Cel mai vechi parfumier european cunoscut după nume nu era un artist. Era un rând din registrul unui birocrat.
8 min de lectură
Numele lui nu s-a păstrat pe un monument, nici într-un poem, nici într-un omagiu adus meșteșugului lui. S-a păstrat pe o tăbliță de evidență contabilă. O placă de argilă umedă, cam cât palma unui om, scrisă cu un stilus de trestie într-o scriere care avea să rămână indescifrabilă timp de trei mii de ani. Tăblița este o fișă de inventar. Enumeră ingredientele trimise din magazia unui palat micenian unui destinatar trecut cu numele. Destinatarul este un parfumier. Tăblița este o chitanță.
Numele lui, transliterat din Linear B de cercetătorii care au lucrat cu tăblița, se scrie printr-o succesiune de semne silabice pe care Shelmerdine și alți specialiști le-au redat într-o formă greacă aproximativă. Apare pe tăblița Vn 130 de la Pylos, una dintre cele câteva sute de tăblițe de argilă descoperite în așa-numitul Palat al lui Nestor de la Pylos, în sud-vestul Peloponezului. Tăblițele s-au păstrat tocmai datorită focului care a distrus palatul, în jurul anului 1200 î.Hr. Argila umedă, nearsă, s-ar fi prefăcut din nou în noroi într-un singur sezon. Dar incendiul care a încheiat existența palatului micenian de la Pylos a copt arhiva administrativă și a făcut-o să dăinuie. Palatul a ars. Chitanțele au rămas.
Potrivit tăbliței, Thyestes a primit cantități precise de materii prime: semințe de coriandru, chiparos, fructe (specia exactă se discută, dar probabil gutui), vin, miere și lână. Lâna nu era pentru îmbrăcat. Servea drept mediu de filtrare și reținea uleiurile aromatice stoarse sau fierte din materie vegetală. Era un procedeu obișnuit la prepararea unguentelor în epoca bronzului. Materiile aromatice se înmuiau în ulei sau grăsime încălzită, se strecurau prin lână, iar grăsimea îmbibată se strângea ca produs finit. Lâna era o unealtă, nu o țesătură.
Ce făcea Thyestes cu aceste materii spune titlul lui profesional: a-re-pa-zo-o. Este un termen compus din greaca miceniană. Se traduce, fără prea multă ambiguitate, prin „fierbător de unguente”. Fierbea parfum. Asta era meseria lui. Iar palatul îi spunea exact ce să fiarbă și cât avea să primească.
Linear B și sistemul de arhivare din palatul de la Pylos
Nu este speculație. Descifrarea scrierii Linear B, realizată de Michael Ventris în 1952 și confirmată de lucrările ulterioare ale lui John Chadwick, a deschis o lume administrativă întreagă. Tăblițele de la Pylos, scoase la lumină de Carl Blegen începând din 1939, s-au dovedit a fi sistemul de arhivare al unei economii palatiale din epoca bronzului. Înregistrează circulația bunurilor: cereale, ulei, lână, bronz, vite, mirodenii și ingrediente pentru parfum. Numesc muncitori, repartizează sarcini, urmăresc datorii și livrări. Sunt, în fond, foi de calcul.
Studiul lui Cynthia Shelmerdine din 1985, The Perfume Industry of Mycenaean Pylos, rămâne analiza de referință a tăblițelor legate de parfum din această arhivă. Lucrarea arată că la Pylos funcționa ceea ce nu se poate numi altfel decât o industrie de parfumerie de stat. Palatul controla aprovizionarea cu materii prime aromatice. Repartiza ingrediente unor parfumieri trecuți cu numele. Urmărea producția. Distribuia produsele finite, în principal ulei de măsline parfumat, pentru ritualuri religioase, pentru consumul elitei și, posibil, pentru comerț.
Thyestes era unul dintre mai mulți parfumieri numiți în tăblițele de la Pylos. Nu era singurul. Dar tăblița lui, Vn 130, este printre cele mai complete în ce privește atât destinatarul, cât și ingredientele eliberate. În documente, este cel mai bine atestat parfumier individual din lumea miceniană. Cum lumea miceniană precede cu aproximativ cinci secole cele mai vechi texte literare grecești comparabile, el este, prin extensie, cel mai vechi parfumier european cunoscut după nume. Singura dovadă industrială mai veche a fost găsită la fabrica de parfum de la Pyrgos din Cipru, unde nu s-a păstrat niciun nume.
Nu avea magazin. Nu avea marcă. Avea o cotă.
Parfumeria a început ca birocrație, nu ca artă
Consecințele merită cântărite. În imaginația modernă, parfumeria începe ca artă. Mitul de origine este mereu estetic: cineva, undeva, într-o civilizație străveche, s-a îndrăgostit de un miros și a hotărât să-l capteze. Istoria parfumului este spusă ca o istorie a dorinței, a frumuseții, a unei sensibilități senzoriale care evoluează de la primitiv la elaborat. Este spusă ca o istorie despre „nasuri”.
Thyestes dărâmă această versiune. Nu își alegea ingredientele. Nu hotăra formulele. Nu își vindea produsele pe o piață liberă. Primea o repartiție de la autoritatea centrală a palatului, o transforma după o procedură stabilită și preda produsele finite. Rolul lui semăna mai degrabă cu al unui prestator angajat de stat decât cu al unui meșteșugar independent. Palatul era clientul, furnizorul și autoritatea de reglementare. Thyestes era forța de muncă.
Asta nu îl micșorează. Doar îl vedem limpede. Nașterea parfumeriei europene, cel puțin așa cum o arată documentele păstrate, a fost un act de producție de stat. Uleiul parfumat din Grecia miceniană era o marfă strategică. Se folosea în ofrandele aduse zeilor, în rituri funerare, în menținerea distincției sociale a elitei. Tăblițele sugerează că uleiul parfumat circula pe aceleași canale administrative ca armele de bronz și roțile de car. Nu era un lux în sensul modern al cuvântului, adică ceva opțional, decorativ, frivol. Era o necesitate a vieții palatiale, o materie necesară bunei funcționări a ordinii politice și religioase.
Analiza listelor de ingrediente făcută de Shelmerdine arată un grad de standardizare care întărește ideea. Parfumierii de la Pylos nu experimentau. Urmau rețete. Palatul știa ce vrea. Coriandrul, chiparosul și fructele se repetă pe mai multe tăblițe, ceea ce sugerează formule fixe, nu creativitate individuală. Măiestria parfumierului stătea în execuție, nu în invenție. În constanță, nu în inspirație.
Mitul parfumierului genial și singuratic
Totul are o asprime tonifiantă. Trăim într-o epocă ce mitizează parfumierul ca geniu singuratic, o figură cu o sensibilitate aproape șamanică, care traduce viziuni private în formă olfactivă. Limbajul de marketing al industriei moderne a parfumurilor este saturat de această mitologie. „Nasul”. „Compoziția”. „Creația”. Parfumeria este prezentată ca una dintre artele frumoase, poate cea mai intimă, la granița dintre chimie și poezie.
Thyestes fierbea coriandru în ulei de măsline pentru stat.
Nu este ironie. Este istorie. Cel mai vechi parfumier european al cărui nume îl cunoaștem era un tehnician într-o economie dirijată. Materiile lui erau raționalizate. Producția lui era rechiziționată. Numele lui stă pe o tăbliță care este, din orice punct de vedere funcțional, un ordin de lucru. Era priceput. Procesul de a obține unguente stabile și parfumate din ingrediente vegetale cu tehnologia epocii bronzului nu era banal și cerea aceeași răbdare pe care o cere și azi macerarea. Trebuia să știe să stăpânească căldura, durata, proporțiile și filtrarea. Numai absorbția prin lână cerea experiență ca să iasă bine. Dar îndemânarea și arta nu sunt același lucru. Thyestes era un meșteșugar integrat într-un sistem, nu un artist care lucra în afara lui.
Tăblițele de la Pylos nu conțin judecăți estetice. Nicio tăbliță nu spune că uleiul unui parfumier mirosea mai bine decât al altuia. Nicio tăbliță nu descrie un parfum drept frumos, complex sau emoționant. Tăblițele înregistrează greutăți și măsuri. Înregistrează circulația mărfurilor. Înregistrează nume și titluri. Sunt limbajul logisticii, nu al luxului așa cum îl înțelegem.
Și totuși produsele lui Thyestes erau, după orice definiție, luxoase. Uleiul parfumat era prețios. Era asociat cu zeii, printre ei Shesmu, care prezida atât presa de parfum, cât și locul execuțiilor, cu regalitatea, cu ritualurile ce separau sacrul de profan. Elita miceniană se ungea cu ulei parfumat ca act de identitate socială și religioasă. Wanax, regele micenian, folosea ulei parfumat ca parte a funcției regale. Parfumul era putere făcută materie.
Focul care a pus capăt parfumeriei miceniene
Incendiul care a distrus Palatul lui Nestor de la Pylos se datează în general în jurul anului 1200 î.Hr. și face parte din prăbușirea generalizată care a încheiat civilizația palatială miceniană. Cauzele prăbușirii rămân disputate: invazie, revoltă internă, colaps al sistemului, schimbare climatică sau o combinație a lor. Sigur este că infrastructura administrativă care îl angaja pe Thyestes a încetat să existe. Palatul a ars. Scribii s-au risipit sau au murit. Sistemul de arhivare a fost copt de flăcări, care l-au făcut să dăinuie, apoi a stat îngropat sub dărâmături timp de peste trei mii de ani.
Când scrisul a revenit în lumea greacă, secole mai târziu, a adus o altă scriere (alfabetul de origine feniciană) și un alt context (cetatea-stat independentă, nu economia palatială). Lumea miceniană a devenit materie de mit. Homer a cântat despre Pylos și despre regele Nestor, dar Homer nu știa nimic despre Linear B, nimic despre tăblițele administrative, nimic despre fierbătorii de unguente și cotele lor de coriandru. Trecutul micenian a devenit legendă. Realitatea lui birocratică s-a pierdut.
Thyestes a dispărut așadar din memorie. Nu a fost ținut minte ca figură de mit. Nu a fost celebrat în poezie. A fost un nume pe o chitanță, îngropat sub cenușă, care aștepta mistria lui Carl Blegen și geniul lui Michael Ventris.
Ce s-a mai pierdut? Tăblițele de la Pylos sunt o singură arhivă dintr-un singur palat, păstrată de un singur incendiu catastrofal. Alte palate miceniene, Micene, Tirint, Teba, au produs și ele tăblițe, dar în cantități mai mici și în stare mai proastă de conservare. Tăblițele de la Cnossos, din Creta, scrise în aceeași scriere Linear B, oferă o paralelă cretană, dar înregistrările legate de parfum de la Cnossos sunt mai puțin detaliate decât cele de la Pylos. Privim dosarul unui singur palat și extrapolăm o industrie întreagă. Ce știm despre parfumeria miceniană este ce a supraviețuit unui foc. Ce nu știm este tot ce a distrus focul.
Amploarea industriei de parfum de la Pylos
Shelmerdine estimează că industria de parfum de la Pylos era considerabilă: mai mulți parfumieri numiți, cantități mari de materii prime și o rețea de distribuție care ajungea la sanctuare religioase și la gospodăriile elitei. Palatul de la Pylos nu era o operațiune mică. Magaziile lui păstrau sute de vase cu etrier, vasele miceniene caracteristice folosite pentru transportul și depozitarea uleiului, multe purtând inscripții care indicau conținutul. Unele dintre aceste vase au fost găsite în locuri departe de Pylos, ceea ce sugerează comerț sau schimb de daruri diplomatice. Uleiul parfumat micenian a circulat în estul Mării Mediterane, pe aceleași rețele care, secole mai târziu, aveau să transporte tămâia pe drumul tămâii. A fost identificat, sau cel puțin dedus plauzibil, în situri din Egipt, Levant și Cipru.
Thyestes făcea parte dintr-un lanț de producție care alimenta o piață internațională. Coriandrul și chiparosul lui ajungeau în vase care poate au călătorit la curțile faraonilor. Numele lui nu însemna nimic în afara sistemului administrativ de la Pylos, dar produsul lui circula pe rețele care legau lumea epocii bronzului. Era anonim și important în același timp.
Poate că acesta este cel mai tulburător lucru despre el. Este cel mai vechi parfumier din Europa cunoscut după nume, iar numele lui nu ne spune aproape nimic despre el. Nu îi știm vârsta, familia, formarea, preferințele personale, părerea despre propria muncă. Știm că a primit coriandru, chiparos, fructe, vin, miere și lână. Știm că le fierbea până obținea unguent. Știm că palatul ținea evidența. Asta e tot.
Este un nume, un titlu de meserie și o listă de materiale. Este primul parfumier european și este aproape complet opac. Ce a rămas din el este ce a ales birocrația să consemneze. Nu fața lui, nu vocea lui, nu nasul lui. Formularul lui de rechiziție.
Există o lecție în asta, deși nu una comodă. Istoria parfumeriei, la origine, nu este o istorie a artei sau a geniului sau a creatorului singuratic în căutarea frumuseții. Este o istorie a producției. A controlului statului. A materiilor alocate, a muncii organizate, a producției urmărite. Romantismul a venit mai târziu. Birocrația a venit prima.
Thyestes nu și-a semnat lucrarea. Și-a făcut cota. Apoi palatul a ars, iar focul a păstrat ce nimeni nu intenționase să păstreze: numele unui om care a fiert parfum pentru stat, acum treizeci și două de secole, într-un regat pe cale să se sfârșească.
Șapte extrait de parfum la 20%, o colecție. DISCOVERY SET le conține pe toate șapte în mostre de 2 ml.
