Lemn de santal Criza santalului, care crește 30 de ani | PREMIEREPEAU

Lemnul de santal este cel mai lent pariu din parfumerie. Un arbore plantat astăzi îl vor recolta abia nepoții. Duramenul speciei Santalum album, cea care dă uleiul căutat de parfumieri, are nevoie de minimum douăzeci până la treizeci de ani de creștere ca să adune destule substanțe aromatice cât să merite extras. Nicio altă materie primă importantă din parfumerie nu cere atâta răbdare. Trandafirul înflorește în fiecare an. Rădăcinile de vetiver sunt gata în optsprezece luni. Lemnul de santal cere o generație de așteptare, apoi arborele se scoate cu totul din pământ ca să i se ia ce a produs.

14 min

Acest calendar a creat una dintre cele mai ciudate distorsiuni economice din parfumerie. În Karnataka, India, unde cel mai fin lemn de santal creștea odinioară sălbatic în pădurile uscate de foioase, producția de stat a scăzut de la 3.000 de tone în 1978 la 20 de tone în 2002. Un singur braconier, Veerappan, a scos prin contrabandă circa 65 de tone de lemn de santal, în valoare de 22 de milioane de dolari, până să fie ucis într-o operațiune a poliției în 2004. Astăzi specia figurează ca vulnerabilă pe Lista roșie a IUCN, iar centrul producției mondiale s-a mutat cu 7.000 de kilometri spre sud-est, în rândurile plantațiilor din Australia de Vest.

Un arbore care miroase a piele umană, un contrabandist care acționa ca o căpetenie de război și o industrie care încearcă să scape de propriul apetit.

Ce miros are lemnul de santal?

Lemnul de santal miroase a piele caldă după somn. Cremos, lăptos, ușor dulce, cu o notă lemnoasă atât de rotundă încât nu are muchii. Nimic înțepător. Fără camfor. Fără prospețime verde. Dacă cedrul este așchia unui creion ascuțit, iar vetiverul este pământ ud după ploaie, lemnul de santal este fața interioară a încheieturii ținute aproape de nas. Este cea mai apropiată de trup dintre toate notele lemnoase și de aceea se folosește de patru mii de ani pentru ungerea pielii, nu pentru parfumarea încăperilor.

Mirosul este greu de definit, fiindcă îi lipsește agresivitatea care face recognoscibile celelalte lemne. Fără ascuțimea acelor de pin, fără jar afumat, fără lipiciul rășinos. Lemnul de santal dă în schimb o strălucire moale și persistentă, o notă care pare să vină din piele, nu să stea deasupra ei. Moleculele se leagă de cheratină, așa că după o oră de purtare parfumul nu se mai deosebește de căldura celui care îl poartă.

Lemnul de santal indian (Santalum album, care venea în trecut din regiunea Mysore, în Karnataka) este etalonul: cel mai cremos, cel mai lactonic, cu o profunzime untoasă pe care materia primă australiană nu o egalează pe deplin. Lemnul de santal australian (Santalum spicatum) este mai uscat, mai lemnos, cu un final ușor amar, aproape de cedru. Amândouă se recunosc drept lemn de santal. Doar unul îi face pe parfumieri să se oprească la fâșia de testare.

Chimia: alfa-santalolul și întrebarea calității

Mirosul lemnului de santal este dominat de doi alcooli sesquiterpenici: alfa-santalol și beta-santalol. Împreună fac între 70 și 90% din uleiul esențial de Santalum album. Alfa-santalolul dă căldura cremoasă, lăptoasă, de piele. Beta-santalolul adaugă tonuri mai lemnoase și mai uscate. Raportul dintre ei și prezența unor compuși minori însoțitori, precum epi-beta-santalolul și alfa-exo-bergamotolul, stabilesc calitatea.

Standardul ISO 3518:2002 prevede că uleiul autentic de Santalum album trebuie să conțină între 41 și 54% alfa-santalol și între 16 și 24% beta-santalol. Cifrele contează comercial: separă uleiul indian autentic de materia falsificată sau de calitate inferioară. Un studiu publicat în Journal of Chromatography A (2004) a evaluat uleiurile de santal din comerț prin GC-MS și a constatat că niciuna dintre probele testate nu a atins reperul tradițional de 90% santalol total, iar doar aproximativ jumătate respectau standardele ISO. Problema falsificării nu este subtilă.

Un studiu din 2013, publicat în PLOS ONE, a dezvăluit mecanismul: o singură enzimă citocrom P450, SaCYP76F, produce simultan toți cei patru santaloli principali. Raportul este codificat genetic, nu variază cu mediul. Solul și precipitațiile influențează randamentul. Abia dacă influențează compoziția. Un arbore Santalum album plantat în Australia de Vest dă un ulei cu aceeași amprentă chimică ca unul crescut în Karnataka. Pentru o dată, întrebarea despre terroir are un răspuns limpede.

Lemnul de santal este scump. Dar nu este cea mai scumpă materie primă din parfumerie: acest titlu revine unor materii despre care majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată. Lista completă a prețurilor.

Geraniolul face ca trandafirii să miroasă a trandafir. Este și un repelent pentru insecte înregistrat la EPA. Molecula trandafirului, peste tot.

În 1954, FDA a interzis boabele de tonka. Parfumierii nu au încetat să le folosească. De ce cumarina este prea utilă ca să fie abandonată.

Moscul intră în 90% dintre bazele de parfum. Istoria lui de 3.000 de ani duce de la glandele de cerb, printr-un premiu Nobel, până la cursurile de apă poluate. Ancheta completă.

Problema celor 30 de ani

Lemnul de santal este un arbore hemiparazit. Nu poate supraviețui singur. Rădăcinile lui se prind de rădăcinile arborilor gazdă din apropiere, de obicei specii fixatoare de azot, precum Casuarina sau Acacia, și le iau apă și substanțe nutritive. Fără gazdă, puietul de santal moare în câțiva ani. Această dependență înseamnă că nu se poate planta o monocultură. Orice plantație de santal este, în mod necesar, un sistem de culturi asociate: rânduri de santal printre arbori gazdă sacrificați, al căror singur scop este să fie parazitați.

Duramenul începe să se formeze în jurul celui de-al șaptelea an. Conținutul de ulei este atunci neglijabil. Până în al cincisprezecelea an există duramen comercial, dar cu concentrație mică. Momentul optim vine între anii douăzeci și cinci și treizeci, când conținutul de ulei ajunge între 2,5 și 4%, iar raportul santalolilor se stabilizează. După primul deceniu, arborele adaugă aproximativ un kilogram de duramen pe an.

Spre deosebire de oud, unde arborele poate fi incizat și lăsat în picioare, recoltarea santalului este definitivă. Cel mai concentrat ulei se adună în rădăcini și la baza trunchiului, în lemnul cel mai vechi și mai dens. Ca uleiul să fie extras, arborele se scoate cu totul din pământ. Nu există o a doua recoltă. Ce a crescut treizeci de ani se consumă într-un singur ciclu de extracție.

Asta face din lemnul de santal un instrument financiar fără pereche în agricultură. O obligațiune pe treizeci de ani fără cupoane, cu garanție nelichidă și o plată care depinde de prețul uleiului peste trei decenii. Modelul australian al schemelor de investiții gestionate, în care micii investitori cumpărau arbori individuali, s-a prăbușit când Quintis (fosta TFS Corporation), cea mai mare companie de plantații de santal din lume, a intrat în administrare judiciară în aprilie 2024. FTI Consulting a fost numită să administreze peste 12.000 de hectare și patru milioane de arbori.

Aritmetica este brutală. La prețurile indiene din Mysore, între 2.000 și 5.000 de dolari pe kilogram de ulei, o plantație matură poate fi foarte profitabilă. La prețurile australiene, între 700 și 1.500 de dolari pe kilogram, marjele se subțiază. După treizeci de ani de costuri de întreținere (teren, muncă, combaterea dăunătorilor, înlocuirea arborilor gazdă), ele pot dispărea cu totul.

Criza din Mysore: de la arbore regal la prada contrabandiștilor

În 1792, conducătorul din Mysore a declarat lemnul de santal „Arbore regal”, proprietate a coroanei, indiferent pe al cui teren creștea. Edictul a supraviețuit stăpânirii coloniale britanice, independenței Indiei și formării statului Karnataka. Timp de peste două secole, fiecare arbore de santal din sudul Indiei a aparținut statului. Proprietarul terenului nu avea dreptul să-l recolteze sau să-l vândă, dar răspundea legal de protejarea lui. Dacă arborele era furat, proprietarul răspundea.

Monopolul fusese gândit ca să protejeze arborii. A obținut contrariul. Fermierii aveau tot interesul să distrugă puieții înainte să crească destul cât să devină o povară. A avea un arbore de santal însemna vizite ale poliției, hârtii și riscul de a fi acuzat de contrabandă cu propria avere. Cultivarea s-a oprit. Populațiile sălbatice au fost exploatate de stat într-un ritm tot mai redus și de contrabandiști într-unul tot mai ridicat.

Cel mai notoriu contrabandist a fost Koose Munisamy Veerappan, care a acționat treizeci și șase de ani în pădurile unde se întâlnesc Karnataka, Tamil Nadu și Kerala. A construit o rețea care a scos din pădurile protejate circa 65 de tone de lemn de santal și fildeș, în valoare de 22 de milioane de dolari, și a ucis aproximativ 184 de oameni, cam jumătate dintre ei polițiști și pădurari, până să fie împușcat de Forța Specială de Intervenție din Tamil Nadu în octombrie 2004. Costul total al încercărilor de a-l captura a depășit 12 milioane de dolari.

Cifrele de producție spun lucrurile mai direct:

Un declin de 99,3% în douăzeci și patru de ani. Gestiunea defectuoasă a statului, rețeaua lui Veerappan, boala spike (o infecție cu fitoplasmă care oprește creșterea și ucide arborele) și stimulentele perverse ale monopolului s-au cumulat. Până când Karnataka și-a modificat Legea pădurilor în 2001 pentru a permite cultivarea privată, apoi din nou în 2022 pentru ca fermierii să poată vinde și altor cumpărători decât statul, populația sălbatică fusese decimată aproape complet.

IUCN include Santalum album la categoria Vulnerabil. India, odinioară sursa incontestabilă a celui mai fin lemn de santal, este acum importator net și cumpără din Australia ulei de Santalum album de plantație ca să-și aprovizioneze piața internă.

Povestea lemnului de santal are un corespondent în pădurile din Asia de Sud-Est, unde un alt arbore aromatic cu creștere lentă a fost împins în pragul dispariției. Criza lemnului de agar este, se poate spune, și mai gravă.

Revoluția australiană

Australia este acum cel mai mare producător de lemn de santal din lume. Specia pe care o cultivă nu este a ei.

Lemnul de santal nativ australian, Santalum spicatum, crește sălbatic în zona semiaridă de cultură a grâului din Australia de Vest. Se recoltează din anii 1840 pentru export în China, iar uleiul lui este utilizabil, dar inferior: mai sărac în santaloli, mai uscat, mai puțin cremos. O altă treaptă de piață.

Schimbarea a venit din plantarea lemnului de santal indian, Santalum album, pe sol australian. Zona de irigații Ord River din Kimberley, tropicală, caldă, cu apă asigurată, s-a dovedit ospitalieră. TFS Corporation (redenumită ulterior Quintis) a început să planteze la începutul anilor 2000 și a ajuns să administreze peste 12.000 de hectare, devenind cel mai mare producător individual din lume. Peste patru milioane de arbori în Kimberley, Teritoriul de Nord și Queensland.

Chimia a susținut ambiția. Fiindcă raportul santalolilor este determinat genetic, Santalum album cultivat în Australia dă un ulei care respectă aceleași specificații ISO ca materia indiană din Mysore. Arborii nu știu că au schimbat continentul.

Lucrurile au luat-o la vale. Quintis a intrat în administrare judiciară în aprilie 2024, a doua prăbușire (prima fusese în 2018). FTI Consulting a primit mandatul de a gestiona vânzarea plantațiilor, a unei unități de distilare din Albany și a pretențiilor juridice ale investitorilor care cumpăraseră arbori individuali. Disponibilizările au vizat 61% din personal. Niciun cumpărător nu s-a arătat pentru afacerea în ansamblu. Activele s-au vândut pe bucăți.

Eșecul a fost financiar, nu botanic. Arborii au crescut. Uleiul a ieșit bine la teste. Dar orizontul de treizeci de ani, fluctuațiile prețurilor de pe piața materiilor prime și oboseala investitorilor au rupt de două ori modelul de afaceri. Plantațiile stau încă în picioare. Viitorul lor rămâne nesigur.

Alți cultivatori rezistă. Santanol, cu sediul la Kununurra, administrează plantații la o scară mai mică și cu ambiții mai măsurate. Lecția, că un arbore de treizeci de ani nu poate fi securitizat, a fost însușită.

Noua Caledonie, Fiji, Hawaii: harta nouă

Genul Santalum cuprinde aproximativ nouăsprezece specii răspândite din India până în Hawaii. Pe măsură ce oferta indiană s-a restrâns și economia plantațiilor australiene s-a dovedit fragilă, atenția s-a îndreptat spre alte origini.

Noua Caledonie și Vanuatu. Santalum austrocaledonicum crește natural în Insulele Loyauté din Noua Caledonie, unde negustorii de lemn de santal au sosit în anii 1840 și au extras 8.000 de tone în primii cincisprezece ani, un ritm de defrișare care a eliminat aproape complet specia. Astăzi, programele de replantare impun treizeci de arbori plantați pentru fiecare arbore recoltat. Uleiul este lemnos, cu o notă florală discretă, mai sărac în alfa-santalol decât materia primă indiană, dar cu mai mult alfa-santalol decât cel din S. spicatum australian. Ocupă o nișă mică, dar respectată, în aromaterapie și în parfumeria de nișă.

Fiji și Tonga. Santalum yasi, lemnul de santal nativ din Fiji, Niue și Tonga, produce probabil uleiul cel mai apropiat de calitatea indiană de Mysore. Uleiul conține între 34 și 40% alfa-santalol și, neobișnuit, între 29 și 31% beta-santalol, un raport de beta-santalol mai mare decât la orice altă specie. Rezultă un ulei excepțional de plin și dulce, pe care unii evaluatori îl pun alături de cea mai fină materie primă indiană. Cultura în plantații din Fiji folosește hibrizi S. album x S. yasi. Volumele de producție rămân mici: sute de kilograme, nu tone.

Hawaii. Santalum paniculatum și Santalum freycinetianum sunt indigene în insulele Hawaii. La începutul secolului al XIX-lea, lemnul de santal hawaiian (iliahi) a fost exportat atât de intens în China, încât regele Kamehameha III a impus în 1839 o interdicție de recoltare de zece ani. Arborii nu și-au mai recăpătat niciodată abundența de odinioară. Astăzi, plantații mici, organice, de pe insula Hawaii produc cantități limitate, comercializate drept „Royal Hawaiian Sandalwood”. Profilul olfactiv este distinct, mai ușor, mai transparent, cu o notă de vârf de miere, iar prețul se explică atât prin raritate, cât și prin costul agriculturii din Hawaii.

Piața globală a uleiului de lemn de santal a fost evaluată la aproximativ 400 de milioane USD în 2024, cu o proiecție de 1,15 miliarde USD până în 2029 (Technavio). Creșterea este susținută nu doar de parfumerie, ci și de cosmetică: alfa-santalolul a arătat proprietăți antiinflamatoare în studii clinice, ceea ce îl face atrăgător pentru formulatorii de produse de îngrijire a pielii.

Lemnul de santal în parfumerie: nota pielii

Se estimează că lemnul de santal intră în baza a 50% dintre compozițiile feminine. Rar ca vedetă. De obicei ca materia care ține totul laolaltă. Structura moleculară a alfa-santalolului îi dă proprietăți fixatoare excepționale: se leagă de proteinele pielii, încetinește evaporarea și prelungește viața notelor mai ușoare așezate deasupra. Un parfum construit pe o bază de lemn de santal ține mai mult, rămâne mai aproape de piele și se stinge mai grațios decât unul construit doar pe moscuri de sinteză.

De aceea parfumierii numesc lemnul de santal „notă a pielii”, nu „notă lemnoasă”. Rolul lui nu este să adauge o notă lemnoasă, ci să creeze iluzia că parfumul provine chiar din corp. Pe o piață care prețuiește tot mai mult parfumurile create să miroasă ca o versiune idealizată a celui care le poartă, lemnul de santal este materia de temelie.

Tradiția este străveche. Templele hinduse ard pastă de lemn de santal de cel puțin patru mii de ani. Călugării budiști ung cu ulei de lemn de santal înainte de meditație. În medicina ayurvedică, pasta de lemn de santal aplicată pe frunte se prescrie pentru febră și inflamații. Obiceiul de a pregăti trupul cu lemn de santal, pentru rugăciune, pentru vindecare, pentru moarte (în unele părți ale Indiei rămâne un lemn tradițional pentru incinerare), este mai vechi cu milenii decât folosirea lui în parfumeria occidentală.

În compoziția modernă de parfumuri, lemnul de santal lucrează în mai multe registre:

• Parfumuri care imită mirosul pielii: compoziții în care nota lemnoasă înlocuiește moscul tradițional din bază și creează un efect intim, lipit de corp. Parfumul Doppel Dancers merge în această direcție: irisul și lemnul sunt așezate atât de aproape de piele, încât parfumul devine inseparabil de căldura celui care îl poartă.
• Compoziții ambrate: lemnul de santal asociat cu vanilie, ambră și condimente creează plinătatea caldă care definește familia. Lemnul îmblânzește dulceața și o împiedică să devină apăsătoare.
• Parfumuri pentru meditație și stare de bine: asocierea dintre lemnul de santal și practica contemplativă a migrat din temple în produsele de consum. Molecula are efecte măsurabile: un studiu din 2006, publicat în Planta Medica, a constatat că alfa-santalolul a avut activitate sedativă la șoareci, în doze mici, ceea ce susține folosirea tradițională.
• Colonii masculine: lemnul de santal în baza compozițiilor fougère și lemnos-aromatice, unde adaugă căldură și persistență fără greutatea notei de patchouli sau de oud.

Lemnul de santal de sinteză: Javanol, Polysantol și acordeonul

Prețul uleiului natural de lemn de santal și oferta lui nesigură au împins parfumeria, cu zeci de ani în urmă, spre variante de sinteză. Rezultatul este una dintre traducerile mai reușite din chimia parfumurilor. Spre deosebire de acordul de oud de sinteză, care rămâne o aproximare grosieră, moleculele de lemn de santal de sinteză se apropie remarcabil de anumite laturi ale materiei prime naturale.

Principalele molecule și ce aduce fiecare:

• Javanol: moleculă descoperită în 1997. Groasă, lemnoasă, cu o transparență trandafirie la diluție. Persistență mare. Cea mai apropiată moleculă individuală de adâncimea cremoasă a alfa-santalolului natural. Scumpă după standardele materiilor de sinteză, ceea ce spune ceva despre dificultatea de a reproduce acest miros anume.
• Polysantol (o casă elvețiană de parfumuri): moleculă puternică, aromatică, dulce. Mai difuzivă decât molecula Javanol, se întinde în loc să se lipească. Folosită adesea ca să dea unui acord de lemn de santal volum și întindere.
• Ebanol: moleculă mai adâncă, mai întunecată, cu laturi de piele tăbăcită și anisate: fenicul uscat, lemn-dulce, o urmă de imortelă. Este partea de umbră a lemnului de santal, latura ascunsă pe care uleiul natural o dezvăluie doar în faza finală cea mai profundă.
• Bacdanol: moleculă curată, lemnoasă, ușor metalică. Molecula la care se apelează cel mai des pentru acorduri accesibile de lemn de santal. Prezentă în formulări de larg consum, unde costul pe kilogram contează mai mult decât reproducerea fidelă.
• Sandalore: moleculă cremoasă, lăptoasă, cu o notă pudrată blândă. Folosită pe scară largă în produsele de îngrijire personală (geluri de duș, loțiuni, lumânări), unde o impresie recognoscibilă de lemn de santal trebuie să reziste la diluția în formulele de bază.

Nicio moleculă nu reproduce singură lemnul de santal natural. Parfumierii construiesc acorduri, combinații de trei până la șase molecule de sinteză suprapuse pentru a aproxima spectrul uleiului natural. Tehnica se numește uneori „acordeon”: comprimă și extinde laturile mirosului prin ajustarea raportului dintre elementele cremoase (Javanol), difuzive (Polysantol), întunecate (Ebanol) și structurale (Bacdanol). Cele mai bune acorduri conving într-un parfum finit. Se destramă pe o fâșie de testare, lângă ulei veritabil de Santalum album, unde coeziunea fără cusur a materiei prime naturale, refuzul lui de a se desface în componente identificabile, dezvăluie asamblarea de sinteză: părți care se dau drept un întreg.

Economia este fără echivoc. Ulei natural de lemn de santal indian: între 2.000 și 5.000 USD pe kilogram. Javanol: între 200 și 400 USD. Bacdanol: sub 100 USD. O formulă cu 5% lemn de santal natural în bază nu este viabilă comercial decât la prețuri de lux. Pentru 99% din piață, materiile de sinteză nu sunt o scurtătură. Sunt singura opțiune.

Tensiunea dintre natural și de sinteză nu este specifică lemnului de santal. În toată parfumeria, molecule ca acestea înlocuiesc discret materii pe care natura nu le mai poate oferi la scară mare. Ce înseamnă „natural” în parfumerie și ce nu înseamnă.

La PREMIEREPEAU, lemnul intră acolo unde servește compoziția, nu acolo unde servește un discurs de marketing. Cu DISCOVERY SET vedeți cum se comportă aceste note de bază pe propria piele. Arborele a așteptat treizeci de ani. Acordați-i o oră.

Întrebări frecvente

Ce miros are lemnul de santal?

Lemnul de santal miroase cald, cremos și lăptos, cu o notă lemnoasă moale, fără muchii ascuțite. Este descris adesea drept nota lemnoasă cea mai apropiată de mirosul pielii: ușor dulce, ușor pudrat, cu o adâncime untoasă care rămâne lipită de corp. Lemnul de santal indian de Mysore este cel mai plin și mai cremos, iar S. spicatum australian este mai uscat și mai auster.

De ce este lemnul de santal atât de scump?

Arborele are nevoie de 20 până la 30 de ani ca să dea ulei viabil comercial. Recoltarea este definitivă: arborele se scoate cu totul din pământ. Populațiile sălbatice din India s-au prăbușit din cauza contrabandei și a exploatării excesive, ceea ce a urcat prețul uleiului de Mysore între 2.000 și 5.000 USD pe kilogram. Un arbore plantat azi nu va fi gata decât peste decenii.

Este lemnul de santal indian amenințat cu dispariția?

Santalum album figurează ca specie vulnerabilă pe Lista roșie a IUCN. Producția din Karnataka a scăzut de la 3.000 de tone în 1978 la 20 de tone în 2002, un declin de 99,3%, din cauza proastei gestionări a monopolului, a contrabandei și a bolii spike. Cultivarea privată a fost legalizată în 2001, dar revenirea va dura decenii.

Care este diferența dintre lemnul de santal indian și cel australian?

Lemnul de santal indian (Santalum album) dă un ulei cu între 41 și 54% alfa-santalol și este apreciat pentru plinătatea lui cremoasă, lactonică. Lemnul de santal australian nativ (Santalum spicatum) conține doar între 15 și 25% alfa-santalol și are un caracter mai uscat. Totuși, Santalum album cultivat în plantații australiene dă un ulei identic chimic cu cel indian de Mysore: raportul santalolilor este determinat genetic, nu de mediu.

Cum se folosește lemnul de santal în parfumerie?

Lemnul de santal este în primul rând o notă de bază și un fixator. Alfa-santalolul se leagă de proteinele pielii și prelungește persistența notelor mai ușoare așezate deasupra. Se estimează că intră în 50% dintre compozițiile feminine și stă la baza acordurilor care imită mirosul pielii, parfumuri create să miroasă ca o versiune idealizată a corpului celui care le poartă. Ancorează și familiile ambrate, lemnos-aromatice și meditative.

Ce sunt alternativele de sinteză la lemnul de santal?

Principalele molecule de sinteză sunt Javanol (adâncime cremoasă, trandafirie), Polysantol (proiecție difuză, dulce), Ebanol (tonuri întunecate, de piele tăbăcită), Bacdanol (structură lemnoasă curată) și Sandalore (lăptos, pudrat). Parfumierii le combină în acorduri care se apropie de mirosul lemnului de santal natural. Nicio moleculă nu reproduce complexitatea uleiului natural.

Cât durează până crește un arbore de santal?

Duramenul se formează în jurul vârstei de șapte ani, dar concentrațiile de ulei viabile comercial apar între al douăzecilea și al treizecilea an (între 2,5 și 4% ulei, în greutate). După primul deceniu, arborele adaugă aproximativ un kilogram de duramen pe an. Recoltarea este distructivă: se scoate întregul arbore, cu tot cu rădăcini.

Ce s-a întâmplat cu lemnul de santal de Mysore?

Monopolul statului (declarat în 1792), contrabanda organizată (Veerappan a scos 65 de tone înainte să fie ucis în 2004), boala spike și lipsa de stimulente pentru fermieri au prăbușit producția din Karnataka cu peste 99% între 1978 și 2002. Cultivarea privată a fost legalizată în 2001, iar vânzarea către alți cumpărători decât statul în 2022, dar refacerea populațiilor sălbatice va cere decenii.