În 822 d.Hr., un tânăr muzician din Bagdad a ajuns la curtea emirului omeiad al Córdobei, Abd al-Rahman al II-lea, și în mai puțin de un deceniu a schimbat obiceiurile zilnice ale unei civilizații întregi. Numele lui de naștere era Abu l-Hasan Ali ibn Nafi. Toată lumea îi spunea Ziryab, „Mierla”, o poreclă a cărei origine se discută: fie tenul închis, fie vocea melodioasă, fie amândouă. Era un sclav eliberat, fost elev al marelui muzician bagdadian Ishaq al-Mawsili și refugiat de la curtea abbasidă, unde talentul îi atrăsese gelozia profesorului și, după sursă, o amenințare cu moartea. A traversat Africa de Nord, a stat la Kairouan și la curtea emirilor aghlabizi din Ifriqiya și a ajuns în cele din urmă în al-Andalus, adică în Peninsula Iberică, unde dinastia omeiadă păstra ultima ramură supraviețuitoare a califatului pe care abbasizii îl răsturnaseră în 750.
Timp de citire: 11 minute
A sosit ca muzician. A devenit ceva fără echivalent modern: un birou de import de civilizație alcătuit dintr-un singur om. Până la moarte, în jurul anului 857 d.Hr., Ziryab introdusese în societatea iberică un sistem nou de moduri muzicale, standarde noi de igienă personală, ideea de garderobă de parfumuri pe sezoane, deodorantele pentru axile, o structură nouă a meselor oficiale, fețele de masă, coafuri noi, preferințe textile noi și cultivarea sparanghelului. Un singur om a făcut toate acestea.
Sursele primare despre viața lui Ziryab sunt
Sursele primare despre viața lui Ziryab nu sunt contemporane cu el. Cea mai veche relatare substanțială aparține lui Ibn Hayyan al-Qurtubi (între 987 și 1076 d.Hr.), istoric din Córdoba, a cărui operă monumentală, Muqtabis (aproximativ „Citate”), adună sursele mai vechi într-o istorie cuprinzătoare a al-Andalusului. Ibn Hayyan scria la aproximativ două sute de ani după moartea lui Ziryab, dar se sprijinea pe cronici mai vechi, acum pierdute, care stăteau mai aproape de evenimente. Cealaltă sursă majoră este Ahmad al-Maqqari (între 1577 și 1632), un savant nord-african, a cărui lucrare enciclopedică Nafh al-Tib min Ghusn al-Andalus al-Ratib („Suflare de parfum din ramura verde a al-Andalusului”) este cea mai importantă culegere de istorie culturală andaluză. Al-Maqqari, care scria în secolul al XVII-lea, a păstrat fragmente din zeci de autori mai vechi ale căror lucrări s-au pierdut între timp. Titlul însuși spune mult: a ales „Suflare de parfum” ca metaforă a întregii civilizații andaluze, iar Ziryab ocupă un loc important în relatarea lui.
Distanța istoriografică este o problemă reală. Nu citim cuvintele lui Ziryab, ci relatări adunate la secole după moartea lui, pe baza altor relatări care nu mai există nici ele. Aceasta este condiția obișnuită a istoriei islamice din Evul Mediu timpuriu: sursele primare s-au pierdut, iar ce a rămas sunt compilații târzii care le citează. Alternativa nu înseamnă surse mai bune, ci lipsa oricărei surse. Relatările păstrate se întâlnesc într-un punct: influența lui Ziryab asupra culturii din Córdoba a fost reală, extinsă și de durată, și a cuprins cu mult mai mult decât muzica.
Inovațiile muzicale au venit primele, pentru că muzica
Inovațiile muzicale au venit primele, pentru că muzica a fost motivul invitației. Curtea abbasidă din Bagdad era centrul lumii muzicale islamice la începutul secolului al IX-lea, iar tradițiile ei proveneau dintr-o sinteză de influențe arabe, persane și bizantine, care se formase încă de la cuceririle din secolul al VII-lea. Ishaq al-Mawsili, profesorul lui Ziryab, era figura dominantă a acestei tradiții: maestru al oudului (lăuta cu gât scurt, strămoșul lăutei europene), cântăreț, teoretician și curtean cu o influență imensă. Împrejurările exacte ale despărțirii dintre profesor și elev diferă de la o sursă la alta, dar miezul poveștii rămâne același. Ziryab a cântat în fața califului Harun al-Rashid (sau, în unele relatări, a urmașului său al-Ma'mun), a arătat un talent egal cu al profesorului sau mai mare, și drept urmare a fost silit să părăsească Bagdadul. Fie că amenințarea însemna ruina profesională, fie violența fizică, rezultatul a fost același: Ziryab a plecat spre vest.
La Córdoba, ieșit din umbra profesorului, Ziryab a întemeiat cea mai influentă școală de muzică din vestul lumii islamice. I se atribuie adăugarea unei a cincea corzi la oud (instrumentul tradițional avea patru), crearea unui tip nou de plectru făcut din gheară de acvilă, nu din lemn, și organizarea repertoriului muzicii arabo-andaluze într-un sistem de douăzeci și patru de moduri melodice (nubat), corespunzătoare orelor zilei și lunilor anului. Acest sistem, sau variante ale lui, a supraviețuit sfârșitului stăpânirii islamice în Iberia și dăinuie și azi în tradițiile muzicale clasice din Maroc, Algeria, Tunisia și Libia. Tradiția andaluză a nubei, cântată și acum în Africa de Nord, își trage obârșia din școala lui Ziryab.
Totuși, nu muzica îi dă lui Ziryab un loc în istoria parfumeriei. Muzica îi dă doar legitimitate. Ea explică de ce a fost invitat la curte și de ce emirul i-a dat un salariu, o casă și influență. Ceea ce a făcut cu această influență depășea cu mult oudul.
Inovațiile din domeniul parfumului sunt cele mai relevante
Inovațiile din domeniul parfumului sunt cele mai relevante pentru această relatare și cele mai constant consemnate în surse. Ziryab a adus la Córdoba ideea că parfumul trebuie să se schimbe odată cu anotimpurile. Nu era o idee filosofică abstractă, ci un sistem concret de alegere a mirosurilor pe sezoane, pe care l-a predat aristocrației din Córdoba ca parte dintr-un program mai larg de rafinare personală.
Sistemul, așa cum îl descriu sursele, era simplu. Vara, când căldura era mare și corpul transpira din belșug, se potriveau compoziții ușoare, proaspete, florale: parfumuri pe bază de apă de trandafiri, apă de floare de portocal și alte ape florale distilate, care răcoreau pielea și nu deveneau apăsătoare la temperaturi ridicate. Iarna, când frigul strângea corpul și hainele groase țineau mirosul mai aproape de piele, se preferau compoziții mai bogate și mai calde: parfumuri pe bază de mosc, ambră cenușie, oud și alte materii aromatice grele, care dădeau căldură și profunzime fără intensitatea grea pe care ar fi căpătat-o în arșița verii. Primăvara și toamna cereau compoziții intermediare. Garderoba de parfumuri se schimba odată cu anotimpul, la fel ca garderoba de haine.
Un cititor modern, obișnuit cu ideea de rotația parfumurilor în funcție de sezon, ar putea crede că e de la sine înțeles. În Iberia secolului al IX-lea nu era. Felul în care se purtau parfumurile înainte de Ziryab, în măsura în care poate fi reconstituit, nu avea sistem. Oamenii foloseau orice materii aromatice aveau la îndemână, fără un cadru care să lege alegerea mirosului de anotimp, de ocazie sau de ora din zi. Ziryab a dat acest cadru. Materiile nu le-a inventat el. Apa de trandafiri și moscul erau bine cunoscute în lumea islamică cu mult înainte să ajungă el la Córdoba. A inventat sistemul: ideea că alegerea parfumului trebuie să fie deliberată, variată și atentă la condițiile din jur. Asta este, de fapt, garderoba de parfumuri, iar cea mai veche versiune documentată a ei îi aparține lui Ziryab.
Legătura dintre parfumul de sezon și tradiția aromatică arabo-islamică mai largă este importantă aici. Secolul al IX-lea a fost epoca de aur a științei parfumeriei islamice. Al-Kindi (aproximativ între 801 și 873 d.Hr.) își aduna la Bagdad compendiul de 107 rețete de parfum în aceeași perioadă în care Ziryab preda la Córdoba alegerea parfumului. Marile spitale și farmacii ale lumii abbaside sistematizau cunoștințele despre materiile aromatice, proprietățile lor, interacțiunile lor și întrebuințările medicinale și cosmetice. Tehnica distilării, mai ales folosirea alambicului pentru apele florale și uleiurile esențiale, ajungea la o finețe pe care Europa nu avea s-o egaleze timp de secole. Ziryab era un produs al acestei culturi. A dus cunoașterea bagdadiană într-un avanpost vestic al lumii islamice, dornic s-o primească, și a transformat cunoștințe chimice și farmaceutice abstracte într-un sistem practic de viață zilnică.
Deodorantul este detaliul care
Deodorantul este detaliul care îi surprinde cel mai tare pe cititorii de azi. Sursele spun că Ziryab a adus la Córdoba un sistem de igienă personală care includea baia regulată (pe care lumea islamică o practica deja, dar pe care Ziryab a ridicat-o la rang de rânduială), folosirea pastei de dinți (a promovat un preparat pe bază de plante aromatice și alte ingrediente, a cărui compoziție exactă diferă de la o sursă la alta) și aplicarea de preparate dezodorizante pe axile și pe corp.
Preparatele dezodorizante nu erau parfumuri în sensul modern. Erau funcționale: făcute să estompeze sau să mascheze mirosul corpului, nu să adauge un strat decorativ de miros. Diferența contează. Parfumul împodobește, deodorantul neutralizează. Cele două au funcții diferite și răspund unor nevoi diferite. Nevoia de deodorant vine din constatarea că trupul omenesc, mai ales într-un climat cald, produce mirosuri pe care societatea nu le acceptă. Această constatare nu a aparținut doar lui Ziryab sau lumii islamice, dar răspunsul sistematic la ea, un regim zilnic de igienă cu preparate dezodorizante anume, aplicate pe anumite părți ale corpului, i se atribuie lui Ziryab în sursele andaluze.
Compoziția exactă a preparatelor dezodorizante ale lui Ziryab nu este consemnată destul de amănunțit ca să poată fi reconstituită. Sursele pomenesc plante aromatice, preparate minerale și diverse substanțe de origine vegetală, dar nu dau formule. Ele descriu o practică: aplicarea zilnică a unor substanțe menite să controleze mirosul corpului, ca parte dintr-un regim complet de igienă, care cuprindea și baia, îngrijirea părului, îngrijirea dinților și alegerea țesăturilor potrivite fiecărui sezon. Ziryab nu inventa produse separate. Inventa un sistem de îngrijire personală, o rutină zilnică în care fiecare element (baia, deodorantul, pasta de dinți, parfumul, hainele) era gândit în raport cu celelalte și potrivit cerințelor sezonului, ale ocaziei și ale persoanei.
Această abordare sistemică a îngrijirii personale face contribuția lui Ziryab deosebită. Alte culturi aveau băi. Alte culturi aveau parfum. Alte culturi cunoșteau plante aromatice cu proprietăți antimicrobiene. Ceea ce a adunat Ziryab, și ceea ce a predat elitei din Córdoba cu destul succes cât să dureze generații, a fost o practică zilnică unitară, care vedea în corp un proiect care cere o îngrijire deliberată și informată. Cel mai apropiat echivalent modern nu este un produs anume, ci ideea de „rutină de îngrijire”, adică îngrijirea personală făcută în mai mulți pași, în ordine, potrivită nevoilor și împrejurărilor fiecăruia.
Inovațiile din afara parfumului merită menționate pentru că
Inovațiile din afara parfumului merită menționate pentru că arată amploarea influenței lui Ziryab și natura rolului pe care l-a avut. I se atribuie introducerea mesei în trei feluri în Iberia. Înainte de Ziryab, mesele oficiale din al-Andalus se serveau în felul obișnuit în mare parte din lumea islamică: mai multe feluri de mâncare puse deodată pe o suprafață comună, iar mesenii alegeau din ele după preferință. Ziryab a adus o structură succesivă: un prim fel de supe și mâncăruri ușoare, un fel principal de carne sau pește și un fel final de dulciuri și fructe. Această structură, adoptată de curtea din Córdoba, s-a răspândit în Peninsula Iberică și, în cele din urmă, în Europa creștină, unde a devenit formatul occidental standard al mesei, care dăinuie, cu modificări, până azi.
A introdus fețele de masă, în locul învelitorilor de piele tăbăcită care acopereau până atunci mesele. A introdus paharele de cristal, în locul cupelor de metal. A promovat anumite țesături pentru anumite sezoane: țesături ușoare vara, țesături groase iarna, cu materiale de tranziție pentru primăvară și toamnă, după aceeași logică sezonieră pe care o aplicase parfumului. A introdus coafuri noi, cu părul tuns scurt pe laterale și pe frunte și lăsat mai lung la ceafă și la tâmple, un stil care a devenit la modă în al-Andalus și s-a răspândit în alte părți ale vestului islamic. I se atribuie și aducerea sparanghelului în Peninsula Iberică, deși această afirmație este mai puțin bine documentată decât inovațiile lui culturale.
Amploarea acestor contribuții i-a făcut pe unii istorici moderni să se întrebe dacă o singură persoană a putut face toate acestea sau dacă numele lui Ziryab a devenit o atribuire comodă, un erou cultural căruia generațiile următoare i-au pus în seamă inovații rezultate din munca multor oameni, de-a lungul mai multor decenii. Întrebarea este îndreptățită, dar probabil fără răspuns. Sursele, oricât de îndepărtate, atribuie constant aceste inovații unei singure persoane, iar logica internă se susține: toate inovațiile lui Ziryab privesc obiceiurile zilnice ale vieții de elită, lucrurile care deosebesc o civilizație cultivată de una doar înstărită. Muzică, mâncare, îmbrăcăminte, igienă, parfum. Acestea sunt domeniile unui anumit fel de autoritate culturală, ale unui arbitru al gustului în sensul cel mai propriu, iar sursele îl descriu pe Ziryab exact astfel.
Ziryab a însemnat transferul culturii abbasizilor
Ziryab a însemnat transferul culturii înalte abbaside spre marginea de vest a lumii islamice. Bagdadul secolului al IX-lea era cel mai cosmopolit oraș din lume. Piețele sale atrăgeau mărfuri din China, India, Africa de Est, Asia Centrală și Bizanț. Cărturarii săi traduceau în arabă texte grecești, persane și sanscrite. Medicii, farmaciștii și parfumierii săi reuneau cunoștințele fiecărei tradiții pe care imperiul o absorbise. Această avuție culturală se concentra la Bagdad și se răspândea inegal spre margini. Al-Andalus, la capătul vestic al lumii islamice, era înstărit, dar provincial din punct de vedere cultural, în raport cu nucleul abbasid. Ziryab a fost canalul prin care eleganța bagdadiană a ajuns la Córdoba, iar viteza și temeinicia acestui transfer fac din povestea lui un caz excepțional.
Nu a venit cu o armată. Nu a venit cu o misiune comercială. A venit singur, un muzician alungat, cu toate cunoștințele în cap, iar într-o generație a schimbat obiceiurile zilnice ale aristocrației iberice. Mecanismul nu a fost forța, ci prestigiul. Ziryab întruchipa un mod de viață mai cizelat, iar elita din Córdoba, dornică să se așeze la egalitate cu Bagdadul, i-a adoptat învățăturile cu entuziasm. Abd al-Rahman al II-lea i-ar fi dat lui Ziryab un salariu de două sute de dinari de aur pe lună, plus moșii și alocații, așa că a ajuns unul dintre cei mai avuți oameni din emirat. Investiția era deliberată. Emirul nu patrona doar un muzician. Aducea un consilier cultural, un specialist în arta de a trăi bine, a cărui știință avea să ridice statutul întregii curți din Córdoba.
Moștenirea se poate urmări.
Moștenirea se poate urmări. Tradiția muzicală andaluză dăinuie în Africa de Nord. Structura mesei în trei feluri dăinuie pretutindeni. Ideea de parfum de sezon, de a potrivi mirosul cu anotimpul și cu ocazia ca practică deliberată, nu ca întâmplare dictată de ce se găsea, dăinuie în orice cultură modernă a parfumului care cunoaște ideea de garderobă de parfumuri. Ideea unui regim zilnic de igienă, cu preparate dezodorizante, dăinuie în industria îngrijirii personale, care strânge miliarde de dolari. Niciuna dintre aceste practici moderne nu poate fi legată de Ziryab printr-un lanț direct și neîntrerupt. Transmiterea culturală nu funcționează așa. Ideile se răspândesc, sunt absorbite, sunt reinventate, își pierd atribuirea. Dar izvoarele istorice arată clar că aceste practici au apărut în formă documentată la Córdoba, în secolul al IX-lea, că au fost atribuite unei persoane anume și că s-au răspândit din al-Andalus în lumea mediteraneană, din care Europa și-a luat în cele din urmă obiceiurile.
Ziryab a murit în jurul anului 857 d.Hr. Petrecuse aproximativ treizeci și cinci de ani la Córdoba. A lăsat în urmă copii care i-au continuat tradiția muzicală și o curte care îi absorbise învățăturile atât de temeinic încât deveniseră invizibile, cum devin invizibile, până la urmă, toate inovațiile culturale reușite. Nimeni din Córdoba secolului al XI-lea nu spunea: „Mâncăm în trei feluri datorită lui Ziryab”. Mâncau în trei feluri și atât. Nimeni nu spunea: „Ne schimbăm parfumul odată cu anotimpurile datorită lui Ziryab”. Își schimbau parfumul odată cu anotimpurile și atât. Inovațiile deveniseră norme, iar normele nu își citează inventatorii.
Un sclav eliberat din Bagdad, ajuns la Córdoba doar cu vocea și cunoștințele lui, a restructurat viața senzorială a unei civilizații. Garderoba de parfumuri sezoniere. Regimul zilnic de igienă. Corpul dezodorizat. Masa structurată. Fața de masă. Paharul de cristal. O singură persoană. Sursele sunt de acord. Numele lui era Ziryab, iar când a sosit, totul s-a schimbat.
Șapte extrait de parfum de 20%, o singură colecție. DISCOVERY SET le conține pe toate șapte, în mostre de 2 ml.
