Planta
Genul Plumeria aparține familiei Apocynaceae, subfamilia Rauvolfioideae. Cuprinde 18 specii acceptate și un hibrid natural. Speciile sunt originare din Mexic, America Centrală, Caraibe și nord-vestul Americii de Sud, dar se cultivă adesea ca plante ornamentale în regiunile tropicale. Plumeria rubra crește ca arbust întins sau ca arbore mic, înalt între 2 și 8 m. Florile au cinci petale, iar culoarea lor variază de la rozul obișnuit la alb cu nuanțe de galben în centru. Trunchiul și ramurile speciilor de Plumeria conțin un latex lăptos, cu compuși toxici care irită ochii și pielea.
Plumeria alba este originară din Puerto Rico și din Antilele Mici, iar Plumeria obtusa din Indiile de Vest, sudul Mexicului, Belize și Guatemala. Arealul natural al speciei Plumeria rubra se întinde din Baja California până în centrul Mexicului, apoi spre sud prin America Centrală, iar specia s-a naturalizat în cea mai mare parte a Asiei tropicale și a insulelor din Pacific. Plumeria alba este un arbore mic cu frunze căzătoare, înalt de până la 7,6 m, cu flori albe și centrul galben. Plumeria obtusa este un arbore mic, înalt între 3,0 și 4,6 m, cu flori albe și gâtul galben.
Chimia mirosului
Florile deschise ale plumeriei cultivate în Singapore au emis 35 de compuși, iar fenilpropanoidele și benzenoidele (70,1%) erau mai multe decât terpenoidele (20,8%). În compușii volatili ai florilor deschise, 2-feniletanolul ajungea la 35,67%, iar benzaldehida la 11,77%. Pentru mirosul tipic al florilor de plumeria, 2-feniletanolul are probabil o importanță majoră. Alături de 2-fenilacetaldehidă, se numără printre componentele principale ale uleiurilor esențiale din diferite soiuri de plumeria cultivate în Brazilia, Hawaii și Nigeria. Bobocii emit mai ales terpenoide, precum eucaliptolul, iar frunzele mai ales monoterpenoide, precum β-ocimenul. În total, frunzele, bobocii și florile deschise au emis 43 de compuși. Spre deosebire de trandafir și petunie, plumeria produce 2-feniletanolul printr-o enzimă citocrom P450 specifică florii, numită PrCYP79D73.
Uleiul din florile de Plumeria obtusa din Malaezia peninsulară este bogat în salicilat de benzil și benzoat de benzil. Uleiul de P. acuminata, o plantă cu flori galbene, este bogat în acizi palmitic, linoleic, lauric și miristic. Uleiul de P. rubra cu flori roz nu conține nici salicilat de benzil, nici benzoat de benzil și este bogat în acizi alcanoici. Uleiul de P. rubra cu flori portocalii conține salicilat de benzil, benzoat de benzil și benzoat de 2-feniletil, precum și acizi alcanoici. Dintre speciile studiate, acesta avea cea mai mare concentrație de (E)-nerolidol și geraniol.
Utilizări tradiționale
Plumeria rubra este o cultură importantă în Hawaii, unde în 2005 s-au vândut peste 14 milioane de flori pentru ghirlandele lei. În Tahiti, Fiji, Samoa, Hawaii și în alte insule din Pacific, speciile de Plumeria se folosesc la împletirea ghirlandelor lei. Hindușii din Bali pun florile în ofrandele de la temple. Plumeria rubra este floarea națională a Laosului, unde i se spune dok champa, și a Nicaraguei, unde se numește sacuanjoche. În hinduism simbolizează devoțiunea și eternitatea, iar arborele se plantează adesea lângă templele hinduse. Florile de Plumeria alba sunt comestibile și se mănâncă prăjite în aluat.
Istorie
Numele Plumeria a fost folosit pentru prima dată de Joseph Pitton de Tournefort în 1700, dar Carl Linnaeus l-a publicat oficial abia în 1753. Tournefort a ales numele în onoarea lui Charles Plumier. Plumeria rubra a ajuns în Filipine în anii 1560, în perioada colonială spaniolă. Numele popular frangipani vine de la familia italiană Frangipani. Piesse și câțiva asociați au născocit personajul Frangipani și povestea lui, ca să stârnească interesul comercial pentru produsele lui.
·
Termeni înrudiți: Floarea-lunii · Trâmbița îngerului · Champaca · Absolut de champaca · Frangipani · Absolut de frangipani · Gardenie · Hedione
