Selenicereus grandiflorus, regina nopții, este un cactus epifit și litofit. Florile au între 17 și 22,5 cm lungime, iar lățimea lor ar ajunge, după unele surse, până la 38 cm. Planta înflorește la sfârșitul primăverii sau la începutul verii, o singură noapte pe an.
Încercați toate cele șapte parfumuri în DISCOVERY SET.
Planta este originară din toate Antilele Mari (Cuba, Insulele Cayman, Puerto Rico, Jamaica, Republica Dominicană și Haiti), din Mexic, Guatemala, Belize, Honduras și Nicaragua. Crește cățărată pe copaci și pe stânci, la 700 de metri altitudine. Tulpinile, agățătoare, cățărătoare sau târâtoare, ating 10 m lungime sau mai mult. Planta are nevoie de doi sau trei ani ca să dea primele flori. Iarna nu trebuie ținută sub 5 °C (41 °F).
Specia adevărată este foarte rară în cultură. Cele mai multe plante cultivate sub acest nume aparțin altor specii sau unor hibrizi. Numele regina nopții se folosește și pentru alte specii.
Numele genului, Selenicereus, este format din Selene, zeița greacă a Lunii, și din cereus, cuvântul latin pentru lumânare: trimite la florile nocturne. Florile genului sunt mari, se deschid noaptea și pot fi polenizate de molii și de lilieci. De obicei sunt albe și foarte parfumate, iar la majoritatea speciilor țin o singură noapte. Mai multe specii de Selenicereus dau fructe comestibile, numite în spaniolă pitaya sau pitahaya, cunoscute și ca fructul dragonului.
Planta și tulpinile
Tulpinile se ramifică, formează uneori încâlceli, dau rădăcini aeriene și sunt rigide. Au de obicei o grosime între 15 și 25 mm și poartă 7 sau 8 coaste joase, despărțite de intervale largi și rotunjite. Areolele sunt mici și poartă lână albă sau alb-cenușie. Fiecare areolă poartă între 5 și 18 spini lungi de 4,5 până la 12 mm, brun-gălbui până la brunatici sau galbeni. Cu vârsta, spinii devin cenușii și în cele din urmă cad. Plantele tinere au spini mai scurți și mai puțini. Epiderma este netedă, verde-glaucă sau verde-albăstruie, adesea purpurie. Tulpinile sunt foarte variabile, mai ales în Jamaica: pe aceeași plantă apar margini de la ușor ondulate până la puternic noduroase, ceea ce creează confuzie în cultură.
Floarea
Pericarpelul are 25 mm lungime și poartă bracteole gălbui în formă de curea, lungi de 5 mm, acoperite cu peri aproape albi sau roșcați și cu sete ascuțite. Receptaculul măsoară între 7,5 și 8,7 cm. Tepalele exterioare au între 7,5 și 10 cm lungime și sunt brun-deschis, de la somon până la roz-gălbui, iar pe fața superioară gălbui. Tepalele interioare sunt albe, lanceolate și se îngustează treptat spre un vârf ascuțit. Staminele sunt albe, lungi de 38 până la 50 mm, cu antere gălbui de 1,5 mm. Stilul are între 15 și 20 cm, e adesea mai lung decât tepalele interioare și se termină cu 7 până la 12 lobi stigmatici subțiri. Plantele mature ale genului dau în general flori din abundență.
Nume și clasificare
Epitetul grandiflorus înseamnă în latină „cu flori mari”. Specia este adesea confundată cu genul Epiphyllum. Statutul ei de conservare este risc scăzut (Least Concern).
Sunt recunoscute trei subspecii: ssp. grandiflorus, ssp. donkelaarii din Mexic și ssp. hondurensis. Subspecia donkelaarii are tulpini cu coaste joase, groase de 1 cm, spini scurți și flori lungi de 18 cm, iar subspecia hondurensis are flori lungi de 30 până la 34 cm. Diferențele dintre această specie și multe alte specii de Selenicereus ar fi de grad, nu de natură, așa că acele specii ar deveni sinonime ale subspeciilor ei.
Cultivare
S. grandiflorus este o plantă cu creștere rapidă. Iarna se udă rar, iar la sfârșitul primăverii se mută afară, la umbra unui copac. Are nevoie de compost cu mult humus și de umiditate suficientă vara. Se dezvoltă cel mai bine în plin soare, iar lumina suplimentară de la începutul primăverii stimulează formarea bobocilor.
Genul Selenicereus
Selenicereus este un gen de cactuși epifiți, litofiți și tereștri, răspândiți în Mexic, America Centrală, Caraibe și nordul Americii de Sud. Uneori este numit cactusul luminii de lună. Numele regina nopții se dă și multor altor cactuși cu înflorire nocturnă, printre care Epiphyllum și Peniocereus. În 2017, genul Hylocereus a fost trecut în sinonimie cu Selenicereus, după ce un studiu de filogenie moleculară a arătat că face parte din acesta.
Receptaculul florilor din acest gen poartă bractee mici, peri și de obicei spini, iar fructele au spini numeroși. Selenicereus megalanthus are flori lungi de 30 până la 38 cm și fructe galbene, iar S. costaricensis are flori de aproximativ 30 cm și fructe roșii cu pulpă purpurie. S. anthonyanus are flori de aproximativ 12 cm lungime și 10 până la 15 cm lățime, cu tepale exterioare purpurii și tepale interioare crem. S. stenopterus are flori lungi de 9 până la 10 cm și late de 13 până la 15 cm, cu tepale roșu-purpurii, iar S. minutiflorus are flori albe, lungi de 5 cm și late de 8 până la 9 cm. S. spinulosus crește în Texas și în Mexic, iar S. setaceus în Argentina, Bolivia, Brazilia și Paraguay.
Regina nopții, nume comun pentru mai mulți cactuși
Regina nopții este numele popular al multor cactuși ceroizi care înfloresc noaptea. Florile lor sunt aproape întotdeauna albe sau în nuanțe foarte palide ale altor culori, adesea mari și deseori parfumate. Cele mai multe se deschid după căderea nopții și se ofilesc până în zori. Plantele din aceeași zonă tind să înflorească în aceeași noapte, iar o plantă sănătoasă poate înflori de până la trei ori în lunile cele mai calde. Acești cactuși mai sunt numiți prințesa nopții, regina din Honolulu, Cristos în iesle și dama de noche. Numele se dă speciilor din genurile Cereus, Echinopsis, Epiphyllum, Harrisia, Hylocereus, Monvillea, Nyctocereus, Peniocereus, Selenicereus și Trichocereus.
Selenicereus undatus, fost Hylocereus undatus, este specia cea mai cultivată din genul Selenicereus. Se cultivă atât ca liană ornamentală, cât și pentru fruct, pitahaya sau fructul dragonului, iar florile ei nocturne și parfumate au între 25 și 30 cm lungime.
Mirosul florilor
Mirosul florilor nocturne de cactus depinde de polenizatori. Florile polenizate de lilieci produc de obicei compuși volatili cu sulf, cu miros de varză, iar speciile polenizate de molii emit amestecuri complexe de terpenoide și benzenoide.
Epiphyllum oxypetalum (în engleză Dutchman's pipe cactus) este cel mai cultivat cactus cu numele de regina nopții, deși nu este înrudit îndeaproape cu speciile din tribul Cereeae, care poartă mai des acest nume. Florile lui, foarte parfumate, ajung până la 30 cm lungime și se deschid o singură noapte. Emisia de miros începe după ora 8 seara, ora locală, și crește de 200 de ori în șase ore. La înflorirea deplină, geraniolul formează 72,54% din emisie, urmat de alcoolul benzilic, cu 12,96%, și de salicilatul de metil, cu 3,75%. Mirosul pornește de la o notă fenolică ușoară, apoi se face pronunțat. Salicilatul de benzil și linoleatul de metil sunt citați și ei printre principalii compuși odoranți ai florii.
