Migdală
O amăreală ascuțită de sâmbure de cireașă, tăiată de o dulceață pudrată. Un sâmbure de piersică proaspăt spart miroase exact așa: este benzaldehida, molecula din spatele oricărei note de migdală din parfumerie. Uleiul de migdale dulci nu are miros. Nota vine numai din varianta amară și din aceeași chimie cianogenă care produce acidul cianhidric.
- Type
- Ingredient
- Olfactive family
- Fructat
- Source
- miez de sâmbure (sămânță de migdală amară)
- Chemical class
- produs natural complex (ulei presat)
Miros
Pe larg
Merită știut
În 1832, Friedrich Wöhler și Justus von Liebig au publicat analiza uleiului de migdale amare, o lucrare cu urmări importante în istoria chimiei organice. Cei doi au arătat că „radicalul” benzoil (C₇H₅O) rămânea neschimbat de-a lungul unei serii de transformări chimice și se comporta ca un element. Jöns Jacob Berzelius, cel mai influent chimist al epocii, a declarat că descoperirea marca „zorii unei noi ere” în chimie. Molecula izolată de ei, benzaldehida, a devenit temelia înțelegerii grupelor funcționale din compușii aromatici.
Extracție și chimie
Metodă de extracție
Sub numele de „ulei de migdale” există două materii prime distincte, care nu trebuie confundate. Uleiul de migdale dulci (CAS 8007-69-0) se presează la rece din miezul migdalelor Prunus dulcis var. dulcis. Este un ulei gras format din trigliceride (acid oleic circa 65%, acid linoleic circa 25%), fără compuși aromatici volatili și fără valoare în parfumerie dincolo de rolul de ulei purtător. Uleiul esențial de migdale amare (CAS 8013-76-1) se obține din turta de presare a miezului de Prunus dulcis var. amara: turta degresată se macerează în apă caldă între 12 și 24 de ore, ca emulsina să hidrolizeze enzimatic amigdalina, apoi se distilează cu vapori de apă. Randament: aproximativ între 0,5% și 0,8% ulei esențial, raportat la greutatea miezului. Distilatul brut conține între 2% și 4% acid cianhidric (acid prusic), care se îndepărtează prin spălare cu soluții alcaline de săruri de fier(II) și redistilare. Produsul rectificat (FFPA, free from prussic acid, adică fără acid prusic) conține cel puțin 98% benzaldehidă. În practică, benzaldehida de sinteză, produsă industrial prin oxidarea toluenului în fază lichidă, a înlocuit aproape complet uleiul natural. Molecula de sinteză este identică din punct de vedere chimic și evită complicațiile de reglementare legate de gestionarea urmelor de HCN.
- Formulă
- Complex natural mixture (key constituents: benzaldehyde C₇H₆O)
- CAS
- 8013-76-1
- Botanică
- Prunus dulcis
- Aspect
- Lichid incolor până la galben pal, cu un miros caracteristic de marțipan și migdală
- Sinonime
- MIGDALĂ DULCE MIGDALĂ AMARĂ
Restricționat. Standardul IFRA 007 (Amendamentul 49, preluat în Amendamentul 51). Efect critic: sensibilizarea pielii. NESIL 590 μg/cm². Limitele de concentrație maximă se aplică în toate cele 12 categorii de produse. Pe baza spectrelor UV, nu se așteaptă efecte fototoxice sau fotoalergice. Benzaldehida nu face parte din cei 26 de alergeni declarabili în UE, dar în produsele finite de consum este supusă plafoanelor de concentrație recomandate de IFRA.
- Punct de fierbere
- 178-179 °C la 760 mm Hg
- Punct de inflamabilitate
- 145 °F TCC (62,78 °C)
- Densitate relativă
- Între 1,041 și 1,046 la 25,00 °C
- Indice de refracție
- Între 1,544 și 1,546 la 20,00 °C
În parfumerie
Benzaldehida este o materie primă de impact pentru notele de vârf: luminoasă, izbitoare și de scurtă durată. Rolul ei principal este atacul ascuțit de migdală și marțipan din compozițiile gourmand, ambrate și pudrate. Rar se folosește ca notă de sine stătătoare. Mai degrabă deschide un acord pe care heliotropina (piperonal), cumarina și fixatori precum benzoatul de benzil îl susțin în inimă și în bază. În microdoze, între 0,05% și 0,2%, benzaldehida lucrează ca un modificator transparent: adaugă florilor sau notelor ambrate un iz subliminal de cireașă și migdală, fără să pară vădit gourmand. Între 1% și 3% devine caracterul dominant: marțipan, frangipane, amaretto. Peste 5% capătă o dulceață de patiserie și își pierde finețea. Limita practică a benzaldehidei este instabilitatea: în contact cu aerul se autooxidează la acid benzoic, așa că formulele care o conțin trebuie protejate și testate pentru termenul de valabilitate. Restricția IFRA (Standardul 007, criteriul sensibilizării) limitează și mai mult dozajul în produsele care rămân pe piele.
Vedeți și
6 note