Tutun

Frunzele pentru concreta și absolutul de tutun provin exclusiv din tipurile oriental și de trabuc. Nicotiana tabacum este o plantă anuală, înaltă de 1 până la 3 metri, originară din America tropicală și subtropicală. Nicotina formează între 90 și 95% din alcaloizii piridinici ai plantei, iar nornicotina și anatabina, aproximativ 2,5% fiecare. Principalii polifenoli ai frunzei sunt rutina și acidul clorogenic.

De la frunză la miros

După recoltare, frunza se usucă, apoi se maturează, ca să-și îmbunătățească aroma. În timpul uscării și al maturării, carotenoidele frunzei se oxidează și se degradează lent. Așa capătă frunza o aromă dulce de fân, de ceai, de ulei de trandafir sau fructată. Se folosesc de obicei patru metode de uscare: la aer, la foc, cu aer cald și la soare. Tutunul uscat la aer stă între șase și opt săptămâni într-un șopron bine aerisit, ferit de vânt și de soare. La uscarea la foc, fumul unui foc mocnit, aprins pe pardoseala șopronului, pătrunde în frunze și le dă o aromă și un gust afumat aparte. Uscarea la foc durează între trei și zece săptămâni și dă un tutun sărac în zahăr și bogat în nicotină. Tutunul uscat cu aer cald stă într-un șopron închis, încălzit prin conducte de aer fierbinte, fără contact direct cu fumul, iar procesul durează aproximativ o săptămână. Tutunul Virginia uscat cu aer cald se mai numește tutun bright, pentru că acest procedeu îi colorează frunzele în auriu, portocaliu sau galben. Tutunul uscat la soare se usucă descoperit, în bătaia soarelui, și se folosește în Grecia, Turcia și alte țări mediteraneene pentru producția de tutun oriental. Tutunul uscat se leagă în mănunchiuri sau se presează în baloturi, care se maturează între unu și trei ani, ca aroma să se îmbunătățească și amăreala să scadă. Amestecurile pentru țigări folosesc în general trei tipuri majore de tutun: oriental (numit și aromatic, turcesc sau grecesc), uscat cu aer cald (Virginia bright) și Burley (deschis la culoare, uscat la aer).

Compușii aromatici

Megastigmatrienona este principalul compus de aromă al tutunului. Este o ciclohexenonă, un compus aromatic derivat din carotenoide. Sub numele Tabanone, se fabrică drept ingredient de parfumerie. Solanona este o cetonă nesaturată cu formula C₁₃H₂₂O, folosită în parfumerie. Descoperită în 1967, solanona există în mod natural în frunzele de tutun. Pentru că extracția produsului natural este scumpă, solanona se obține astăzi mai ales prin sinteză. Solanona se găsește și în mugurii de coacăze negre. Dihidroactinidiolida, un terpen volatil cu formula C₁₁H₁₆O₂, se află în mod natural în tutun. Are un miros dulce, de ceai, și se folosește în parfumerie. Mirosul β-damasconei se descrie ca de tutun, de trandafir, de măr, de ceai și fructat. În uleiurile esențiale din tutunurile bulgărești Virginia, Burley și oriental, printre principalii produși de degradare a carotenoidelor se numără α-ionona, dihidro-β-ionona și β-damascenona. Ionona și derivații ei nu au fost identificați în concreta și în rezinoidul obținute din tutunuri bulgărești. Nu au fost identificați nici în absolutul de calitate comercială, cu excepția 3-oxo-α-ionolului și a 3-oxo-7,8-dihidro-α-ionolului.

Concretele din flori

Din florile de Nicotiana tabacum se pot extrage și concrete. Concreta din florile tutunului de tip oriental a avut un randament de 3,2%, iar cea din florile tutunului de tip Virginia, de 5,2%. Concreta din flori de tip oriental are un miros verde foarte puternic, cu note proaspete, ca de fân proaspăt cosit. Concreta din flori de tip Virginia are un miros verde foarte puternic, cu ușoare note florale și de miere.