Animalic Notele animalice

Notele animalice sunt partea parfumeriei pe care conversația politicoasă o ocolește de obicei. Miros a trupuri, a secreții, a mecanismul biologic care ține în viață mamiferele. Moscul, civeta, castoreumul, ambra cenușie: aceste materii au fost prețuite secole la rând tocmai pentru că purtau căldura și mirosul tare al viețuitoarelor. Făceau parfumul să se prindă de piele. Îl făceau să pară purtat, nu aplicat. Și ridicau o întrebare pe care parfumeria modernă nu a lămurit-o niciodată pe deplin: cât de aproape de animal poate ajunge un parfum înainte ca purtătorul să se dea înapoi?

4 min

De unde vin notele animalice

În trecut, cele patru mari materii animalice se obțineau toate de la animale, adesea prin omorârea lor. Moscul venea dintr-o glandă a masculului de cerb moscat (Moschus moschiferus), un animal solitar vânat aproape până la dispariție în Himalaya și în Siberia. Pentru un singur kilogram de boabe de mosc erau necesari aproximativ 140 de cerbi. Pasta de civetă se răzuia din glandele perineale ale civetei africane, ținută în cuști și stresată pentru a-i crește secreția. Castoreumul se extrăgea din pungile odorifere ale castorului, situate lângă coadă, și cerea uciderea animalului. Doar ambra cenușie nu implica nicio vătămare directă: este o masă ceroasă produsă în intestinele cașalotului, uneori expulzată și găsită plutind în ocean sau aruncată de valuri pe plaje, câteodată la decenii după formare. Până la mijlocul secolului al XX-lea, obiecțiile etice și protecția prin CITES făcuseră ca majoritatea materiilor animalice naturale să nu mai fie viabile comercial. Industria s-a îndreptat spre materiile de sinteză.

Cele patru materii animalice clasice

Moscul nu miroase așa cum se așteaptă majoritatea oamenilor. Boabele de mosc natural, odată diluate, miros pudrat, cald, aproape ca bumbacul, cu o dulceață slabă dedesubt. Pe piele stă ca încă un strat de căldură a corpului. Moscurile de sinteză moderne (moscuri albe, moscuri macrociclice, moscuri nitro, moscuri policiclice) reproduc fiecare altă latură: unele miros a rufe curate, altele sunt lemnoase și uscate, altele dulci și cuprinzătoare. Muscona și civetona sunt moleculele cele mai apropiate de materia naturală.

Ambra cenușie în stare brută miroase a saramură, a fecale și puternic a mare. Ambra cenușie învechită, albită de ani de soare și apă sărată, capătă o dulceață uscată, de tutun, cu o margine minerală sărată. Pe piele este extraordinar de persistentă. Moleculele Ambrox și Ambroxan, echivalentele de sinteză, păstrează laturile calde, sărate, ușor lemnoase și lasă complet deoparte aspectul fecal. Se numără printre cele mai reușite comercial substanțe aromatice create vreodată.

Castoreumul miroase a gudron de mesteacăn, a piele tăbăcită afumată și a blană udă, cu o asprime fenolică care, în doze mari, poate părea medicinală. Hrana castorului îi dă variații regionale: castoreumul nord-american tinde să fie mai dulce, mai vanilat, pentru că animalul se hrănește mult cu scoarță și fructe de pădure. Castoreumul rusesc este mai întunecat și mai gudronat. Cantități mici de castoreum natural se mai găsesc legal, ca subproduse ale vânătorii cu capcane, ceea ce îl face una dintre puținele materii animalice clasice care dăinuie în parfumeria de nișă.

Civeta concentrată este aproape de nesuportat: o izbucnire fierbinte, fecală, urinoasă, care apasă fundul gâtului. Diluată până la urme, se preschimbă în ceva mierat, cald și tulburător de intim, mirosul pielii dintr-o cameră în care a dormit cineva. Pasta de civetă din Etiopia a fost standardul timp de secole. Astăzi, civetona de sinteză dă aceeași căldură mierată, fără povara etică și fără senzația de greață.

Cotitura etică

Trecerea de la materiile animalice naturale la cele de sinteză nu a fost doar etică. A fost și practică. Moscul natural costa mai mult decât aurul la aceeași greutate. Aprovizionarea era neregulată. Loturile variau enorm. O moleculă de sinteză oferă același profil olfactiv, lot după lot, la o fracțiune din cost, fără a omorî nimic. Tranziția s-a făcut treptat, între anii 1930 și 1980. Astăzi, marea majoritate a parfumurilor „cu mosc” sau „animalice” nu conțin nicio materie de origine animală. Termenii rămân în marketing și în vocabularul parfumierului, dar moleculele din spatele lor se construiesc în laboratoare, nu se recoltează din trupuri.

Ce fac într-un parfum

Notele animalice au o funcție structurală care depășește mirosul lor. Sunt fixatori. Încetinesc evaporarea materiilor mai ușoare și prelungesc viața unui parfum de la câteva ore la o zi întreagă. Dar fac și altceva, mai greu de măsurat: șterg granița dintre parfum și cel care îl poartă. Un parfum fără nicio componentă animalică poate mirosi frumos pe fâșia de hârtie și ciudat de rupt de piele. Adăugați o urmă de mosc sau de ambră cenușie și compoziția începe să se contopească cu chimia proprie a purtătorului, cu uleiurile, căldura, sarea. Asta înțeleg parfumierii când spun că un parfum „trăiește pe piele”, în loc să stea deasupra ei. Nota animalică este puntea.

Trupul de dedesubt

Există un motiv pentru care notele animalice îi neliniștesc pe oameni. Trimit la trupul cel mai puțin stăpânit, cel care transpiră, secretă, doarme. Într-o epocă ce vinde curățenia drept stare implicită a unei vieți bine conduse, parfumeria animalică se opune. Spune că pielea are un miros, că mirosul nu este o problemă de rezolvat și că cele mai bune parfumuri nu maschează trupul, ci colaborează cu el. La PREMIEREPEAU, acordul de mosc al pielii din Doppel Dancers lucrează în acest teritoriu. Parfumul se deschide cu un acord de mosc al pielii în notele de vârf. Registrul animalic vine deliberat înaintea oricărui element floral sau lemnos, de parcă parfumul ar începe acolo unde se află deja trupul. Irisul și lemnul de santal care urmează nu acoperă această deschidere. Se sprijină pe ea, așa cum o cămașă păstrează căldura pieptului de dedesubt.