Osmanthus Osmanthus, floarea nedescoperită de Occident | PREMIEREPEAU

Osmanthus este probabil cea mai importantă floare pe care majoritatea occidentalilor nu au mirosit-o niciodată. În China, unde se numește 桂花 (guìhuā), parfumează orașe întregi odată cu toamna. În Japonia, 金木犀 (kinmokusei) declanșează un reflex proustian colectiv: copilăria, serbările școlare, primele seri răcoroase după capitularea verii. În parfumeria occidentală abia se face remarcat. Mai puțin de 3% dintre lansările de masă îl numesc printre note. Lanțul de aprovizionare se concentrează într-o singură țară. Absolutul este scump, fragil și greu de lucrat. Iar mirosul în sine (pielița caisei, piele întoarsă, miere întunecată, cu un fond de piele tăbăcită care îl încurcă pe oricine așteaptă o floare convențională) nu intră în categoriile pe care consumatorii occidentali au fost învățați să le recunoască. Această floare este iubită deja de jumătate din lume, iar cealaltă jumătate abia începe s-o descopere.

14 min

Ce este osmanthus: botanica unui gigant discret

Osmanthus fragrans este un arbore sau un arbust mare, veșnic verde, din familia Oleaceae, aceeași din care fac parte măslinii, iasomia și liliacul. Originar din Asia de Est, crește pe o fâșie largă, de la Himalaya, prin sudul Chinei, până în Taiwan și în sudul Japoniei. Exemplarele mature au între 3 și 12 metri înălțime. Frunzele sunt coriacee, verde închis, banale. Ce contează sunt florile.

Sunt minuscule, de aproximativ un centimetru în diametru, și înfloresc în ciorchini deși chiar pe ramuri, adesea pe jumătate ascunse printre frunze. Culorile merg de la crem pal la portocaliu intens, în funcție de soi. Și sunt extraordinar, aproape absurd de parfumate. Un singur arbore în plină floare poate parfuma un cartier întreg. Numele chinezesc 千里香 (qiānlǐ xiāng), folosit uneori pentru osmanthus, se traduce prin „parfum de o mie de mile”. Nu este poezie. Este botanică exactă, descrisă cu precizia obișnuită a chinezilor.

În China au fost identificate peste 157 de soiuri, grupate în patru categorii principale: Fragrans (alb până la galben pal, înflorește în mai multe rânduri), Thunbergii (galben lămâie, înflorește toamna), Aurantiacus (portocaliu intens, cel mai puternic parfumat) și Latifolius (alb-argintiu, mai rar întâlnit). Grupul Aurantiacus, varietatea auriu-portocalie, are profilul volatil cel mai dens și este cel mai apreciat pentru extracția parfumului.

Perioada de înflorire este scurtă: de la sfârșitul lui septembrie și tot octombrie în cea mai mare parte a arealului, uneori și în noiembrie. Între două și trei săptămâni de floare intensă, apoi liniște până la toamna următoare. Această scurtime face parte din puterea lui culturală: osmanthus este un eveniment, nu un decor.

Mirosul: caisă, piele întoarsă și molecula piersicii

Osmanthus nu miroase a floare așa cum miros trandafirul sau iasomia. Rugați un specialist format în parfumeria occidentală să-l descrie fără să știe ce miroase și va căuta mai întâi cuvântul fruct, apoi piele, abia la urmă floral. Caisă coaptă. Interiorul unei piersici. Pastă de caise uscate, ca aceea de pe piețele din Orientul Mijlociu. Apoi piele întoarsă, piele de animal moale și curată. Apoi ceva de miere, întunecat, aproape ca o dulceață. În sfârșit, dedesubt, o uscăciune prăfoasă, slabă, care sugerează fân sau frunze de ceai uscate.

Tocmai această confuzie de categorii face din osmanthus o materie atât de interesantă și atât de dificilă pentru piața occidentală. Piața a fost învățată să sorteze: floralul merge aici, fructatul acolo, animalicul în colțul acela. Osmanthus refuză taxonomia. Se află la intersecția a cel puțin trei familii deodată, iar asta nu este un defect. Este profilul moleculelor, care face exact ce a gândit natura.

Moleculele odorante dominante, beta-ionona (violetă, lemnoasă, de fructe de pădure), linaloolul (floral luminos) și gama-decalactonă (lactona piersicii), aparțin fiecare altei familii olfactive. Coexistența lor într-o singură floare dă un miros care pare deopotrivă familiar și imposibil de încadrat. Ați mirosit fiecare component înainte, în alte contexte. Nu le-ați mirosit niciodată echilibrate astfel.

Mai există o latură de piele tăbăcită, aproape de piele întoarsă, care se dezvoltă pe măsură ce mirosul se usucă. Unii o atribuie derivaților oxidați de iononă. Alții pun în cauză urme de alți compuși, cis-jasmonă și diverse delta-lactone, care se acumulează în absolut în timpul extracției. Oricare ar fi sursa, nota de piele tăbăcită adaugă o greutate pe care majoritatea florilor n-o au. Se poartă ca o notă de bază îmbrăcată în notă de inimă.

Absolutul de osmanthus costă peste 4.000 de dolari pe kilogram, și totuși nu este nici măcar cea mai scumpă materie primă din orga parfumierului. Prețurile reale ale ingredientelor de lux.

În lume există mai puțin de 600 de parfumieri. Se pregătesc între 5 și 7 ani și câștigă poate 1 din 20 de teme. Meseria reală, explicată.

O moleculă de sinteză, descoperită în încercarea de a face tranchilizante, a creat tot genul parfumurilor acvatice. Apoi aproape l-a ucis. Cum a inventat Calone oceanul.

Tuberoza conține aceeași moleculă ca materiile fecale. În doza potrivită, devine cea mai seducătoare floare din parfumerie. Floarea de noapte care dezbină.

桂花: floarea lunii din China

În China, osmanthus nu este un ingredient. Este o infrastructură. 桂花, una dintre cele zece flori cele mai prețuite ale țării, pătrunde toamna în viața de zi cu zi în feluri fără echivalent în Occident. Închipuiți-vă că lavanda ar fi în același timp aromă de desert, vin ceremonial, medicină tradițională, simbol poetic al reunirii familiei și mirosul care marchează cea mai importantă sărbătoare a anului. Așa vă puteți face o primă idee despre ce înseamnă osmanthus în cultura chineză.

Mitologia are rădăcini adânci. Într-una dintre variantele legendei, pe lună crește un osmanthus dulce, îngrijit (sau mai degrabă tăiat la nesfârșit) de Wu Gang, un om condamnat să-l taie pentru eternitate. Fiecare tăietură se închide pe loc, iar arborele crește la loc la fel de repede cum cade. Legenda, consemnată în texte din timpul dinastiei Tang (între 618 și 907 e.n.), leagă floarea de lună, de perseverență, de imposibilitatea de a distruge ceva frumos. În timpul Festivalului Mijlocului de Toamnă (中秋节), care are loc în a cincisprezecea zi a lunii a opta din calendarul lunar, familiile beau vin de osmanthus (桂花酒), mănâncă prăjituri cu osmanthus (桂花糕) și stau împreună sub arbori al căror miros umple aerul nopții.

Tradiția vinului este străveche. Poetul Qu Yuan pomenește „licoarea de osmanthus” (桂浆) în Nouă cântece (《九歌》), din secolul al IV-lea sau al III-lea î.e.n. Două mii trei sute de ani mai târziu, obiceiul dăinuie. Vinul de orez infuzat cu osmanthus rămâne, prin tradiție, „vinul reuniunii” băut în timpul festivalului, iar dulceața lui simbolizează bogăția, prosperitatea familiei și norocul.

Dincolo de ritual, osmanthus este un element de bază al bucătăriei. Ceai Longjing cu osmanthus din Hangzhou. Oolong cu osmanthus din Anxi, provincia Fujian. Rădăcină de lotus umplută cu orez glutinos și stropită cu sirop de osmanthus, un clasic din Jiangnan. Dulceață de osmanthus pusă cu lingura peste tangyuan (bile de orez glutinos) la Festivalul Lanternelor. Floarea se usucă și se păstrează, se infuzează și se fermentează, se amestecă în supe și se presară peste deserturi. Este cultură care se mănâncă, la scară mare.

În medicina tradițională chineză, osmanthus este considerat de natură caldă, cu gust dulce-picant. Se prescrie pentru a încălzi plămânii, a elimina flegma, a calma gâtul uscat și a pune în mișcare energia qi stagnantă. Fie că aceste efecte sunt validate farmacologic sau nu, ele fac parte de secole din practica de vindecare chineză și arată cât de adânc a intrat floarea în viața de zi cu zi din China.

Guilin, din provincia Guangxi, își ia numele de la arbore: 桂林 înseamnă literal „pădurea de osmanthus”. Orașul are 14.000 de hectare de arbori de osmanthus, adică 210.000 de mu în măsura chineză a terenului, cu o producție anuală de 10.000 de tone de flori proaspete. Industria generează aproximativ 3 miliarde de yuani (413 milioane de dolari) pe an. Osmanthus este floarea orașului Guilin, motorul lui economic și identitatea lui olfactivă, toate deodată.

金木犀: mirosul nostalgiei din Japonia

Dacă relația Chinei cu osmanthus este străveche și utilitară, cu floarea țesută în mâncare, medicină și mit, cea a Japoniei este mai pur senzorială și mai emoțională. 金木犀 (kinmokusei) este, înainte de toate, un declanșator.

Numele se traduce literal: 金 (aur), 木 (arbore), 犀 (rinocer). „Arborele rinocer de aur”, o aluzie la asemănarea dintre textura scoarței și pielea de rinocer. Poezia este accidentală, mirosul nu. Kinmokusei înflorește la sfârșitul lunii septembrie și în octombrie, iar în acele două-trei săptămâni definește toamna din Japonia urbană, așa cum floarea de cireș definește primăvara. Treceți prin orice cartier de locuințe din Tokyo, Osaka sau Kyoto la începutul lui octombrie și aerul e îmbibat de mirosul lui. Dulce, fructat, se recunoaște imediat. Nu trebuie să vedeți arborele. Știți că e acolo.

Rezonanța culturală este specifică și aproape universală printre japonezi. Kinmokusei trezește amintiri despre serbările școlare (bunkasai), despre trecerea de la uniformele de vară la cele de iarnă, despre plimbările de seară în aerul care se răcește după luni de căldură umedă. În limbajul florilor (hanakotoba, 花言葉), osmanthus înseamnă sinceritate, adevăr, eleganță și, inevitabil, nostalgie. În fiecare toamnă, 金木犀 devine subiect de tendință pe rețelele sociale japoneze, pe măsură ce oamenii povestesc cum au simțit primele flori ale sezonului. Fotografii, ilustrații, haiku. Mirosul este un eveniment colectiv anual.

Există o paranteză culturală curioasă. În anii 1970 și 1980, parfumul de kinmokusei a fost folosit pe scară largă în odorizantele japoneze, în special pentru toalete. O întreagă generație asociază mirosul cu toaletele publice. Această asociere, dureroasă pentru oricine iubește floarea, a slăbit pe măsură ce generațiile noi au redescoperit osmanthus pentru ceea ce este. Rămâne însă o pildă despre ce se întâmplă când folosirea industrială scoate frumusețea din context.

Azi, produsele parfumate cu kinmokusei (creme de mâini, lumânări, săruri de baie, băuturi în ediție limitată) inundă piața japoneză în fiecare toamnă. Floarea a devenit un eveniment de marketing sezonier, comparabil cu pumpkin spice în Statele Unite, dar cu rădăcini culturale mai adânci și cu un miros care chiar miroase a ceea ce pretinde.

Extracția: 3.000 de kilograme pentru un kilogram

Florile de osmanthus nu pot fi distilate cu vapori de apă. Sunt prea mici, prea delicate, își pierd prea repede compușii aromatici la căldură. Singura metodă de extracție viabilă comercial este extracția cu solvenți volatili: hexanul spală moleculele parfumate din petale și dă mai întâi o concretă (un semisolid ceros), apoi, după o prelucrare suplimentară cu etanol, un absolut.

Randamentul este brutal. Aproximativ 3.000 de kilograme de flori proaspete de osmanthus dau un kilogram de absolut. Pentru comparație: absolutul de iasomie, el însuși considerat o materie cu randament scăzut, cere circa 800 de kilograme de flori pentru un kilogram de absolut. Osmanthus cere de aproape patru ori mai mult.

Florile trebuie prelucrate repede după recoltare. Spre deosebire de iasomie, care continuă să emane compuși volatili și după cules (o proprietate folosită în enfleurage), florile de osmanthus se degradează rapid după ce sunt desprinse de ramură. Contează orele. Această constrângere logistică concentrează și mai mult producția în regiunile unde copacii și unitățile de extracție se află unii lângă alții, adică, practic, în China.

Absolutul este un lichid vâscos, de un auriu închis spre brun, cu un miros intens fructat, floral și de piele tăbăcită, care umple o încăpere dintr-o singură picătură pe o bandeletă de hârtie. Concentrat, poate fi aproape copleșitor de bogat, ca o dulceață, dens, cu acea notă persistentă de piele întoarsă. Diluat la concentrația de lucru (de obicei între 1 și 10% într-o formulă), își arată subtilitatea: caisa se domolește, pielea tăbăcită se retrage și iese la iveală o transparență luminoasă, de ceai.

De ce îl folosește Occidentul atât de puțin

Trei forțe țin floarea de osmanthus la marginea parfumeriei occidentale. Niciuna nu are legătură cu calitatea.

Lanț de aprovizionare concentrat. China deține aproape monopolul producției de concretă și de absolut de osmanthus. Arborii înfloresc într-un interval scurt în sudul Chinei, de la Guilin la Yangzhou, iar infrastructura de prelucrare există doar în aceste regiuni. Casele de parfumuri occidentale sunt obișnuite să se aprovizioneze din mai multe origini (iasomie din Grasse, iasomie din Egipt, iasomie din India), iar dependența de o singură sursă este un risc pe care departamentele de achiziții îl semnalează.

Necunoscut publicului. Cumpărătorul occidental obișnuit nu a mirosit niciodată în mod conștient osmanthus. Floarea nu se găsește în alimente, în produse de uz casnic, în mirosurile de zi cu zi, așa cum se găsesc vanilia, lavanda sau trandafirul. Promovarea unui parfum construit în jurul unui ingredient pe care nu-l recunoaște nimeni costă mult. Costul educării publicului este real, iar majoritatea lansărilor comerciale nu îl pot suporta.

Clasificare dificilă. Parfumeria occidentală se sprijină pe familii: florală, ambrată, lemnoasă, proaspătă. Floarea de osmanthus nu intră limpede în niciuna. Identitatea ei fructată, de piele tăbăcită și florală încurcă vocabularul pe care vânzătorii, jurnaliștii și clienții îl folosesc ca să se orienteze printre parfumuri. O notă care nu poate fi încadrată repede este o notă care se luptă pentru loc pe raft.

Rezultatul: floarea de osmanthus se întâlnește mai ales în parfumeria de nișă, unde costurile de educare sunt mai mici (publicul este deja curios), volumele sunt mai mici (un kilogram ajunge mai departe într-o serie de 500 de flacoane decât într-una de 50.000 de flacoane), iar ingredientele care sfidează categoriile sunt un atu, nu o povară.

Chimia: beta-iononă, linalool și gama-decalactonă

Mirosul de osmanthus se sprijină pe un schelet molecular care l-ar surprinde pe oricine crede că este „doar o floare”. Cercetările publicate în Horticulture Research (Baldermann et al. 2010; Cai et al. 2019) au cartografiat în detaliu profilul volatil și arată o compoziție dominată de trei familii de compuși, care în mod obișnuit aparțin unor teritorii olfactive diferite.

Beta-ionona, cel mai abundent compus volatil la multe soiuri de osmanthus, derivă din carotenoizi. Este aceeași moleculă care dă mirosul frunzelor de violetă și al rădăcinii de iris, și lasă o impresie lemnoasă, pudrată, ușor de fructe de pădure. Floarea de osmanthus o sintetizează prin scindarea beta-carotenului cu ajutorul unei enzime numite carotenoid cleavage dioxygenase (CCD4). Floarea își desface, din punct de vedere biochimic, propriul pigment ca să producă mirosul. Culoarea se transformă în miros.

Linaloolul, cel mai răspândit terpenoid din parfumerie, prezent în lavandă, bergamotă, coriandru și în sute de alte plante, aduce nota de vârf strălucitoare, proaspătă, florală. Prezența lui face ca floarea de osmanthus să pară accesibilă din primul moment, înainte ca moleculele mai ciudate să se dezvăluie.

Gama-decalactona, o lactonă cu un caracter intens de piersică, cremos, este molecula care aduce fructul în osmanthus. Aceeași substanță o folosesc chimiștii din industria aromelor pentru a crea aroma artificială de piersică. Prezența ei într-o floare este neobișnuită. Majoritatea speciilor florale produc terpene și fenilpropanoide, iar lactonele țin de domeniul fructelor și al lactatelor fermentate. Osmanthus le produce pe ambele. Această promiscuitate moleculară face mirosul atât de greu de clasificat.

Printre ceilalți compuși se numără alfa-ionona (mai fructată și mai ușoară decât verișoara ei beta), dihidro-beta-ionona (mai profundă, mai lemnoasă), cis-jasmona (latura de ceai verde) și diverse delta-lactone, care adaugă o dimensiune cremoasă, aproape untoasă. Grupul de soiuri Aurantiacus, cu flori de un portocaliu închis, tinde să producă concentrații mai mari de compuși derivați din carotenoizi, motiv pentru care parfumierii și extractorii îl preferă pentru producția de absolut.

„Absolutul de osmanthus este una dintre cele mai complexe materii prime naturale cu care lucrăm. Conține deodată fructatul, floralul, pielea tăbăcită și verdele, o compoziție întreagă într-un singur ingredient”, John C. Leffingwell, Leffingwell Reports, vol. 2 (2002)

Osmanthus își trăiește momentul

Ceva s-a schimbat în jurul anului 2020. Mai multe forțe s-au întâlnit: răspândirea în lume a influenței culturale est-asiatice prin K-beauty, anime și media despre mâncare, intrarea mărcilor chineze și japoneze de parfumuri de nișă pe piețele occidentale și apetitul de după pandemie pentru mirosuri care par necunoscute și personale, nu pe placul mulțimii. Împreună au creat pentru osmanthus o deschidere care nu existase până atunci.

Cifrele explică o parte. Interesul global de căutare pentru „osmanthus” a crescut constant: în SUA se ajunge la 2.400 de căutări pe lună, iar cele japoneze pentru 金木犀 depășesc 21.000. Forumurile pasionaților de parfumuri arată o creștere marcată a discuțiilor despre compozițiile centrate pe osmanthus. Casele de nișă care până nu demult tratau osmanthus ca pe o notă de accent au început să construiască compoziții întregi în jurul acestei flori.

Filiera culturală contează. Pe măsură ce cumpărătorii occidentali se familiarizează cu matcha, yuzu, shiso și hinoki prin alimentație și tendințele de wellness, își construiesc un vocabular senzorial care face floarea de osmanthus mai puțin străină. Floarea beneficiază de un efect de halou: odată ce știți ce miros are yuzu, sunteți deja la jumătatea drumului spre înțelegerea florii de osmanthus. Ambele cer să renunțați la sistemul occidental de categorii și să luați ingredientul așa cum este.

Există și o schimbare generațională în felul în care se consumă parfumul. Cumpărătorii mai tineri, formați de cultura parfumurilor de pe TikTok și de piața second-hand, sunt mai puțin fideli categoriilor consacrate și mai dispuși să exploreze ingrediente pe care nu știu să le pronunțe. Floarea de osmanthus, cu numele exotic, mirosul surprinzător și un fundal cultural profund, este exact genul de ingredient care merge bine pe o piață în care cumpărătorii caută noutatea.

Dacă osmanthus va deveni următorul oud, un ingredient de nișă care a ajuns la publicul larg prin simpla forță a momentului cultural, sau va rămâne un secret al cunoscătorilor, depinde de aprovizionare. Dacă producătorii chinezi își extind extracția fără să dilueze calitatea, dacă casele de parfumuri occidentale investesc în educarea consumatorilor în loc să trateze floarea de osmanthus ca pe o curiozitate de netradus, floarea poate ajunge la un public mai larg. Mirosul a fost dintotdeauna gata. Publicul îl ajunge din urmă.

Ca să aflați ce face osmanthus pe piele, cum interacționează dualitatea de caisă și piele întoarsă cu chimia corpului, trebuie să-l purtați. DISCOVERY SET PREMIEREPEAU este conceput pentru exact acest fel de explorare: ingrediente care se dezvăluie încet, de-a lungul orelor, în contact cu pielea, în loc să se anunțe de departe.

Întrebări frecvente

Ce este osmanthus?

Osmanthus fragrans este un arbore veșnic verde originar din Asia de Est, apreciat pentru florile mici, dar foarte parfumate, care înfloresc toamna. Florile, de la alb până la portocaliu închis în funcție de soi, dau un miros descris în feluri diferite: caisă, piele întoarsă, piersică și miere închisă la culoare. Există peste 157 de soiuri, iar China le cultivă pe marea majoritate, pe 14.000 de hectare.

Ce miros are osmanthus?

Spre deosebire de majoritatea florilor, osmanthus miroase în primul rând a fructe și a piele tăbăcită. Impresia dominantă este de caisă coaptă, cu o uscăciune de piele întoarsă dedesubt. Pe măsură ce se dezvoltă, se simt note de miere închisă la culoare, de frunze uscate de ceai și o notă ușor pudrată. Mirosul este dat de beta-iononă (violetă și lemn), gama-decalactonă (piersică) și linalool (floral strălucitor).

Ce este ceaiul de osmanthus?

Ceaiul de osmanthus (桂花茶, guìhuā chá) se prepară infuzând flori uscate de osmanthus în ceai verde sau în ceai oolong. Cele mai apreciate sortimente sunt Longjing cu osmanthus din Hangzhou și oolong cu osmanthus din regiunea Anxi din Fujian. În medicina tradițională chineză, ceaiul de osmanthus este considerat încălzitor și se folosește pentru calmarea gâtului uscat și sprijinirea sănătății plămânilor.

De ce este absolutul de osmanthus atât de scump?

Raportul de extracție este extrem: aproximativ 3.000 de kilograme de flori proaspete dau un kilogram de absolut. Florile se degradează rapid după recoltare, deci trebuie prelucrate imediat. Producția este concentrată aproape în întregime în China. Împreună, acești factori ridică prețurile peste 4.000 de dolari pe kilogram, deși tot mai jos decât cele ale absolutelor de iasomie sau de tuberoză.

Osmanthus este o floare sau un copac?

Amândouă. Osmanthus fragrans este un arbore veșnic verde sau un arbust mare, care produce flori mici, foarte parfumate. Arborele poate avea între 3 și 12 metri înălțime. În parfumerie, „osmanthus” desemnează strict floarea și absolutul extras din ea, nu lemnul sau frunzele.

Ce este kinmokusei?

金木犀 (kinmokusei) este numele japonez al varietății Osmanthus fragrans var. aurantiacus, cea cu flori portocalii. Numele se traduce prin „arborele rinocer de aur”, o aluzie la textura scoarței. În Japonia, înflorirea de toamnă este un eveniment cultural important, care evocă nostalgia și marchează trecerea dintre anotimpuri la fel de puternic cum floarea de cireș marchează primăvara.

Cum se folosește osmanthus în parfumerie?

Absolutul de osmanthus se folosește mai ales în acordurile de inimă și de bază, unde aduce o dimensiune fructată, de piele tăbăcită și florală pe care nicio materie de sinteză nu o reproduce complet. Se asociază bine cu acordurile de piele tăbăcită (care întăresc nota de piele întoarsă), cu fructele cu sâmbure (care îi amplifică natura de piersică) și cu notele de ceai (care scot în față latura verde, uscată). Se întâlnește cel mai des în parfumeria de nișă și în cea est-asiatică.

Poate fi cultivat osmanthus în afara Asiei?

Da, în climate potrivite. Osmanthus fragrans se dezvoltă bine în zonele USDA de la 7b până la 10, în sudul SUA, în climatele mediteraneene și în părți din Marea Britanie cu ierni blânde. Preferă un sol bine drenat, ușor acid, și semiumbră sau soare plin. Mai multe pepiniere din SUA îl comercializează sub numele popular „tea olive” sau „sweet olive”.

Pentru a încerca parfumurile pe piele, DISCOVERY SET conține cele șapte extrait de parfum în fiole de 2 ml. În flacoane de 90 ml se găsesc: Simili Mirage (piele tăbăcită, cimbru, sare) și Albâtre Sépia (trufă, cerneală, vanilie).