Boabele de ienupăr sunt conuri de conifer modificate. O boabă de ienupăr este conul seminal femel pe care îl produc diferitele specii de ienupăr. Nu este o boabă adevărată, ci un con cu solzi neobișnuit de cărnoși și concrescuți, care îi dau aspect de boabă. Cât sunt tinere, boabele sunt verzi, iar la cele mai multe specii, inclusiv la J. communis, se coc în circa 18 luni și ajung violet-negre.
Juniperus communis, ienupărul comun, este o specie de arbore mic sau de arbust din familia chiparosului, Cupressaceae. Are cel mai întins areal geografic dintre toate plantele lemnoase, cu o distribuție holarctică în toată zona temperată rece a emisferei nordice. Frunzele sunt aciculare și cresc în verticile de câte trei. Specia este dioică: conurile masculine și cele feminine stau pe plante separate, așa că vântul trebuie să ducă polenul de la conurile masculine la cele feminine. Fructele sunt conuri asemănătoare boabelor, care se coc în 18 luni și devin violet-negre, acoperite cu un strat ceros albastru. Sunt sferice și au între 4 și 12 mm în diametru. Semințele se răspândesc atunci când păsările mănâncă conurile și elimină semințele tari, fără aripi, odată cu excrementele. Un arbust mascul poate trăi peste 2.000 de ani, iar în Laponia finlandeză, dincolo de Cercul Polar de Nord, s-a găsit un exemplar de 1.647 de ani. Specia este foarte variabilă. Subspecia alpina este de obicei un arbust târâtor, lipit de sol, întâlnit în zonele subarctice și în etajul alpin înalt, iar subspecia communis este de obicei un arbust erect sau un arbore mic.
Compoziție
Uleiul de boabe de ienupăr este alcătuit în mare parte din hidrocarburi monoterpenice, precum α-pinenul, mircenul, sabinenul, limonenul și β-pinenul. Boabele de ienupăr conțin, în volum, circa 2% ulei esențial și circa 10% rășini. Printre compușii izolați din extractele de boabe se numără pinenul, sabinenul, terpinen-4-olul, limonenul și mircenul. Pe lângă ulei, boabele conțin un flavonoid numit juniperină, proteine și acizi acetic, malic și formic. Uleiul de boabe de Juniperus communis din Albania este format mai ales din hidrocarburi monoterpenice (71,8%) și hidrocarburi sesquiterpenice (18,7%). Analiza respectivă a identificat 56 de compuși, care însumează 98,2% din constituenți. Principalii au fost α-pinenul (35,8%), β-mircenul (19,9%), sabinenul (10,0%) și germacrenul D (4,5%). Compușii au fost identificați prin GC-MS capilară, prin compararea spectrelor de masă și a indicilor de retenție cu datele din literatură.
Boabele
Gustul boabelor tinere, verzi, este dominat de pinen. Pe măsură ce boabele se coc, acestui fond rășinos, de pin, i se alătură note verzi, proaspete și citrice. Gustul și mirosul sunt cele mai puternice imediat după recoltare și slăbesc în timpul uscării și al depozitării.
Utilizare culinară
Conurile câtorva specii, mai ales Juniperus communis, se folosesc drept condiment, în special în bucătăria europeană, și dau ginului gustul caracteristic. Alături de mugurii de molid, boabele de ienupăr se numără printre puținele condimente care provin de la conifere. În bucătărie se folosesc de obicei, dar nu exclusiv, boabele coapte, închise la culoare, iar ginul se aromatizează cu boabe ajunse la mărimea finală, dar încă necoapte. Boabele sunt prea amare ca să fie mâncate crude și se vând de obicei uscate, pentru a aromatiza carnea, sosurile și umpluturile. De regulă, boabele de ienupăr se zdrobesc înainte de folosire, ca să își elibereze aroma. În Finlanda, ienupărul este un ingredient esențial al berii tradiționale sahti, iar băutura slovacă Borovička și jeneverul olandez se aromatizează și ele cu boabe de ienupăr sau cu extract din acestea. Câteva specii nord-americane de ienupăr produc conuri seminale mai dulci și mai puțin rășinoase, iar unii amerindieni au folosit aceste specii ca aliment hrănitor. Amerindienii au folosit și semințele din boabele de ienupăr ca mărgele pentru bijuterii și podoabe.
Siguranță
În Statele Unite, boabele de ienupăr sunt clasificate drept „în general recunoscute ca sigure”, dar pot avea efecte secundare care nu au fost testate pe larg în studii clinice. Consumul lor poate afecta femeile însărcinate sau care alăptează, mai ales din cauza riscului crescut de avort spontan. Sunt posibile reacții alergice, iar cantitățile mari pot provoca efect purgativ, convulsii sau afectarea funcției renale. Boabele unor specii, precum J. sabina, sunt toxice.
Istorie
Se crede că benedictinii din Salerno și-au folosit cunoștințele de distilare pentru a produce alcool, cu care dizolvau și conservau plante medicinale, printre care și ienupărul. Compendium Salernitanum, o culegere de remedii alcătuită în jurul anului 1055, conține o rețetă de vin tonic cu ienupăr. Boabe de ienupăr s-au găsit în morminte din Egiptul antic, în mai multe situri. Tonicul din Salerno a fost un precursor medicinal al ginului, în timp ce geneverul olandez este strămoșul direct al băuturii definite astăzi ca gin. Pe la mijlocul secolului al 17-lea, numeroși distilatori mici olandezi și flamanzi redistilau vin de malț cu ienupăr și cu alte plante, ca să mascheze gustul neplăcut și să trateze afecțiuni precum bolile de rinichi și de stomac. Și amerindienii foloseau boabele ca medicament: tribul Blackfoot trata vărsăturile cu ceai din boabe de ienupăr, iar femeile din tribul Crow îl beau după naștere. Numele marelui sat Wá’peat derivă din cuvântul din limba serrano pentru boabele de ienupăr, wa’at.
Încercați toate cele șapte parfumuri în DISCOVERY SET.
