Floare de piersic

Floarea

Pe piersic, florile cresc solitare sau câte două și se deschid de obicei înaintea frunzelor. Culoarea lor merge de la alb la roșu, dar soiurile selecționate pentru fruct au de regulă flori roz sau roșii, cu un diametru între 2 și 3,5 cm. Fiecare floare are patru sau cinci petale și o formă ușor de cupă. Arborii ornamentali pot avea flori duble, semiduble sau bicolore. Fiecare floare are între 20 și 30 de stamine, cu antere roșu-purpurii în vârf, și un singur stil, aproape la fel de lung ca staminele. Florile sunt autofertile, iar polenizarea încrucișată ajunge la circa 5%.

Botanică și înflorire

Piersicul, Prunus persica, este un arbore cu frunze căzătoare. Face parte din familia rozaceelor și din genul Prunus, căruia îi aparțin și cireșul, caisul, migdalul și prunul. Înflorirea are loc primăvara devreme și e adesea întreruptă de înghețuri. În funcție de loc, cade în februarie, martie, aprilie sau mai. În Noua Zeelandă și în emisfera sudică, piersicii înfloresc din august până în octombrie. Piersicul se plantează ca arbore ornamental, pentru flori, dar și pentru fructe. Carl Linnaeus a numit arborele Amygdalus persica în 1753, iar numele acceptat, Prunus persica, a fost publicat de August Batsch în 1801. Din cauza sâmburelui tare, piersicile se numesc fructe cu sâmbure sau, în termeni botanici, drupe.

Aroma fructului

În piersică, lactonele dau aroma de bază, iar γ-decalactona este unul dintre compușii volatili caracteristici. În diferitele soiuri de piersic s-au identificat peste o sută de compuși volatili. Printre cei mai abundenți sunt compușii C6, esterii, benzaldehida, linaloolul, norizoprenoidele C13 și lactonele. Lactonele acționează împreună cu aldehidele, alcoolii și terpenoidele, care dau piersicii nuanțele condimentate, florale și fructate.

Vezi și: Acord Eudora · Crăiță · Alfa-amilcinamaldehidă · Alyssum · Trompeta îngerului · Aquaflora · Floare de ashoka · Aurantiol