Mandragoră

Mandragora (Mandragora officinarum) este o plantă erbacee perenă din familia solanaceelor (Solanaceae), originară din regiunea mediteraneeană. Rădăcina este lungă și groasă, adesea ramificată, iar tulpina aproape lipsește: frunzele cresc într-o rozetă bazală. Florile, în formă de clopot, sunt urmate de bace galbene sau portocalii. Înflorește din toamnă până primăvara (din septembrie până în aprilie).

Toxicitate și chimie

Toate speciile de Mandragora conțin alcaloizi cu activitate biologică puternică, în special alcaloizi tropanici. În planta proaspătă sau în rădăcina uscată se găsesc, printre alții, atropina, hiosciamina și scopolamina. Alcaloizii fac planta otrăvitoare, mai ales rădăcina și frunzele. Ingerarea rădăcinii de mandragoră duce probabil și la alte efecte adverse, precum vărsăturile și diareea. O sinteză a fitochimiei speciilor de Mandragora a identificat peste 80 de substanțe și a descris în detaliu structura chimică a 37 dintre ele.

Utilizări tradiționale

Rădăcina este halucinogenă și narcotică. În cantitate suficientă, provoacă pierderea cunoștinței, iar în Antichitate a servit ca anestezic în chirurgie. Altădată, sucul rădăcinii rase fin se aplica extern pentru a calma durerile reumatice. Se folosea și intern, împotriva melancoliei, a convulsiilor și a maniei.

Folclor

Rădăcinile de mandragoră seamănă adesea cu figuri umane. Potrivit unei superstiții, cine smulge această rădăcină este condamnat la iad, iar rădăcina țipă când e scoasă din pământ și îi ucide pe toți cei care o aud. Oamenii legau rădăcinile de corpul unor animale, pe care le foloseau apoi ca să le smulgă din pământ.

·

Termeni înrudiți: Alfa-pinen · Angelică · Rădăcină de angelică · Ulei de rădăcină de angelică · Artemisia · Epimedium · Beachheather · Moringa