Floare de melisă

Roinița formează tufe drepte, înalte de cel mult 100 de centimetri. Frunzele sunt moi și păroase, cu marginea crenelată, și au un miros discret de lămâie. Vara apar flori mici, albe sau roz-pal.

Specia este originară din partea central-sudică a Europei, din bazinul mediteranean, din Asia Centrală și din Iran. Numele genului, Melissa, vine de la cuvântul care, în greaca veche, numește albina meliferă, pentru că florile plantei atrag albinele. Epitetul latin officinalis, „al prăvăliei”, se explică prin folosirea plantei de către spițeri.

În emisfera nordică, frunzele se culeg cu mâna în iunie și în august, într-o zi cu vreme uscată. Roinița se folosește ca plantă ornamentală, ca verdeață, crudă sau gătită, în diverse mâncăruri, în ceaiuri și în uleiuri esențiale aromatice. Aromatizează înghețata și ceaiurile de plante, adesea împreună cu alte ierburi, precum menta creață.

Într-o probă algeriană, constituentul principal al uleiului era geranialul (44,20%), iar alți constituenți importanți erau neralul (30,20%) și citronelalul (6,30%). Potrivit unei sinteze a compozițiilor raportate, neralul variază între 19,6 și 36,1%, iar geranialul între 25,3 și 47,5%. Mirosul citric al plantei se datorează izomerilor citralului, alături de cantități mai mici de citronelal și de acetat de geranil.

În ulei s-au găsit două chemotipuri: unul cu citral și unul cu germacren D. Subspecia officinalis conține mult citral și/sau neral, dar subspecia altissima conține doar urme. Un ulei din Grecia nu avea constituenții principali, citralul și citronelalul.

Irlanda este un mare producător de ulei esențial de melisă. Uleiul autentic este extrem de scump. Uleiul esențial se codistilează adesea cu ulei de lămâie, cu ulei de citronelă sau cu alte uleiuri esențiale.

·

Termeni înrudiți: Abelia · Floare de migdal · Alfa-terpineol · Alstroemeria · Heuchera · Amarilis · Floarea-lunii · Floare de ametist