Coacăză neagră

Partea cea mai aromată a coacăzului negru este, surprinzător, mugurul. La început, planta s-a cultivat pentru fructe, din care se fac sucuri sau lichiorul crème de cassis. Coacăzul negru este o cultură tradițională în Burgundia, regiune din Franța.

Ribes nigrum face parte din familia Grossulariaceae. Este un arbust de talie medie, care crește până la 1,5 metri în înălțime și în lățime. Toate părțile plantei sunt puternic aromate.

Habitat și fructe

Coacăzul negru este originar din zonele temperate ale Europei centrale și de nord și din nordul Asiei, unde preferă solurile umede și fertile. Rezistă la frigul iernii, dar vremea rece din timpul înfloririi, primăvara, poate micșora recolta. Vara, de-a lungul tulpinilor se formează ciorchini de fructe mici, negre și lucioase. Fructul crud este deosebit de bogat în vitamina C și polifenoli. Din fructe se fac gemuri, conserve și siropuri, iar planta se cultivă comercial pentru piața sucurilor. Fructele servesc și la prepararea băuturilor alcoolice. Frunzele dau un colorant galben, iar fructele, un colorant albastru sau violet, datorită conținutului mare de antociani. Europa produce 99,1% din recolta mondială de coacăze negre, iar două treimi din producția europeană merg către industria siropurilor de diluat (cordial).

Terroir și recoltă

Originar din nordul Europei, coacăzul negru suportă greu căldura și preferă temperaturile moderate și reci. Între 80 și 90% din coacăzele negre destinate parfumeriei provin din Burgundia. Recoltarea începe la sfârșitul lui noiembrie, odată cu primele friguri ale anului, și continuă toată iarna, până în februarie. Planta trebuie să fie uscată la cules, așa că se recoltează după-amiaza, ca să se evite roua de dimineață. Plantele se taie apoi, iar mugurii se separă de ramuri.

Chimie

Extractele aromatice din mugurii studiați conțin mai ales terpene alifatice (39-46%) și terpene oxigenate (35-38%). Șase soiuri de coacăz negru cultivate în Lituania au fost împărțite în trei chemotipuri după compușii principali ai uleiului esențial: sabinen, sigma-3-caren și terpinolen. Beta-cariofilenul, beta-felandrenul, cis-beta-ocimenul, gama-terpinenul, terpinen-4-olul și limonenul sunt alți compuși importanți cantitativ în extractele aromatice. Printre compușii pe care acel studiu i-a semnalat pentru prima dată în mugurii de coacăz negru se numără 4-fenil-1,3-tiazolul, germacren D-4-olul și oxidul de aromadendren. Nota tipică de pisică vine de la un constituent sulfuros prezent în urme, 4-metoxi-2-metil-2-butentiolul.

Uleiul esențial din muguri

Mugurii nedeschiși ai coacăzului negru se distilează pentru uleiul esențial folosit în parfumerie. Uleiul se obține prin distilarea cu vapori de apă a mugurilor florali, cu un randament de aproximativ 0,75%. Mirosul uleiului distilat se descrie ca terpenic, cu note de nucșoară, neroli, busuioc și maghiran. În medicină, mugurii de Ribes nigrum se folosesc pentru proprietățile diuretice și antiseptice ale compușilor lor volatili. În teste de laborator, uleiurile esențiale din mugurii a trei soiuri au avut un spectru antibacterian larg și au acționat împotriva bacteriilor Acinetobacter baumanii, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa și Staphylococcus aureus.

Istorie

Cultivarea în Europa ar fi început în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea. Abia la începutul secolului al XX-lea cultura coacăzului negru a cunoscut un avânt, datorită conținutului ridicat de vitamina C al fructelor și cererii mari pentru produse bogate în vitamine. Planta a ajuns în America de Nord începând din 1629, adusă de coloniștii englezi din colonia Massachusetts Bay.