Cireașă

Cireașa din parfumerie se definește aproape în întregime printr-o singură moleculă: benzaldehida (C7H6O, CAS 100-52-7). Această aldehidă aromatică, cea mai simplă din clasa ei, dă mirosul de migdală amară și sâmbure de cireașă care caracterizează toate fructele sâmburoase de Prunus. În natură se găsește în sâmburii de cireașă, în migdalele amare, în sâmburii de caisă și în cei de piersică. Se eliberează prin hidroliza enzimatică a amigdalinei (un glicozid cianogenic) atunci când țesutul este strivit.

Un acord convingător de cireașă merge dincolo de benzaldehida pură. Para-tolualdehida (4-metilbenzaldehidă) se amestecă în raport de 4:1 sau 5:1 (benzaldehidă la para-tolualdehidă) pentru a da dulceața caracteristică a cireșei maraschino: calitatea confiată, siropoasă, care deosebește cireașa de migdala crudă. Heliotropina (piperonal) adaugă o calitate caldă, cremoasă, de vanilie și cireașă, efectul de „sâmbure de cireașă” din complexele fructate. Aldehida anisică aduce o căldură dulce, ușor florală.

Evoluția completă a cireșei într-un parfum merge de la mușcătura ascuțită de benzaldehidă (note de vârf), printr-o inimă dulce, de sirop maraschino (para-tolualdehidă, heliotropină), până la o bază caldă de migdală și vanilie. Printre materiile de susținere se numără butiratul de etil și butiratul de amil (esteri fructați), eugenolul (căldură de cuișoare și condiment) și aldehida cinamică (condiment cald care amplifică nota medicinală a cireșei).

Notele de cireașă apar în compoziții gourmand, ambrate și fructate întunecate. Nota are în ea ceva retro: trimite la cireșele maraschino, la siropul de tuse cu cireșe și la tutunul cu cireșe, toate asocieri încărcate cultural.

Note înrudite: Migdală · Benzoe · Ciocolată · Scorțișoară · Nucă de cocos · Cafea · Alună de pădure · Miere