Coajă de grepfrut

Coaja de grepfrut este de secole o materie primă apreciată în parfumerie și în arta culinară. Acest fruct citric luminos, originar din Caraibe, este un hibrid între pomelo și portocala dulce. Proprietățile aromatice ale cojii de grepfrut se extrag mai ales din stratul exterior, unde se află uleiurile esențiale bogate în limonen și în alți compuși. Odată intrată în parfumerie, coaja a adus o prospețime tonică, care însuflețește parfumurile și întărește ansamblul olfactiv.

Origine și producție

Procurarea cojii de grepfrut cere grijă, dar merită. Cojile se culeg de la grepfruturi coapte. De obicei, uleiul se extrage prin presare la rece, care păstrează mirosul proaspăt și vioi al fructului. Metoda prinde mirosul grepfrutului fără amăreala întâlnită adesea în pulpă, iar parfumierii îi folosesc caracterul luminos în compoziții.

Chimie și profil olfactiv

În parfumerie, coaja de grepfrut este apreciată pentru versatilitate și pentru felul în care se împletește cu alte note. Se folosește adesea ca notă de vârf proaspătă în acorduri citrice, unde luminează și înviorează ansamblul. Dă mai mult relief și compozițiilor florale și ierboase. Importanța ei în parfumeria actuală este mare, pentru că întruchipează prospețimea și vitalitatea pe care multe parfumuri de azi le caută.

Un fapt curios

Grepfrutul a fost descoperit în secolul al XVIII-lea și se mai numește „fructul interzis”, din cauza originii din Caraibe.

Note înrudite: Bergamotă · Portocală amară · Portocală amară · Portocală roșie · Mâna lui Buddha · Calamansi · Lămâie confiată · Chen pi