Liliacul, Syringa vulgaris, este un arbust mare cu frunze căzătoare sau un arbore mic cu mai multe tulpini, care atinge între 6 și 7 metri înălțime. Este originar din Peninsula Balcanică și se cultivă pe scară largă pentru florile parfumate în Europa, mai ales în nord și în vest, și în America de Nord. Florile sunt de obicei liliachii până la mov, uneori albe. Sunt grupate în panicule terminale dense, lungi între 8 și 18 cm. Syringa este un gen de 12 specii recunoscute în prezent de plante lemnoase cu flori din familia măslinului, numite popular liliac.
Încercați toate cele șapte parfumuri în DISCOVERY SET.
Răspândire și habitat
Specia este originară din sudul Peninsulei Balcanice, unde crește în Serbia, Macedonia de Nord, Bulgaria și în regiunile învecinate, mai ales la sud de Dunăre. Crește pe dealuri stâncoase. S-a naturalizat în unele părți ale Europei, Asiei și Americii de Nord.
Compoziție chimică
Principalii compuși volatili identificați într-un extract de flori de Syringa vulgaris sunt doi stereoizomeri, alcoolul de liliac C și alcoolul de liliac D. Alcoolii de liliac, alcooli furanici, au însumat peste 40% din compușii identificați. Alcoolul benzilic, prezent în cantitate mare în extractul de flori, este un alt compus important, care dă mirosul aromatic al florilor de liliac. În extractul de flori s-au identificat 20 de compuși, iar alcoolii de liliac și alcoolul benzilic se numărau printre cei mai abundenți. Extractul de fructe conține mulți acizi grași, iar cel de frunze conține derivați ai acidului benzoic și felandren.
Cultivare
Liliacul este o plantă ornamentală foarte apreciată în grădini și parcuri, pentru florile lui frumoase, cu miros dulce. Florile apar la începutul verii, chiar înainte să înflorească mulți trandafiri și alte flori de vară. Cele mai multe exemplare de S. vulgaris din grădini sunt cultivaruri, iar majoritatea nu cresc mai sus de 4 sau 5 m.
Utilizări
Florile liliacului comun sunt comestibile și se folosesc la aromatizarea mierii, a zahărului, a alimentelor și a altor dulciuri.