Maninka este limba maternă a poporului malinke din Guineea, unde o vorbesc 3,1 milioane de oameni și unde este limba principală a regiunii Guineea Superioară. Se vorbește și în Mali, Liberia, Sierra Leone și Coasta de Fildeș. În Guineea, limba maninka se scrie cu un alfabet oficial pe bază latină, cu o ortografie oficială latină mai veche și cu scrierea N’Ko. Maninka are aproximativ 4,6 milioane de vorbitori nativi.
Sunete și gramatică
Dialectul wudala al limbii maninka de est, vorbit în zona muntoasă din centrul Guineei, este înțeles de vorbitorii tuturor dialectelor din țară. Maninka are patru tonuri: înalt, jos, ascendent și descendent. Fiecare dintre cele șapte calități vocalice poate fi lungă sau scurtă, orală sau nazală. Substantivele terminate în vocală orală primesc pluralul -lu, iar cele terminate în vocală nazală primesc -nu.
Familia limbilor mandinge
Variantele limbii mandinge sunt vorbite de circa 37 de milioane de oameni în Gambia, Senegal, Mali, Burkina Faso, Guineea-Bissau, Guineea, Coasta de Fildeș, Sierra Leone și Liberia. Cele mai cunoscute sunt mandinka, bambara, maninka sau malinke și jula. Maninka de est este ramura mandinge de sud-est și are mai multe variante în Mali, Guineea și Coasta de Fildeș. Scrierea N’Ko, creată în 1949 de Solomana Kante, a fost concepută pentru a scrie limbile mandinge după un standard literar comun. Dialectele mandinge de vest au de obicei 10 vocale, iar grupul estic, al cărui exemplu tipic este bambara, are 14. Limbile mandinge au o tradiție orală puternică și se scriu și cu adaptări ale alfabetelor arab și latin.
Poporul malinke
Mandinka sau malinke formează un grup etnic din Africa de Vest, originar din sudul statului Mali, Gambia, sudul Senegalului și estul Guineei. Vorbesc limbile mandinge, care servesc drept lingua franca în mare parte din Africa de Vest. Numără aproximativ 15 milioane de oameni și sunt cel mai mare subgrup al popoarelor mande. Sunt în principal agricultori de subzistență și trăiesc în sate.
Fructul sălbatic Saba senegalensis
Saba senegalensis este o liană sălbatică ce crește în savanele africane și se numește Zaban în limba malinke din Mali. Este o plantă cu fructe din familia Apocynaceae, originară din regiunea Sahel, în Africa subsahariană. Fructul are o coajă galbenă și tare, care închide semințe mari prinse într-o pulpă gălbuie, cu o aciditate plăcută, asemănătoare celei a tamarinului. Pulpa moale și comestibilă are un gust dulce-acrișor. Fructele pot ajunge la 10 centimetri lungime și sunt bogate în vitaminele A și C. Localnicii din Sahel fac adesea suc din ele. În 20 de sate din cinci regiuni ale statului Burkina Faso, conținutul de vitamina C al pulpei a variat între 42,91 mg și 66,41 mg la 100 g.
În limba moore planta se numește weda, în wolof madd, iar în mandinka kabaa. Arealul ei se întinde din Senegal până în Togo, la marginea pădurilor, în pădurile-galerie și în desișuri. Pe terenurile deschise și mai uscate rămâne un arbust scund, dar în pădure devine un arbust cățărător viguros. Cele mai multe fructe sunt cam cât o portocală mijlocie sau mică și sunt pline de semințe mari. Frunzele se pregătesc în sosuri și condimente servite ca aperitiv, cu o notă sărată. Frunzele și crenguțele se folosesc în meșteșuguri, la prepararea vopselelor. Fructele, frunzele și rădăcinile servesc toate drept remedii tradiționale.
