Coacăza roșie este originară din vestul Europei. Specia se cultivă pe scară largă și s-a sălbăticit în multe regiuni.
Botanică
Arbustul atinge de obicei între 1 și 1,5 metri înălțime, iar frunzele, cu cinci lobi, sunt dispuse în spirală pe tulpini. Florile, discrete și galben-verzui, stau în raceme pendente lungi de 4 până la 8 centimetri și se transformă în fructe comestibile de un roșu viu, translucide. Fructele au un diametru de aproximativ 8 până la 12 milimetri, iar planta sălbatică poartă între 3 și 10 fructe pe fiecare racem. Planta se autopolenizează, dar dă mai multe fructe când este polenizată de o plantă din alt soi. Coacăza albă este un cultivar al speciei R. rubrum: o variantă mai dulce și mai puțin pigmentată a coacăzei roșii, nu o specie botanică separată.
Clasificare și denumiri
Clasificările recente încadrează coacăza roșie în familia Grossulariaceae, pe baza ovarelor complet inferioare, a gineceului total sincarp și a fructului cărnos. Monografiile predominante recunosc un singur gen, Ribes, atât pentru coacăze, cât și pentru agrișe. Centrele de diversitate ale coacăzelor negre și roșii includ nordul Europei, Scandinavia și Federația Rusă. R. sativum și R. vulgare sunt sinonime ale speciei R. rubrum. Coacăza roșie se numește aalbes sau rode bes în neerlandeză, groseillier în franceză, johannisbeere în germană, ribs în daneză, vinbar în suedeză și grosellero rojo în spaniolă.
Cultivare
Tufele de coacăz preferă lumina de la semiumbră până la soare plin și cresc în majoritatea tipurilor de sol. Cer relativ puțină îngrijire și pot fi folosite și ca plante ornamentale. Speciile de coacăz roșu cresc sălbatic în nordul Franței, în Germania și în Austria, dar fructele lor nu ating mărimea și calitatea speciilor mai nordice. Ribes triste, coacăzul roșu nord-american, are fructe de o calitate apropiată de a coacăzelor roșii europene, dar rodește mai puțin și nu a fost domesticit. Soiurile Jonkheer van Tets, Red Lake și Stanza au primit distincția Award of Garden Merit a societății Royal Horticultural Society. Germania și Republica Slovacă sunt principalii producători de coacăze albe.
Gust și chimie
Gustul acrișor al coacăzelor roșii se datorează unui conținut relativ ridicat de acizi organici și polifenoli diverși. Până la 65 de compuși fenolici diferiți pot contribui la astringența lor. Din sucul de coacăze roșii s-au izolat 25 de polifenoli individuali și alți compuși fitochimici cu azot, care dau tocmai profilul astringent perceput de limba umană. La maturitate, coacăza roșie este puțin mai acră decât ruda ei, coacăza neagră, cu aproximativ aceeași dulceață. Varianta cu fructe albe are aceeași aciditate, dar este mai dulce.
Nutriție
Crude, coacăzele roșii sau albe conțin 84% apă, 14% glucide și 1% proteine, cu grăsimi neglijabile. O porție de 100 de grame aduce 234 de kilojouli (56 de kilocalorii) și este o sursă importantă de vitamina C, cu 46% din valoarea zilnică recomandată.
Utilizări culinare
Coacăzele roșii sunt apreciate pe piața de fructe proaspete și în producția de conserve. În Regatul Unit, jeleul de coacăze roșii este un condiment servit des la miel. În Franța, Bar-le-duc este o pastă tartinabilă făcută tradițional din coacăze albe sau, alternativ, din coacăze roșii. La Linz, în Austria, coacăzele roșii sunt umplutura cea mai obișnuită pentru Linzer torte. În Rusia, coacăzele roșii intră în gemuri, dulcețuri, compoturi și deserturi. În Scandinavia și în Schleswig-Holstein, fructele se folosesc des în supe de fructe și în budinci de vară. Frunzele au multe utilizări în medicina tradițională, de pildă într-o infuzie cu ceai negru.
