Feromoni

Conceptul de feromoni a fost formalizat în 1959 de Peter Karlson și Martin Lüscher, care i-au definit drept substanțe secretate în exterior ce declanșează reacții specifice la alți membri ai aceleiași specii. Primul feromon identificat a fost bombicolul, atractantul sexual al fluturelui de mătase Bombyx mori. La insecte, sistemele de feromoni sunt lipsite de ambiguitate: antena poate detecta o singură moleculă, iar raza de atracție de un kilometru este o noțiune de teren pentru fluturii sălbatici, nu un fapt demonstrat pentru specia domestică Bombyx mori.

La om, situația este mult mai complexă. Oamenii produc derivați steroidici volatili (androstenonă, androstenol, androstadienonă, estratetraenol), analogi structural cu feromonii altor mamifere. Aceștia se găsesc în transpirație, mai ales în transpirația apocrină a axilelor (la subraț). Unele studii au raportat efecte subtile: schimbări de dispoziție, variații ale nivelului de cortizol, o percepție modificată a atractivității. Efectele sunt însă mici, diferă de la un studiu la altul și depind puternic de context.

O problemă anatomică esențială este organul vomeronazal (VNO), numit și organul lui Jacobson. La multe mamifere, organul VNO detectează feromonii printr-o cale nervoasă dedicată, separată de sistemul olfactiv principal. Omul are un VNO vestigial, dar neuronii lui senzoriali par nefuncționali la adult, iar conexiunile lui nervoase cu creierul lipsesc sau sunt degenerate. Asta nu exclude detectarea feromonilor prin epiteliul olfactiv principal, dar elimină cel mai evident mecanism de detectare.

Pe piața „parfumurilor cu feromoni”, evaluată la câteva sute de milioane de dolari la nivel mondial, producătorii adaugă de obicei androstenonă sau androstenol de sinteză ori amestecuri proprii în parfumuri convenționale. Promisiunile de marketing merg de la „atractivitate sporită” până la „chimie instantanee”. Studiile controlate, dublu-orb, nu au confirmat în mod constant aceste afirmații. O analiză critică publicată în 2015 în Proceedings B, revista Royal Society (Wyatt TD, Proc R Soc B 282:20142994), conchide că niciun feromon uman nu a fost demonstrat.

Asta nu înseamnă că parfumul nu influențează atracția. O influențează: prin asociere psihologică, prin condiționare culturală și prin preferință olfactivă reală. Aceste efecte sunt bine documentate și reale. Doar că nu sunt feromonale în sensul biologic strict.