat și floral, care dă strălucirea inițială), linaloolul (un alcool proaspăt, ușor lemnos, prezent în zeci de uleiuri esențiale), antranilatul de metil (un compus cu miros de struguri, care adaugă densitate), jasmona (o cetonă specifică iasomiei, cu un caracter difuziv, de mosc) și benzoatul de benzil (un ester ușor balsamic, care dă persistență pe piele).
Dar indolul este cel care definește materia. Nu pentru că ar domina cantitativ (acetatul de benzil e de obicei prezent în concentrații mai mari), ci pentru că dă tensiunea olfactivă prin care iasomia e iasomie, nu doar ceva plăcut. Fără suficient indol, absolutul de iasomie miroase a flori albe generice: frumos, agreabil, ușor de uitat. Cu indolul la concentrația lui naturală, absolutul capătă acel „împinge și trage” caracteristic, atracția și neliniștea simultane, senzația că floarea oferă ceva ce nu e în întregime nevinovat. Nu e antropomorfism. Este o descriere exactă a răspunsului neurologic: creierul primește semnale contradictorii, floral-atractiv și fecal-repulsiv, iar conflictul în sine produce starea de atenție sporită și de ambiguitate emoțională pe care o trăim ca pe ceva „îmbătător”.
Hedione și chimia de sinteză a iasomiei
Chimia de sinteză a iasomiei este chiar mai avansată decât cea a trandafirului. Molecula Hedione, dihidrojasmonatul de metil, sintetizată prima dată de o casă elvețiană de parfumuri în 1962, este una dintre cele mai importante substanțe aromatice din lume din punct de vedere comercial, folosită în mii de parfumuri la concentrații imposibile cu iasomia naturală. Hedione nu miroase exact a iasomie: are un miros floral radiant, transparent, difuziv, cu caracter de iasomie. Molecula este mai ușoară și mai curată decât absolutul natural de iasomie, fără profunzimea indolică, și are o capacitate neobișnuită de a „ridica” celelalte materii dintr-o compoziție, cărora le dă aer și proiecție. Alți compuși de sinteză ai iasomiei, precum acetatul de benzil, aldehida alfa-amilcinamică și diverși esteri jasmonați, dau fiecare altă latură a impresiei de iasomie.
Industria folosește pe larg aceste materii de sinteză, fără scuze. Un parfum modern de iasomie care s-ar baza exclusiv pe absolut natural de iasomie ar costa sute de dolari pe mililitru și probabil nu le-ar mirosi la fel de bine consumatorilor de azi, pe care decenii de compoziții bogate în Hedione i-au obișnuit să aștepte o iasomie mai curată și mai strălucitoare decât cea a absolutului natural. Absolutul natural de iasomie, cu încărcătura lui de indol și cu profunzimea întunecată, aproape narcotică, poate fi dificil în stare pură. Este o materie care câștigă din context: din faptul că alte ingrediente îl încadrează, îi temperează intensitatea și îi direcționează forța.
Aici arta parfumeriei se întâlnește cel mai direct cu biologia florii. Atunci când lucrează cu iasomie naturală, parfumierul face, de fapt, ce face fluturele de noapte: urmărește semnalul prin zgomot, găsește frumusețea din mijlocul complexității, se lasă atras de un miros conceput, la nivel molecular, să manipuleze comportamentul. Fluturele urmează gradientul de indol până la floare și o polenizează. Parfumierul urmează același gradient până la o decizie creativă: cât din întunericul florii intră în formulă, cât se temperează, unde se reglează cadranul între seducție și disconfort.
Cele mai bune compoziții cu iasomie stau pe teritoriul pe care îl definește floarea însăși: suficient de aproape de marginea animalică încât să pară periculoase, suficient de departe încât să pară frumoase. Nu este o performanță de sinteză, ci una de selecție: parfumierul știe care fracțiune din arsenalul de patru sute de compuși ai florii trebuie amplificată și care trebuie ținută în frâu. Și începe întotdeauna cu materia primă: cu absolutul extras din flori culese de femei cu lanterne frontale, în întuneric, în orele în care iasomia face ceea ce a evoluat să facă: își transmite semnalul straniu, cu natură dublă, în noaptea caldă din sudul Indiei. Cheamă tot ce se va apropia.
Iasomia refuză să despartă frumusețea de biologie
Dualitatea indolului din iasomie are o dimensiune filosofică despre care parfumeria vorbește rar explicit, dar care lucrează fără oprire sub suprafața meșteșugului. Tradiția estetică occidentală a petrecut secole încercând să despartă frumusețea de substratul ei biologic, să creeze o artă și o senzație care depășesc corpul, care aspiră la ceva pur. Iasomia refuză această despărțire. Frumusețea ei nu se poate separa de animalitate. Molecula care o face sublimă este molecula care o face murdară. Una nu există fără cealaltă. Orice încercare de a scoate indolul din iasomie, și au existat asemenea încercări, prin extracție selectivă și fracționare, dă o materie primă mai curată, mai politicoasă și complet lipsită de viață. Tensiunea este miezul. Fără ea, nu mai rămâne iasomia.
Poate de aceea iasomia a fost, de-a lungul secolelor și în culturi diferite, floarea cel mai constant asociată cu senzualitatea, cu noaptea, cu erotismul. Nu din convenție poetică, deși convenția are rolul ei. Ci pentru că floarea chiar miroase a ceea ce sugerează aceste asocieri: a ceva viu, a piele de om, ca și cum chimia corpului ar fi amplificată și îndulcită. Femeile care culeg sambac la trei dimineața în Tamil Nadu recoltează o materie a cărei putere își are originea, la nivel molecular, în același compus pe care îl produce propriul lor corp. Floarea miroase a om. Nu este o metaforă. Este cromatografie de gaze.
Și tot de aceea, în ciuda costului, în ciuda condițiilor de muncă, în ciuda existenței unor alternative de sinteză excelente, absolutul natural de iasomie sambac continuă să fie produs, cumpărat și folosit de parfumieri care l-ar putea înlocui ușor cu o materie mai ieftină. Varianta de sinteză poate aproxima mirosul. Nu poate aproxima dualitatea. Nu poate reproduce momentul în care un parfumier deschide un flacon cu absolut de sambac proaspăt și camera se umple de ceva care este deopotrivă grădină și dormitor, templu și trup, frumusețe și opusul ei, ținute în suspensie de o singură moleculă biciclică, pe care evoluția a petrecut milioane de ani să o perfecționeze pentru un fluture de noapte și pe care industria parfumurilor a împrumutat-o, câteva grame o dată, culese în întuneric, prelucrate înainte de zori, pentru scopurile ei.
Vedeți și: iasomie sambac în glosarul PREMIEREPEAU.
Această notă la PREMIEREPEAU
Ugo Charron compune Nuit Élastique pe două iasomii: absolut de sambac din India, grandiflorum din Egipt, puse față în față cu măslină neagră și latex. Extrait de parfum la 20%. Nu o floare albă care se poartă cuminte. Una nocturnă.
Încercați-l înainte să hotărâți. DISCOVERY SET cuprinde toate cele șapte extrait de parfum în mostre de 2 ml. Pielea dumneavoastră decide.
