Iris pallida

Iris pallida, irisul dalmatin sau irisul dulce, este o plantă perenă rustică, cu flori, din genul Iris, familia Iridaceae. Este originară de pe coasta dalmată a Croației, dar s-a naturalizat pe scară largă și în alte regiuni. Preferă locurile stâncoase din zona mediteraneeană și submediteraneeană. Tulpina atinge între 50 și 80 cm. Inflorescența în formă de evantai apare în mai sau iunie și are două sau trei flori, de obicei de un violet pal până la albicios. Florile de Iris pallida țin mai mult decât cele ale altor specii de Iris, dar se dezvoltă mai încet, mai ales în climatele mai reci. Unii autori tratează drept specii trei subspecii ale speciei Iris pallida în sens larg: cengialti (Slovenia și zona învecinată din Italia), illyrica (nordul coastei dalmate) și pseudopallida (sudul coastei dalmate). Soiul variegat Variegata a primit distincția Award of Garden Merit, acordată de Royal Horticultural Society.

Rădăcina de iris provine de la Iris germanica și Iris pallida. Iris pallida se cultivă în regiunea Chianti din Italia pentru miros și pentru proprietățile medicinale. Se cultivă ca plantă de grădină și, în scop comercial, pentru extragerea uleiurilor esențiale din rizom. Rizomii speciilor de iris I. florentina, I. germanica și I. pallida formează în medie câte o nouă secțiune de rizom, numită struma, pentru fiecare an de creștere. În Italia, irisul se cultiva intercalat în vii și în livezi de măslini, pe parcele înguste și abrupte, nepotrivite pentru mecanizare. În aceste condiții, toate lucrările se fac de obicei manual. În Italia, cândva reperul producției de iris, cultura s-a restrâns azi la zonele Chianti și Pratomagno din Toscana, unde se produc anual sub 30 de tone. O producție importantă vine și din alte țări. Marocul dă anual circa 120 de tone de I. germanica, după estimări, China circa 100 de tone de I. pallida, iar Franța circa 40 de tone de I. pallida. Uleiul esențial de iris costă câteva mii de euro pe kilogram, din cauza procesului lung prin care se obține.

Ironele sunt un grup de substanțe odorante de tip metiliononă, folosite în parfumerie și derivate din uleiul de iris. Învechirea tradițională a rizomilor este o uscare lentă, în care degradarea oxidativă a iridalilor duce la acumularea treptată a ironelor. În genul Iris s-au identificat complet cinci izomeri geometrici ai ironei: cis-α-irona, trans-α-irona, cis-γ-irona, trans-γ-irona și β-irona. Ironele α, β și γ diferă prin poziția dublei legături pe inelul ciclohexanic. I. pallida conține irone dextrogire, iar I. germanica irone levogire. Într-o comparație, uleiul esențial de I. pallida avea 61% cis-γ-ironă, 34% cis-α-ironă și 5% trans-α-ironă, iar cel de I. germanica 62% cis-α-ironă, 37% cis-γ-ironă și 1% trans-α-ironă. Principalele componente ale absolutului de iris sunt cis-γ-irona (de obicei între 30 și 40%) și cis-α-irona (de obicei între 20 și 30%). Aceste două irone sunt considerate responsabile de mirosul tipic de iris. Conținuturile de α-ironă și de γ-ironă sunt acceptate drept cele mai importante criterii ale calității comerciale a uleiului esențial de iris. Într-un studiu pe I. pallida din Ucraina, uleiul din rizomi avea drept compuși dominanți acidul miristic (56%), acidul capric (14,50%), acidul lauric (15,42%) și α-irona (2,85%).

Din rizomi se fac și mărgele pentru colierele de dentiție ale copiilor și boabe de rozariu.

Încercați toate cele șapte parfumuri în DISCOVERY SET.

·

Termeni înrudiți: Alfa-iononă · Alpha Isomethyl Ionone · Beta-iononă · Boisiris · Iris · Unt de iris · Absolut de iris