În teologia Egiptului antic, aceleași mâini care storceau uleiuri aromatice din flori storceau și sânge din cranii omenești. Același zeu veghea asupra atelierului parfumierului și asupra locului de execuție. Se numea Shesmu. Avea cap de leu. Lucra la un teasc. Ce ieșea din el depindea de context.
9 minute de citit
Nu este o metaforă. Shesmu, transcris și Shezmu sau Schesmu, este atestat în Textele piramidelor, cel mai vechi corpus de scrieri religioase din Egipt, gravat pe pereții interiori ai piramidelor regale începând cu dinastia a V-a, în jurul anului 2350 î.Hr. Îl regăsim în Textele sarcofagelor din Regatul de Mijloc, în Cartea morților și în inscripțiile templelor de la Edfu și Dendera, din epoca ptolemeică, la mai bine de două mii de ani după prima lui atestare. Pe parcursul acestei imense perioade, identitatea lui a rămas dublă și indivizibilă. Era zeul teascului de ulei și al teascului de vin. Era stăpânul parfumului. Era și călăul osândiților din lumea de apoi, iar metoda lui preferată era să le pună capetele în teasc și să strângă.
Egiptenii nu vedeau nicio contradicție în asta. Merită să încercăm să înțelegem de ce.
Presarea uleiului în Egiptul faraonic, înainte de distilare
Teascul de ulei era în Egiptul antic un obiect de mare însemnătate. Uleiurile aromatice nu se distilau. Distilarea, adică încălzirea unui lichid și captarea vaporilor lui, nu se practica în Egiptul faraonic. Substanțele aromatice, flori, rășini, ierburi, se macerau în grăsimi sau în uleiuri, se încălzeau, apoi se presau, ca să se scoată din ele grăsimea sau uleiul parfumat. Teascul era tehnologia centrală. Era o grindă mare sau un dispozitiv cu pârghie, manevrat de lucrători care răsuceau sacii cu materie vegetală îmbibată în ulei ca să stoarcă produsul finit. Picturile din morminte, din Regatul Vechi încoace, înfățișează procesul în amănunt. Lucrătorii răsucesc saci de in, iar lichidul aromatic picură în vasele de dedesubt. Este o muncă fizică, mecanică, istovitoare.
Teascul făcea și vinul. Strugurii se călcau în picioare, apoi tescovina rămasă se punea în teasc și se strângea pentru ultima picătură. Tehnologia era aceeași. Materia primă era alta. Teascul de ulei, teascul de vin, teascul de parfum: era aceeași mașină, aplicată unor materii diferite.
Shesmu le patrona pe toate. În aspectul lui binefăcător, el furniza uleiuri parfumate pentru zei și pentru morții fericiți. Textele piramidelor îl descriu pregătind uleiurile parfumate pe care faraonul răposat le va folosi în lumea de apoi. Enunțul 403 din Textele piramidelor îl pomenește pe Shesmu printre zeitățile care se îngrijesc de proviziile regelui, ca morții regali să nu ducă lipsă de nimic. Este un zeu slujitor, un tehnician divin, care face ca preparatele aromatice potrivite să fie la îndemână pentru ritual.
Aceleași texte însă, și mai ales Textele sarcofagelor și Cartea morților, mai târzii, descriu cealaltă funcție a lui. Pentru dușmanii ordinii cosmice, pentru cei care nu trec de cântărirea inimii, pentru osândiți, Shesmu își folosește teascul altfel. Le pune capetele în el. Le strivește. Le storce sângele ca pe vin sau ca pe ulei. În unele texte, sângele acesta este apoi servit zeilor drept vin, un sacrament înfiorător care răstoarnă logica ofrandei. În altele, distrugerea este doar pedeapsă: cei răi sunt nimiciți, striviți în neant de același mecanism care scoate parfumul sacru.
O preoție în care parfumierii erau și preoți
Preoția lui Shesmu era reală. Nu era o zeitate abstractă sau pur mitologică. Avea temple, preoți și parfumieri care lucrau sub patronajul lui. Dovezile vin mai ales din marile temple ptolemeice de la Edfu și Dendera, unde inscripții întinse descriu prepararea uleiurilor și a unguentelor sacre.
Templul lui Horus de la Edfu conține, pe pereții interiori, ceea ce egiptologii au numit „Laboratorul”. Este un șir de încăperi ai căror pereți poartă rețete amănunțite de parfumuri și unguente sacre. Rețetele precizează ingredientele, cantitățile, procedurile și contextul ritual al fiecărui preparat. Sunt cea mai completă documentație păstrată a practicii parfumeriei egiptene. Iar zeul care supraveghează lucrarea, care este invocat în inscripții, care sfințește procesul, este Shesmu.
La Dendera, Templul Hathorei are inscripții asemănătoare de laborator. Hathor, zeița iubirii, a frumuseții, a muzicii și a bucuriei, avea o afinitate firească cu parfumul. Dar și aici este prezent Shesmu, parfumierul divin, stăpânul teascului. Inscripțiile de la Dendera cuprind, printre alte preparate, rețetele faimosului incens kyphi. Prepararea acestui incens era un act ritual, săvârșit de preoți după instrucțiuni precise, sub patronajul teologic al unui zeu cu cap de leu care strivea și cranii.
Preoții care făceau această muncă erau oameni reali. Aveau nume, familii, ierarhii profesionale. Erau instruiți în prepararea substanțelor aromatice. Cunoșteau rețetele. Mânuiau teascurile. Și se închinau, ca patron al meseriei lor, unui zeu a cărui iconografie includea sângele osândiților picurând de pe grinda teascului.
De ce un zeu al parfumului era și un zeu al morții
Pentru sensibilitatea modernă, această alăturare este grotescă. Cum poate un zeu al parfumului să fie și un zeu al execuției? Cum poate aceeași figură divină să patroneze crearea frumuseții și distrugerea trupurilor? Întrebarea spune mai mult despre presupozițiile moderne decât despre teologia egipteană.
Conceptul egiptean de maat, ordinea cosmică, adevărul, dreptatea, nu era o abstracțiune blândă. Se menținea prin forță. Dușmanii maatului, oameni sau făpturi supranaturale, trebuiau nimiciți. Nimicirea aceasta nu era regretabilă. Era necesară. Din perspectiva ei, era chiar frumoasă. Menținerea ordinii cosmice cerea eliminarea haosului, iar eliminarea haosului era un act la fel de sacru ca pregătirea ofrandelor pentru zei.
În acest cadru, teascul era un simbol desăvârșit. Transforma materia primă în produs fin. Florile deveneau ulei. Strugurii deveneau vin. Iar cei răi deveneau, prin distrugere, ceva asemănător unei ofrande. Teascul nu făcea deosebire între ce primea. Aplica forță. Ce ieșea depindea de ce intra. Shesmu mânuia teascul. Ce ieșea, parfum sau sânge, era în funcție de statutul cosmic al materiei prelucrate.
Nu este misticism. Este un sistem teologic coerent în care creația și distrugerea sunt aspecte ale aceleiași funcții divine. Parfumierul și călăul folosesc aceeași unealtă. Diferența nu stă în tehnică, ci în ce se prelucrează.
Parfumul și violența în lumea antică
Natura dublă a lui Shesmu pune în lumină ceva ce lumea modernă a parfumului s-a străduit mult să uite: împletirea istorică dintre miros și violență.
Substanțele aromatice din lumea antică nu erau doar plăcute. Erau puternice. Legau omenescul de divin. Tămâia ducea rugăciunile la zei. Uleiul de ungere sfințea regii și consacra preoții. Unguentele funerare conservau morții și le ușurau trecerea spre lumea de apoi. Nu erau întrebuințări decorative. Erau funcționale, în sensul cel mai adânc, teologic. Parfumul avea efecte. Acționa la granița dintre lumi.
Iar granițele, în orice civilizație antică, erau locuri periculoase. Pragul dintre viață și moarte, dintre sacru și profan, dintre ordine și haos nu era o zonă neutră. Era încărcat de putere, iar puterea aceea se putea arăta ca creație sau ca distrugere. Shesmu stătea la acest prag. Era tehnicianul transformării. Ce transforma, și în ce, depindea de statutul moral și cosmic al materiei din fața lui.
Textele piramidelor sunt limpezi în privința aceasta. Faraonul, ființă a ordinii divine, primește cele mai bune produse ale lui Shesmu: uleiuri, vinuri, parfumuri demne de un zeu. Dușmanii faraonului, ființe ale haosului, primesc celălalt produs al lui Shesmu: nimicirea. Teascul nu se schimbă. Teascul este neutru. Cosmologia nu este.
Inscripțiile laboratorului din templul de la Edfu
Inscripțiile din templul de la Edfu oferă cea mai detaliată relatare păstrată despre practica reală a parfumeriei egiptene și merită cercetate pentru ce arată despre amploarea și iscusința întreprinderii. Rețetele gravate pe pereții laboratorului nu sunt simple. Cer mai multe ingrediente, cantități măsurate precis, timpi anume de încălzire și de macerare și rugăciuni rituale care se rostesc la fiecare etapă a preparării. Unele rețete cer ingrediente aduse din regiuni îndepărtate: rășini din Punt (astăzi Eritreea sau Somalia), tămâie și cedru din Liban, mirodenii din Peninsula Arabică. Industria parfumului din Egiptul ptolemeic era o întreprindere internațională, care depindea de rețele de comerț care acopereau estul Mediteranei și Marea Roșie.
Preoții care puneau în practică aceste rețete erau specialiști. Termenul egiptean pentru parfumier, redat în feluri diferite în textele hieroglifice, desemna o categorie profesională aparte în ierarhia templului. Nu erau preoți oarecare care mai făceau din când în când și parfum. Erau parfumieri pregătiți, care erau totodată și preoți. Cunoștințele lor erau tehnice și precise. Înțelegeau comportamentul grăsimilor și al uleiurilor la temperaturi diferite. Știau ce rășini se dizolvă în ce medii. Știau cât durează macerarea și cunoșteau tehnicile de presare. Erau, în termeni de azi, ingineri chimiști care lucrau într-un cadru religios.
Iar zeul lor patron strivea capete.
Dovezile nu se lasă cosmetizate
Este ispititor să îndulcim lucrurile. Să explicăm latura violentă a lui Shesmu drept un adaos târziu, o alterare a unei figuri la origine binevoitoare. Dovezile nu susțin însă această lectură. Natura dublă este atestată în Textele piramidelor, cel mai vechi strat al tradiției. Shesmu a fost dintotdeauna și una, și alta. Parfumierul și călăul n-au fost niciodată două figuri separate, unite mai târziu. Au fost mereu una.
Lucrul acesta ne spune ceva important despre felul în care egiptenii înțelegeau munca de a face parfum. Nu era blândă. Nu era pasivă. Era un act de transformare care cerea forță. Plantele se striveau. Se presau. Mirosul li se scotea prin violență mecanică. Floarea se distrugea ca parfumul ei să se elibereze. Strugurele se nimicea ca vinul să curgă. Procesul era, în miezul lui fizic, un act de distrugere în slujba creației.
Shesmu n-a făcut decât să ducă această logică până la concluzia ei teologică. Dacă teascul putea transforma florile în ulei sacru, putea transforma și dușmanii ordinii în vin sacru. Mecanismul era același. Diferența era de categorie, nu de procedură.
Două mii de ani de închinare neîntreruptă
Shesmu a supraviețuit mai bine de două mii de ani în tradiția religioasă egipteană. Îl găsim în texte din Regatul Vechi până în epoca romană. Preoția lui a funcționat în marile complexe de temple. Rețetele lui au fost gravate pe pereții templelor cu aceeași grijă și cu aceeași trăinicie ca decretele regale și imnurile divine. Nu era o zeitate minoră. Nu era o superstiție populară. Era un element viu al unuia dintre cele mai elaborate sisteme teologice produse de lumea antică.
Apoi a fost uitat. Creștinarea Egiptului a pus capăt închinării din temple. Cunoașterea scrierii hieroglifice s-a pierdut. Laboratoarele templelor au amuțit. Rețetele gravate pe pereții lor au devenit ilizibile. Shesmu s-a alăturat marii cete a zeilor uitați, în așteptarea lui Champollion și a urmașilor lui, care să-i redea numele.
Când egiptologia l-a regăsit, nu prea a știut ce să facă cu el. Un zeu al parfumului și al execuției nu se potrivește în categoriile moderne. Este pomenit de obicei în treacăt, ca o curiozitate, ca o notă de subsol la discuțiile despre zeități mai de seamă. Industria parfumului își preferă referințele mitologice curate. Un zeu cu cap de leu care strivește cranii în teascul lui de parfum nu este o asociere comodă pentru un brand.
Dar este sincer. Ne amintește că a face parfum a însemnat dintotdeauna distrugere. Că teascul este o unealtă violentă. Că a scoate frumusețea din natură nu este un act pasiv de apreciere, ci unul activ de transformare, iar transformarea costă mereu ceva. Floarea se distruge. Rășina se arde. Animalul este ucis pentru mosc. Civetele, balenele, căprioarele. Parfumul s-a clădit dintotdeauna pe lucruri desfăcute în bucăți ca altceva să poată fi asamblat.
Shesmu știa asta. Preoții lui știau asta. Dimineața făceau parfum sacru, seara se închinau unui sfărâmător de cranii, și înțelegeau că nu sunt contradicții, ci aspecte ale unui singur adevăr.
Teascului nu-i pasă ce pui în el. Strânge.
Șapte extrait de parfum la 20%, o colecție. DISCOVERY SET le cuprinde pe toate șapte în mostre de 2 ml.
