La British Museum, într-o încăpere cu climă controlată, unde tăblițele mesopotamiene sunt păstrate întinse în tăvi fără acid, există o tăbliță de argilă catalogată BM 120960. Este mică, cam cât o mână de adult, și este ruptă. Se păstrează doar jumătatea stângă. Jumătatea dreaptă, cu sfârșitul fiecărui rând, lipsește, sfărâmată cândva în cei trei mii de ani dintre crearea tăbliței și descoperirea ei. Fragmentul rămas este scris în cuneiformă akkadiană, scrierea unghiulară, în formă de pană, imprimată în argila umedă cu un calam de stuf, care a servit drept limbă administrativă și literară a Mesopotamiei antice. Tăblița datează din aproximativ 1200 î.Hr., cu o marjă de un secol în plus sau în minus, ceea ce o plasează la sfârșitul perioadei kassite sau la începutul perioadei Isin II din istoria Babilonului. Conține o rețetă de parfum.
Lectură: 11 min
Rețeta își numește autoarea. Se numește Tapputi. Poartă titlul de Belatekallim.
Nu este un detaliu minor. Este cea mai veche consemnare păstrată a unei persoane cunoscute pe nume care efectuează operații chimice. Nu cea mai veche femeie chimist. Cel mai vechi chimist. Înaintea lui Tapputi există rețete și proceduri, dar fără nume atașate. Papirusurile medicale egiptene conțin preparate farmaceutice. Tăblițele sumeriene consemnează instrucțiuni de fabricare a berii. Niciunul dintre aceste texte nu identifică însă o anumită persoană drept autor sau practicant. Tapputi este prima. Este primul om din izvoarele scrise pe care îl putem numi și despre care putem spune: această persoană a distilat, a filtrat și a extras. A făcut-o la Babilon. A făcut-o pentru a obține parfum. Și a deținut una dintre cele mai înalte funcții administrative accesibile unei femei în sistemul palatului mesopotamian.
Titlul Belatekallim cere o explicație, pentru că el
Titlul Belatekallim cere o explicație, pentru că ne spune despre poziția lui Tapputi tot atât cât ne spune rețeta despre priceperea ei. Cuvântul este un compus: „belat” este forma de feminin a lui „bel”, care înseamnă stăpân sau domn, iar „ekallim” provine din „ekallum”, palat. Belatekallim se traduce, aproximativ, „supraveghetoare a palatului”. Nu era un titlu onorific. Era un rol operațional. Supraveghetoarea palatului conducea funcționarea practică a gospodăriei regale: producția de alimente, fabricarea textilelor, prepararea uleiurilor și a unguentelor, depozitarea și distribuirea bunurilor de lux. În economiile de palat ale Mesopotamiei antice, în care gospodăria regală era în același timp guvern, corporație și depozit, aceasta era o poziție de putere reală. Supraveghetoarea controla lanțurile de aprovizionare. Conducea forța de muncă. Hotăra ce se produce, în ce cantități și la ce standard.
Faptul că Tapputi a deținut acest titlu și a scris, în același timp, o rețetă de parfum nu este o contradicție. Este expresia directă a felului în care funcționa producția de substanțe aromatice în economia palatului mesopotamian. Parfumul nu era o frivolitate. Era o marfă strategică. Uleiurile parfumate serveau drept daruri diplomatice, ofrande religioase, tratamente medicale și semne de statut social. Palatul consuma cantități enorme. Arhivele regale neoasiriene din secolele următoare consemnează distribuiri regulate de uleiuri parfumate către curteni, funcționari și demnitari străini, măsurate în talanți și mine, unități de greutate care corespund aproximativ unor treizeci de kilograme, respectiv cinci sute de grame. Producerea acestor uleiuri cerea cunoștințe de specialitate: ce plante se procură, cum se prelucrează, ce uleiuri purtătoare se folosesc, cum se extrag și se concentrează compușii aromatici. Nu era muncă de bucătărie. Era chimie industrială la scara palatului, iar persoana care o conducea purta un titlu pe măsura importanței ei.
Martin Levey, în studiul din 1959 „Chemistry and Chemical Technology in Ancient Mesopotamia”, publicat de Elsevier, a fost printre primii cercetători occidentali care au atras atenția asupra tăbliței BM 120960 și au identificat-o pe Tapputi drept o figură importantă în istoria chimiei. Lucrarea lui Levey, bazată pe examinarea tăblițelor cuneiforme de la British Museum și de la University of Pennsylvania Museum, susținea că tehnologia chimică mesopotamiană era mult mai avansată decât se recunoscuse în general și că tradiția parfumeriei pe care o reprezintă Tapputi era un precursor autentic al practicii chimice sistematice care s-a dezvoltat ulterior în lumea elenistică și în cea arabă. Argumentul lui nu era că Tapputi ar fi „anticipat” chimia modernă într-un sens romantic, anacronic, ci că operațiile pe care le făcea (distilarea, filtrarea, extracția și recombinarea substanțelor aromatice) sunt operații chimice după orice definiție rezonabilă a termenului, iar ea este cea mai veche persoană cunoscută pe nume care le-a efectuat.
Rețeta propriu-zisă, în măsura în care
Rețeta propriu-zisă, în măsura în care jumătatea păstrată a tăbliței ne permite să o reconstituim, descrie prepararea unui unguent parfumat. Ingredientele de pe porțiunea păstrată includ flori (specia exactă este disputată, fiindcă termenii botanici akkadieni nu corespund întotdeauna exact taxonomiei moderne), ulei (probabil de susan, uleiul purtător obișnuit al parfumeriei mesopotamiene), obligeană (un stuf parfumat, Acorus calamus, folosit și astăzi în medicina tradițională), ciperus (un căprișor cu rizomi aromatici, probabil Cyperus rotundus), smirnă (exudatul rășinos al arborilor de Commiphora, una dintre cele mai vechi și mai intens comercializate materii aromatice din Orientul Apropiat) și balsam (probabil o rășină de Commiphora sau de Balsamodendron din Peninsula Arabică sau din Cornul Africii).
Procedura, în măsura în care poate fi citită, presupune cicluri repetate de prelucrare. Tapputi încălzește uleiul împreună cu materiile aromatice, filtrează amestecul pentru a îndepărta reziduul solid, adaugă alte substanțe aromatice în uleiul filtrat, încălzește din nou și filtrează din nou. Acest ciclu de extracție, filtrare și reextracție se repetă, după text, de mai multe ori. Scopul este clar pentru oricine a lucrat cu materii aromatice naturale: fiecare ciclu concentrează mirosul. Prima infuzie reține compușii cei mai ușor solubili. Filtrarea și adăugarea de materie aromatică proaspătă în uleiul deja parfumat rețin straturi suplimentare de parfum. Rezultatul este un ulei cu intensitate și complexitate aromatică tot mai mari.
Este enfleurage în principiu, chiar dacă nu în forma specifică pe care termenul a căpătat-o în parfumeria franceză din secolul al XVIII-lea. În funcție de felul în care se interpretează verbele akkadiene care descriu încălzirea, este și o formă de distilare. Termenul-cheie din tăbliță este un verb pe care Levey și asiriologii de după el l-au tradus prin „a distila” sau „a extrage prin încălzire și condensare”. Interpretarea nu este necontestată. Unii cercetători susțin că operația descrisă seamănă mai mult cu simpla decocție (fierberea materiilor aromatice în ulei) decât cu distilarea propriu-zisă (încălzirea unui lichid pentru a produce vapori, apoi condensarea lor pentru a colecta un lichid purificat). Distincția contează, pentru că distilarea propriu-zisă cere colectarea condensatului, ceea ce implică un aparat de condensare, pe când decocția nu.
Dovezile sunt ambigue pentru că tăblița este ruptă. Jumătatea dreaptă a fiecărui rând, unde detaliile procedurale ar fi putut fi mai precise, lipsește. Dar și cea mai prudentă interpretare a textului păstrat descrie un proces chimic în mai multe etape: încălzire, separare de faze, filtrare și reextracție iterativă. Indiferent dacă Tapputi făcea sau nu distilare propriu-zisă în sens modern strict, făcea chimie. Folosea căldura pentru a provoca schimbări fizice și chimice în materiale, separa produsele dorite de reziduurile nedorite și repeta procesul pentru a crește concentrația și calitatea produsului final. Nu e vorba de gătit. Gătitul transformă hrana pentru a fi consumată. Aici este vorba de manipularea deliberată a materiei pentru a izola și a concentra anumiți compuși chimici. Faptul că acești compuși miroseau frumos nu face procesul mai puțin chimic.
Există un al doilea nume pe
Pe tăbliță există un al doilea nume. Sau mai degrabă a existat. Textul menționează o colaboratoare, o femeie al cărei nume este parțial distrus. Se păstrează doar finalul: „...ninu”. Începutul numelui, care ar fi ocupat porțiunea dreaptă ruptă a rândului, este pierdut. Au fost propuse diverse reconstituiri, niciuna cu certitudine. Femeia pare să fi lucrat cu Tapputi la prepararea descrisă în text, poate ca subalternă, poate ca coautoare. Nu îi vom afla niciodată numele întreg. Este prima femeie din istoria științei al cărei nume a fost șters, la propriu, de timp.
Caracterul fragmentar al tăbliței BM 120960 este în sine instructiv. Tăblița nu era un text literar. Nu era o inscripție regală. Era un document practic, o rețetă, genul de text care circula în viața de zi cu zi a palatului și pe care nimeni în antichitate nu l-ar fi considerat demn de păstrat pentru posteritate. Că a supraviețuit se datorează unui accident: durabilitatea argilei arse. Tăblițele cuneiforme, spre deosebire de papirus sau de pergament, nu putrezesc. Nu ard (focul chiar le întărește și mai mult). Se sparg, se îngroapă, se pierd sub dărâmăturile clădirilor prăbușite, dar fragmentele rezistă. Tăblița BM 120960 a supraviețuit pentru că argila supraviețuiește. Biblioteca lui Ashurbanipal de la Ninive, arhivele regale de la Mari, Nuzi și Ugarit, evidențele administrative a o sută de orașe mesopotamiene, toate se păstrează pentru că funcționarii scriau pe noroi, iar noroiul este aproape indestructibil.
Dar supraviețuirea nu înseamnă transmitere. Tăblița a fost dezgropată, probabil de pe unul dintre marile situri babiloniene, în secolul al XIX-lea (proveniența exactă este incertă, o problemă frecventă la tăblițele achiziționate de British Museum în primele decenii ale asiriologiei). A intrat în colecția muzeului. A stat în depozit. A fost catalogată. A fost citită de specialiști. Iar timp de decenii nimeni din afara domeniului restrâns al asiriologiei nu a știut că există. Istoria chimiei, așa cum au scris-o istoricii chimiei, începea cu grecii: Democrit, Aristotel, alchimiștii elenistici. Sau începea cu arabii: Jabir ibn Hayyan, al-Razi, al-Kindi. Sau, în cele mai generoase versiuni, începea cu egiptenii: practicanții anonimi ale căror rețete umplu papirusul Ebers și papirusurile din Leiden și din Stockholm. În niciuna dintre aceste versiuni nu începea cu o femeie babiloniană, cunoscută pe nume, care făcea parfum.
Această omisiune a început să fie corectată
Această omisiune a început să fie corectată, încet, în deceniile de la publicarea studiului lui Levey. Tapputi figurează în „Creations of Fire: Chemistry's Lively History from Alchemy to the Atomic Age” (2001), de Cathy Cobb și Harold Goldwhite, care o identifică drept primul chimist consemnat din lume. Figurează în cronologia întreținută de Chemical Heritage Foundation (azi Science History Institute din Philadelphia). Este citată într-un număr tot mai mare de lucrări populare și academice despre istoria femeilor în știință. Dar rămâne mult mai puțin faimoasă decât ar trebui, iar motivul este structural. Istoria științei, ca disciplină academică, a fost construită pe un cadru care favorizează anumite tradiții (greacă, arabă, europeană) și anumite tipuri de practică (teoretică, filosofică, matematică) în detrimentul altora (empirică, artizanală, aplicată). Parfumeria este chimie aplicată. Este artizanală. Este asociată cu femeile, cu luxul, cu corpul. Niciuna dintre aceste asocieri nu a ajutat vreodată o practică să fie luată în serios de istoricii științei.
Ironia este că ceea ce a făcut Tapputi se recunoaște mai ușor drept „chimie” decât cea mai mare parte din ce făceau filosofii greci ai naturii. Aristotel teoretiza despre natura materiei. Nu a distilat nimic. Democrit a propus teoria atomică. Nu a filtrat uleiuri aromatice prin pânză. Teofrast, elevul lui Aristotel, a scris primul tratat sistematic despre miros, iar precizia lui de observație este remarcabilă. Dar Teofrast era un observator și un catalogator. Descria cum se comportă mirosurile. Nu descria cum se fac. Tapputi a descris cum se fac. A oferit o procedură. Și-a numit materiile. Și-a precizat operațiile. A obținut un produs. Aceasta este chimie într-un sens în care speculațiile lui Aristotel despre cele patru elemente nu sunt.
Alchimiștilor arabi din secolele VIII și IX e.n., în special lui Jabir ibn Hayyan (Geber în tradiția latină), li se atribuie de obicei „inventarea” distilării. Descrierile lui Jabir despre alambic, aparatul standard de distilare al alchimiei medievale, sunt într-adevăr cele mai vechi relatări detaliate și lipsite de ambiguitate despre echipamentul de distilare din izvoarele scrise păstrate. Dar „cea mai veche relatare detaliată păstrată” nu înseamnă „prima”. BM 120960 îl precede pe Jabir cu aproximativ două mii de ani. Operațiile pe care le descrie, oricare ar fi fost echipamentul folosit, separă și concentrează compuși aromatici volatili prin încălzire. Dacă rezervăm cuvântul „distilare” operațiilor care folosesc un tip anume de aparat (alambicul, cu vasul de fierbere în formă de tigvă și tubul descendent de condensare), atunci Tapputi poate să nu fi distilat în sens strict. Dacă însă definim distilarea funcțional, ca folosirea căldurii pentru a vaporiza și apoi a colecta anumiți compuși dintr-un amestec, procesul descris pe BM 120960 intră în această definiție. Chestiunea priorității depinde de definiție, iar definiția a fost trasată, istoric, în jurul aparatului arab, nu al operației babiloniene.
Există un aspect mai larg, iar
Există un aspect mai larg, iar acesta ține de cui i se recunosc meritele în istoria cunoașterii omenești. Tapputi era funcționară la palat. Conducea producția de substanțe aromatice pentru casa regală a Babilonului. Știa să scrie sau lucra cu scribi care știau, într-o societate în care alfabetizarea era o competență profesională specializată. Purta titlul de Belatekallim, care o plasa în rândurile superioare ale administrației palatului. A scris, sau a scris împreună cu altcineva, un text tehnic care consemnează cel mai vechi caz de operații chimice atribuite unei persoane cunoscute pe nume din istoria omenirii. A făcut toate acestea acum aproximativ 3.200 de ani.
În cea mai mare parte a acestor 3.200 de ani, ea nu a existat în istoria scrisă a Occidentului. A existat doar pe o tăbliță de argilă ruptă, într-un sertar de muzeu. Redescoperirea ei este rodul asiriologilor care citesc cuneiformă, al istoricilor chimiei care au privit dincolo de Europa și al corectării lente, încă în desfășurare, a unei discipline care și-a tras granițele prea îngust, prea multă vreme.
Parfumul făcut de ea a dispărut. Uleiul s-a oxidat de mult. Florile s-au făcut praf înainte de întemeierea Romei. Smirna și balsamul s-au evaporat cu secole înainte ca cineva din Europa să știe ce este distilarea. Rămâne tăblița, ruptă, incompletă și fără echivoc în ceea ce ne spune. O femeie pe nume Tapputi, care purta titlul de supraveghetoare a palatului, a descris un proces de distilare și filtrare repetate pentru a obține un preparat parfumat din flori, ulei, obligeană, ciperus, smirnă și balsam. A pus totul în scris. Cineva a imprimat textul în argilă. Argila a fost arsă sau uscată. Argila a supraviețuit.
Jumătatea dreaptă a tăbliței lipsește. Nu vom citi niciodată rețeta completă. Nu vom cunoaște niciodată proporțiile exacte, specia precisă de floare, numele întreg al persoanei cu care a colaborat. Dar știm că acum 3.200 de ani, la Babilon, o femeie cu un titlu la palat și cu un calam de stuf a consemnat cea mai veche procedură chimică semnată din lume. Făcea parfum.
Faptul că primul chimist a fost un parfumier nu ar trebui să surprindă pe nimeni care înțelege ce cere parfumeria în realitate. Cere identificarea și procurarea unor materii prime precise. Cere aplicarea căldurii pentru a provoca schimbări de fază. Cere filtrare, pentru a separa produsele dorite de reziduurile nedorite. Cere înțelegerea solubilității, a concentrației, a felului în care diferite substanțe interacționează când sunt combinate. Cere, într-un cuvânt, tot ce cere chimia, mai puțin teoria. Teoria a venit mai târziu. Grecii au furnizat o parte din ea. Arabii au adăugat mai mult. Europenii au sistematizat-o. Dar practica, chimia făcută cu adevărat, încălzirea, filtrarea, extragerea și combinarea, a început cu oameni care făceau lucruri cu miros plăcut. A început cu Tapputi.
BM 120960 se află la British Museum. Nu este expusă permanent. Ca să o vedeți, ar trebui să cereți acces la colecția de studiu, să completați formularele necesare și să așteptați într-o sală de lectură până când un curator vi-o aduce pe o tavă căptușită. Este mică. Este ruptă. Este una dintre cele aproximativ 130.000 de tăblițe cuneiforme din colecția British Museum. Este cel mai important document din istoria chimiei pe care aproape nimeni nu l-a citit.
Șapte extrait de parfum la 20%, o colecție. DISCOVERY SET cuprinde toate cele șapte parfumuri în mostre de 2 ml.
