Planta
Papirusul este o plantă erbacee perenă, sensibilă la frig. Crește în mlaștinile inundate și pe malurile lacurilor din toată Africa, de unde este originar. Această plantă acvatică înaltă și robustă poate avea între 4 și 5 metri înălțime. Tulpinile pornesc din rizomi groși și lemnoși. Pe malurile lacurilor de altitudine, tulpinile pot ajunge la 10 m. Tulpinile verzi, triunghiulare, formează o tufă asemănătoare ierbii. Fiecare tulpină se termină cu un mănunchi dens de raze subțiri ca firul, de un verde viu, lungi între 10 și 30 cm, care la plantele tinere amintesc de un pămătuf de pene. Cu timpul, la capătul razelor apar inflorescențe brune cu tentă verde, urmate de fructe brune, asemănătoare unor nuci mici. Deasupra solului nu se văd frunze. Părțile mai tinere ale rizomului sunt acoperite de solzi triunghiulari, brun-roșcați, subțiri ca hârtia, care sunt, tehnic, frunze reduse. Sunt acceptate trei subspecii: subsp. madagascariensis în Madagascar, subsp. zairensis în Angola, Congo și Republica Democratică Congo și subsp. papyrus în restul arealului.
Habitat și ecologie
Papirusul este un căprișor de tip C4 care formează, pe suprafețe mari de zone umede din Africa, populații foarte productive alcătuite dintr-o singură specie. Crește pe soluri îmbibate cu apă și în ape adânci de până la 2 m și preferă soarele plin sau semiumbra. În mlaștinile mai adânci, între 1 și 2 m, este principalul component al maselor plutitoare și încâlcite de vegetație numite sudd. În unele locuri, precum Bangweulu, formează insule plutitoare pe care pescarii își pot instala tabere temporare. Inflorescențele oferă locuri de cuibărit multor specii de păsări sociale. Polenizarea se face prin vânt, iar fructele mature sunt purtate de apă. În afara Africii, crește în Madagascar și în zone mediteraneene precum Sicilia și Levantul și a fost introdus în regiunile tropicale din întreaga lume. Specia are statutul de conservare „risc scăzut”.
Cultivare
Planta se înmulțește relativ ușor din semințe, deși în Egipt se obișnuiește mai degrabă divizarea rizomului. Odată instalată, crește destul de repede și preferă un sol foarte umed sau rădăcini scufundate în apă. Metoda recomandată pentru plante noi este înmulțirea vegetativă: rizomii se împart în grupuri mici, care se plantează ca de obicei. Este considerată rustică în zonele de rezistență USDA 9 și 10 și a devenit invazivă în Florida. Astăzi se cultivă des ca plantă ornamentală.
Utilizări ale plantei
Unele părți ale plantei sunt comestibile, iar din tulpinile foarte plutitoare se pot face bărci. Măduva lăstarilor tineri se mânca atât gătită, cât și crudă. Inflorescențele se legau în ghirlande pentru zei. Din tulpini se făceau și pânze de corabie, rogojini, țesături și frânghii. În mod tradițional, planta a servit la garduri, acoperișuri și rogojini, dar și la plăci fibrolemnoase și brichete.
Chimie
Au fost publicate date despre compoziția lipidică a tuberculilor de papirus și despre uleiurile esențiale ale părților aeriene. Tulpinile conțin substanțe extractibile lipofile: 4,1% în coajă și 4,9% în măduvă. Dintre steroizii tulpinilor, sterolii liberi formează clasa cea mai abundentă, cu 3.080 mg/kg în coajă și 5.420 mg/kg în măduvă. Sitosterolul este sterolul liber predominant, cu 1.720 mg/kg în coajă și 2.280 mg/kg în măduvă. Hidrocarbura steroidică cea mai abundentă în ambele părți este stigmasta-3,5,22-triena, cu 430 mg/kg în coajă și 340 mg/kg în măduvă. În ambele părți ale tulpinii s-au identificat și esteri ai campesterolului, stigmasterolului și sitosterolului. Producția primară netă aeriană a papirusului poate ajunge la 136,4 t de materie uscată la hectar pe an, iar cercetătorii îl consideră o posibilă materie primă pentru biorafinării.
Nume și etimologie
Cuvântul englezesc papyrus vine, prin latină, din grecescul papyros, un împrumut de origine necunoscută, poate pregreacă. Greaca mai are un cuvânt, byblos, despre care se spune că provine din numele orașului fenician Byblos. Teofrast folosea papyros pentru planta ca aliment și byblos pentru aceeași plantă folosită la produse nealimentare, precum frânghiile, coșurile sau suporturile de scris. Termenul grecesc mai precis biblos, din care provin cuvinte englezești precum bibliography, bibliophile și bible, desemnează scoarța interioară a plantei. În limba egipteană, planta se numea wadj, tjufy sau djet.
Materii prime înrudite
Cyperus scariosus este un alt căprișor din același gen, o plantă erbacee perenă din Australia și Noua Guinee. Cypriolul, numit și ulei de nagarmotha, este un ulei esențial care se distilează din rădăcinile de Cyperus scariosus, nu din papirus. Mirosul lui este descris ca lemnos, pământos, uscat, condimentat, cu note de patchouli și de vetiver.
