Castoreum

Atât masculii, cât și femelele de castor au o pereche de saci de castoreum și o pereche de glande anale, așezate în două cavități sub piele, între bazin și baza cozii. La nivel celular, sacii de castoreum nu sunt glande adevărate, nici endocrine, nici exocrine, așa că denumirile de glande prepuțiale, glande castoriene sau glande odorante sunt improprii. Sacii secretă castoreumul, o substanță lichidă folosită mai ales la marcarea teritoriului. Castorii își marchează teritoriul cu movile de noroi și vegetație, impregnate cu castoreum. Marcarea prin miros se intensifică primăvara, când puii de un an părăsesc colonia, ca să țină intrușii la distanță. Glandele anale produc o substanță uleioasă pe care castorul o folosește ca unguent impermeabil pentru blană. Există două specii actuale de castor: castorul nord-american (Castor canadensis) și castorul eurasiatic (C. fiber).

Pungile canadiene sunt zbârcite, în formă de pară, aproape plate, cu o lungime între 6 și 15 cm și o lățime între 4 și 8 cm. Pungile siberiene sunt ovoidale și netede, ceva mai mari, dar mai puțin prețuite în comerț.

Compoziție chimică

În castoreum se cunosc cel puțin 24 de constituenți. Mai mulți dintre ei au activitate feromonală, cea mai puternică la fenolii 4-etilfenol și catecol și la cetonele acetofenonă și 3-hidroxiacetofenonă. Alți cinci compuși provoacă un răspuns mai slab: 4-metilcatecolul, 4-metoxiacetofenona, acidul 5-metoxisalicilic, salicilaldehida și acidul 3-hidroxibenzoic. Există și monoterpene oxigenate, precum izopinocamfona, pinocamfona, doi oxizi de linalool și acetații lor. Alți compuși sunt acidul benzoic, alcoolul benzilic, borneolul, o-crezolul, 4-(4'-hidroxifenil)-2-butanona, hidrochinona și fenolul. Acești compuși provin din plantele cu care se hrănește castorul. Castoreumul mai conține alcaloizi de tip nufaramină, castoramină și cis-ciclohexan-1,2-diol.

În castoreum s-a identificat o fracțiune rășinoasă și cristalină (între 1 și 2%), alături de o parte cu consistență de unt, care conține albumine, grăsimi, urați, săruri și probabil colesteroli. Printre alți constituenți, castoreumul conține castorină (între 0,33 și 2,5%), ulei volatil (între 1 și 2%), acid benzoic, acid salicilic și acid cinamic. Mirosul intens de piele tăbăcită al castoreumului de la castorii siberieni se datorează mai ales compușilor fenolici, precum 4-alchilfenolii și derivații de catecol, pe care castorii îi iau din hrană și îi excretă în pungile abdominale.

Un component minor, 5-(3'-furil)-8-metilindolizidina, este o nufaramină care alcătuiește mai puțin de 0,0002% din castoreum. Are un schelet de indolizidină, un sistem format dintr-un ciclu de șase atomi și două cicluri de cinci atomi. Cercetătorii de la Universitatea din Mainz, Germania, i-au stabilit stereochimia prin sinteză totală, iar forma all-cis s-a dovedit identică cu produsul natural.

Reglementare alimentară și alte utilizări

În Statele Unite, Food and Drug Administration trece extractul de castoreum printre aditivii alimentari recunoscuți în general ca siguri (GRAS). În 1965, extractul de castoreum și castoreumul lichid au fost incluși în programul GRAS (FEMA 2261 și 2262). Extractul de castoreum se folosește rar ca aditiv alimentar. Castoreumul a fost luat în calcul și ca ingredient pentru aromatizarea și parfumarea țigaretelor.

·

Vezi și: Aldambre · Ambrarome · Ambreină · Ambreine · Ambrettolide · Ambronova · Amoniac · Note animalice