Lemn de guaiac

În ciuda numelui, uleiul de guaiac nu provine din arborele Guaiacum, ci din arborele palo santo, Bulnesia sarmientoi. Arborele crește într-o parte a regiunii Gran Chaco din America de Sud, în jurul graniței dintre Argentina, Bolivia și Paraguay. Aparține familiei Zygophyllaceae și a fost reclasificat recent ca Gonopterodendron sarmientoi. Lemnul se comercializează adesea sub numele de „Paraguay lignum vitae”, fiindcă proprietățile și utilizările lui seamănă cu ale arborilor lignum vitae „adevărați” din genul Guaiacum, rudele lui apropiate. Se vinde și sub numele de „vera” sau „verawood”, nume care pot desemna și specia mai îndeaproape înrudită Bulnesia arborea. Palo santo, în spaniolă „băț sfânt”, este un nume răspândit, dar destul de ambiguu, pentru Bulnesia sarmientoi. Același nume îl poartă Bursera graveolens, un arbore din familia Burseraceae. Duramenul este brun, negru și verde, cu dungi. Densitatea specifică de bază a lemnului este între 0,92 și 1,1 g/cm³. Culoarea duramenului merge de la verde-măsliniu deschis la brun-ciocolatiu, iar alburnul este de obicei subțire și galben-deschis. Arborele este firav și mlădios, iar uneori i se spune lemn de fier.

Compoziție și proprietăți

Uleiul de guaiac este o masă semisolidă, de la galben la galben-verzui, care se topește în jur de 40-50 °C. Odată topit, poate fi răcit la temperatura camerei și rămâne totuși lichid multă vreme. Uleiul este compus în principal, în proporție de 42-72%, din guaiol, bulnesol, δ-bulnesen, β-bulnesen, α-guaien, guaioxid și β-patchoulen. Guaiolul este un alcool sescviterpenoidic, un solid cristalin care se topește la 92 °C. Uleiul este considerat neiritant, nesensibilizant și nefototoxic pentru pielea umană.

Guaiolul, numit și champacol, are formula C₁₅H₂₆O și o masă molară de 222,37 g/mol. Se găsește în mai multe plante, mai ales în uleiul de guaiac și în pinul-chiparos. Tratat cu reactivi electrofili de brom, capătă o culoare violet intens.

Guaiazulena are formula C₁₅H₁₈ și se topește între 31 și 33 °C. Punctul de topire scăzut o face greu de manipulat, spre deosebire de azulena cristalină din care derivă. În Statele Unite este un aditiv de culoare aprobat în cosmetice și intră în unele produse de îngrijire a pielii, alături de compuși calmanți precum alantoina.

Păstrare și identificare

Uleiul este solubil în alcool și insolubil în apă. Se păstrează 24 de luni sau mai mult în recipiente bine închise, într-un loc răcoros și uscat, ferit de căldură și de lumină. Uleiul are numărul CE 289-632-8 și numărul FEMA 2534.

Conservare și utilizări

Bulnesia sarmientoi a fost înscrisă ca specie pe cale de dispariție în ediția din 2018 a Listei Roșii IUCN, din cauza defrișărilor din Gran Chaco și a cererii mondiale puternice de lemn, extracte și uleiuri esențiale începând din 2001. Specia figurează în anexa II a CITES din 2010. IUCN estimează că populația mondială va scădea cu aproximativ 50% pe parcursul a trei generații. În 1998, specia era încă încadrată la risc scăzut, dependentă de măsuri de conservare. Lemnul de palo santo se folosește la gravură și la fabricarea stâlpilor de lemn durabili. Rășina se obține cu solvenți organici și servește la prepararea lacurilor și a vopselelor închise la culoare. Lemnul a fost folosit și în medicina popoarelor indigene din America de Sud. Dă un cărbune bun și cherestea de înaltă calitate, iar uleiul lui esențial este apreciat pentru proprietățile cicatrizante asupra pielii. Deși este dens, se aprinde ușor și dă un fum parfumat. Bucăți mici de lemn se ard ca incens natural în ritualuri spirituale. Din el se sculptează căni pentru mate, iar o bere se maturează în cuve din acest lemn. Înainte de Renaștere, uleiul de guaiac era un remediu împotriva sifilisului.

Încercați toate cele șapte parfumuri în DISCOVERY SET.