Terebint

Terebintul face parte din familia arborelui de caju, Anacardiaceae, și crește ca arbore mic sau ca arbust mare, de până la 10 m înălțime. Arealul natural se întinde din vestul Marocului și al Portugaliei până în Grecia și în vestul și sud-estul Turciei. Terebinții de pe țărmurile estice ale Mediteranei erau considerați odinioară o specie aparte, Pistacia palaestina, dar astăzi aceasta este socotită un sinonim al speciei P. terebinthus. Arborele este dioic, așa că o populație viabilă are nevoie atât de exemplare masculine, cât și de exemplare feminine. Florile, de un roșu-purpuriu, se deschid odată cu frunzele noi, la începutul primăverii. Fructele comestibile sunt drupe mici, globuloase, cu diametrul între 5 și 7 mm, roșii până la negre la coacere.

Terebintul preferă zonele relativ umede, până la 600 m altitudine. Suportă geruri mai aspre și secete de vară mai grele decât arborele de mastic. Planta este frecventă în garigă și în maquis. Pețiolii foliolelor sunt simpli la terebint, iar la arborele de mastic sunt turtiți și aripați.

Cuvântul terebentină desemna la început exsudatul terebinților, numit astăzi terebentină de Chios sau terebentină de Cipru. Numele a trecut apoi asupra terebentinei brute și a uleiului esențial al coniferelor. Cuvântul vine din substantivul grecesc terebinthos, numele arborelui de terebint. Principala sursă de terebentină de terebint este P. atlantica, care produce rășină din belșug, în timp ce P. terebinthus dă o cantitate limitată.

Uleiul esențial din frunze conține α-pinen (între 33 și 47%), limonen (între 17 și 29%) și β-pinen (între 3 și 12%). Uleiul esențial din gale conține α-pinen (între 53 și 66%), limonen (între 17 și 23%) și β-pinen (între 0 și 11%). Galele se formează atunci când afidele manipulează creșterea arborelui. Ele conțin un amestec de 60% rășină, 36% taninuri și 4% ulei esențial. Compoziția chimică a uleiurilor esențiale variază de la un organ al plantei la altul și de la o populație la alta.

Planta este bogată în taninuri și în substanțe rășinoase. Galele, frecvente pe plantă, se folosesc la tăbăcirea pieilor. În Cipru, din fructe se coace o pâine tradițională de sat. Din fructele prăjite se prepară o băutură asemănătoare cafelei, iar din ulei se face săpun. În Sporadele de Nord, lăstarii se mănâncă drept legumă. Guma de mastic de Chios provine de la Pistacia lentiscus.

Rășina se mestecă precum guma, aromatizează băuturi fermentate și dulciuri și ține locul gumei de mastic de Chios. În medicina tradițională, rășina s-a folosit pentru îngrijirea buzelor, pentru ameliorarea tulburărilor gastrointestinale și în infecțiile respiratorii. Printre triterpenoidele rășinii se numără acidul izomasticadienonic (26%), compusul 28-norolean-17-en-3-one (18%) și acidul masticadienonic (7%). Din gale s-a extras și o triterpenă.

·

Vezi și: Alfa-pinen · Angelică · Rădăcină de angelică · Ulei de rădăcină de angelică · Artemisia · Epimedium · Beachheather · Moringa