Genul Acacia, numit popular wattle, aparține familiei Fabaceae. Semințele se mâncau fie verzi și gătite, fie uscate și măcinate într-o făină din care se făcea un fel de pâine de tufiș. Acacia victoriae (elegant wattle) este cea mai răspândită dintre speciile comestibile și trece drept standardul industriei alimentare. Acacia murrayana și A. victoriae au fost studiate ca specii candidate pentru producția comercială.
Compoziție
Semințele a patru specii de Acacia s-au dovedit bogate în proteine (între 23 și 27%) și în fibre alimentare (între 33 și 41%). Conținutul de grăsimi a fost relativ ridicat la A. cowleana (19,3%), A. sophorae (14,8%) și A. retinodes (16,4%), iar acidul gras predominant este acidul oleic. Semințele conțineau cantități mari de aminoacizi esențiali, între care histidina, lizina, valina, izoleucina și leucina. Metionina este aminoacidul limitant la toate cele patru specii. Datorită indicelui glicemic scăzut, făina din semințe de acacia este potrivită pentru alimentele destinate diabeticilor. Semințele de acacia sunt și o sursă de minerale precum potasiul, sodiul și fierul. Toate cele patru specii au avut un conținut scăzut de umiditate, sub 9%, și un conținut de cenușă asemănător, între 3,4 și 3,9%. Semințele de Acacia colei conțin circa 23% proteine brute, 57% carbohidrați și 8% grăsimi, iar peste jumătate din carbohidrați sunt fibre alimentare. Profilul de aminoacizi al făinii din semințe de acacia arată ca aminoacizi limitanți triptofanul, metionina și cisteina. De aceea făina nu este un aliment complet și trebuie să completeze dietele existente, nu să le înlocuiască. Șobolanii de laborator au tolerat bine diete care conțineau până la 25% făină de acacia, dar în testele de lungă durată cu 40% făină de acacia ca unică sursă de proteine, dezechilibrul de aminoacizi a provocat probleme de sănătate.
Prăjire și aromă
Prăjirea dezvoltă în primul rând o aromă și un gust specifice de nucă, care depind de specie și de condițiile de prăjire. Reduce și antinutrienții și inhibitorii de protează, în special inhibitorii de tripsină. Multe specii cer o pretratare a semințelor: uscare la temperaturi ridicate, înmuiere sau spargere cu râșnițe de semințe. Studii anterioare au constatat că, după prăjire, cinci specii capătă o aromă și un gust distincte. Prăjirea mai poate forma compuși noi sau elibera compuși legați, precum compușii fenolici, iar compușii de aromă și de gust se pot forma sau elibera în timpul prăjirii. După prăjire, la cele patru specii de wattle nu mai era vizibilă nicio bandă proteică, în afară de două benzi slabe la A. coriacea, la 55 kDa.
Utilizare alimentară tradițională
Semințele altor circa 50 de specii australiene de Acacia au servit și ele aborigenilor drept hrană sezonieră. Semințele de Acacia victoriae intră în pâine sau se macină în făină grosieră și au fost folosite și ca nutreț.
Acacia victoriae
Acacia victoriae, cunoscută popular ca elegant wattle, bramble wattle, prickly wattle, gundabluey, gundabluie sau bardi bush, este un arbore cu aspect de arbust, originar din Australia. Ajunge la aproximativ 5 sau 6 metri înălțime și trăiește în jur de 10 până la 15 ani. Florile sunt gălbui și puternic parfumate. Semințele stau în păstăi de culoare deschisă, lungi de 8 cm. Înflorirea începe în august și ține până la sfârșitul lui decembrie, în funcție de regiune. Arborele are un sistem radicular amplu, care se poate întinde până la 20 m, și rezistă destul de bine la secetă, dar nu și la seceta severă. Crește în zone aride și semiaride, în general pe soluri alcaline. Se folosește ca perdea de protecție împotriva vântului, ajută la stabilizarea solului și a servit la reabilitarea terenurilor.
Cultivare
Speciile de Acacia cultivate pentru wattleseed sunt culturi perene lemnoase, de vârste și dimensiuni diferite, iar unele ajung la 4 m înălțime și 5 m lățime. Talia mare și tulpinile multiple îngreunează recoltarea, de aceea s-au dezvoltat mai multe metode de culegere a păstăilor: desprinderea manuală de pe ramuri, scuturarea arborelui de la bază și recoltarea întregii biomase. La A. victoriae, arborii nu înfloresc înainte de vârsta de 2 până la 4 ani. Numărul mare de specii de Acacia a fost privit ca un avantaj pentru a transforma wattleseed într-o cultură comercială. Pe plantații, arborii se pot dispune în benzi intercalate sau în faze alternante, iar speciile de Acacia au servit și ca perdele de protecție și ca plante de acoperire a solului în zonele cu salinitate ridicată. Pregătirea terenului poate include afânarea adâncă a solului, pentru ca apa să se infiltreze. Stresul hidric poate induce înflorirea și poate crește producția de semințe atunci când nutrienții sunt suficienți. Durata de viață a arborilor depinde de distanța dintre ei, de climă și de specie.
