Lemn de agar Lemnul de agar, braconat până la dispariție | PREMIEREPEAU

Lemnul de agar costă mai mult pe kilogram decât aurul, cocaina sau cornul de rinocer. Cea mai bună calitate, un lemn de inimă dens, saturat de rășină, numit kyara, s-a vândut cu 100.000 $ kilogramul. Uleiul stors din el, picătură cu picătură, în șaptezeci și două de ore de distilare neîntreruptă, se vinde pe piața legală între 30.000 și 80.000 $ kilogramul. Pe piața neagră, nimeni nu păstrează chitanțe.

14 min

Patru dintre cele douăzeci și una de specii Aquilaria cunoscute sunt acum în pericol critic de dispariție. Una este în pericol. Nouă sunt vulnerabile. Pentru celelalte lipsesc datele necesare clasificării, ceea ce, în biologia conservării, înseamnă de obicei că nimeni nu a numărat ce a mai rămas. Toate speciile care produc lemn de agar figurează în Anexa II CITES din 2004, ceea ce impune permise de export și dovada că comerțul nu pune în pericol supraviețuirea speciei. Un studiu din 2025, publicat de Mongabay, a constatat că 70% din comerțul mondial cu lemn de agar depinde încă de arbori recoltați din natură, din populații amenințate. Permisele există. Aplicarea lor, nu.

Nicio altă materie primă din parfumerie nu poartă o asemenea povară: o marfă al cărei lanț de aprovizionare se citește ca un dosar de trafic de animale sălbatice și a cărei raritate crește în pas cu dorința de a o avea.

Ce este lemnul de agar: un arbore care miroase doar când moare

Lemnul de agar nu este o specie. Este o stare. Mai exact, o boală: produsul aromatic al unui arbore care luptă pentru viață.

Arborele care dă oud aparține genului Aquilaria, un grup de arbori tropicali cu lemn tare și creștere rapidă, originari din Asia de Sud-Est, de la poalele munților din Assam până la pădurile de câmpie din Papua Noua Guinee. Există cel puțin douăzeci și una de specii recunoscute. Sănătoși, sunt banali: lemn palid, ușor, fără niciun miros anume. Ars, nu lasă nimic care să merite ținut minte.

Apoi atacă ciuperca. Phialophora parasitica, un mucegai ascomicet, pătrunde prin rănile din scoarță: găuri de insecte, stricăciuni de furtună, o tăietură de macetă. Arborele recunoaște invazia și începe să secrete o oleorășină densă, ca să izoleze intrusul. În ani, uneori în decenii, rășina saturează lemnul de inimă, iar lemnul palid devine greu și negru, îmbibat cu miros de lemn umed de biserică, de piele tăbăcită coaptă la soarele după-amiezii, de miere străbătută de fum. Latura aceasta tăbăcită, afumată și animalică este aceeași la care apelează parfumierul când construiește note de piele tăbăcită într-un parfum. Două familii de compuși fac cea mai mare parte a muncii: sesquiterpenele, care dau fondul lemnos și animalic, și derivații de 2-(2-feniletil)cromonă, care aduc tonurile dulci, de miere. La cele patru specii de Aquilaria cele mai studiate s-au identificat peste 367 de compuși distincți (PMC, 2022).

Rășina este răspunsul imunitar al arborelui. Ceea ce numim oud este mirosul unui corp care luptă cu o infecție. Fiecare gram de lemn de agar de pe piață este reziduul acelei lupte, recoltat pentru că mirosea a ceva ce merita luat.

Raritatea: 7 arbori din 100

În pădurile naturale, circa 7% dintre arborii Aquilaria se infectează și produc oud. Din fiecare o sută de arbori, nouăzeci și trei nu valorează nimic pentru cel care recoltează. Acest raport, verificat în cercetări de teren din Malaezia, Indonezia și Vietnam, creează o logică brutală: ca să găsească un arbore care merită tăiat, recoltatorul trebuie să inspecteze, și adesea să strice, alți paisprezece.

Oudul nu există izolat. În Golf, face parte dintr-un ritual de parfumare numit bakhoor, mai vechi decât parfumeria cu milenii. Occidentul abia îl înțelege.

Oudul este scump. Dar nu este cea mai scumpă materie primă din parfumerie. Titlul acesta aparține unui lucru pe care nu l-ați ghici niciodată. Lista completă a prețurilor.

Acum știți cât costă oudul. Dar puteți deosebi, într-un flacon, oudul adevărat de cel de sinteză? Majoritatea oamenilor nu pot. Metoda, în ghid.

Lista Roșie IUCN arată situația pe specii:

Aquilaria malaccensis, specia care dă cel mai apreciat lemn de agar din punct de vedere comercial, este în pericol critic. Aquilaria crassna, principala specie din Thailanda, Cambodgia, Laos și Vietnam, este în pericol critic. Ambele se află în centrul comerțului, nu la marginea lui.

Toate cele douăzeci și una de specii au fost incluse în Anexa II CITES în ianuarie 2005. Înscrierea cere ca orice comerț internațional să fie însoțit de permise care certifică faptul că recolta nu va dăuna supraviețuirii speciei, o evaluare numită aviz de neprejudiciere (Non-Detriment Finding, NDF). O analiză din 2025, prezentată Comitetului permanent CITES, a constatat că multe țări exportatoare se bazează încă pe avize NDF învechite, unele vechi de peste zece ani, construite pe inventare ale populațiilor care nu mai corespund cu ce crește în pământ.

Rețelele de braconaj

Comerțul cu lemn de agar urmează coridoare familiare oricui studiază traficul de animale sălbatice. Materia primă pleacă din pădurile din Laos, Cambodgia, Myanmar și Papua Noua Guinee spre centre de prelucrare din Vietnam, Thailanda și Malaezia, apoi mai departe spre piețele de consum din Orientul Mijlociu, China, Japonia și Taiwan.

Clonele arăbești de 15 $ care inundă TikTok pretind că au oud. Materia primă adevărată costă 30.000 $ kilogramul. Diferența spune tot despre ce se află de fapt în flacon. Economia lanțului de clone.

În Thailanda, A. crassna supraviețuiește doar în zone protejate, parcuri naționale și rezervații de faună, unde este, în limbajul clinic al unui studiu din 2008 din Biological Conservation, „intens braconată”. Cercetătorii au folosit analiza matricială a populațiilor ca să evalueze dacă ritmul actual de recoltare era sustenabil. Nu era. Studiul a concluzionat că supraviețuirea speciei depindea de eficiența măsurilor împotriva braconajului, măsuri care, notau autorii, erau cronic subfinanțate.

Braconajul transfrontalier este organizat. Cetățeni thailandezi și cambodgieni intră în pădurile din Malaezia ca să recolteze ilegal lemn de agar. Comercianți vietnamezi cumpără așchii brute în Laos și Cambodgia pentru reexport către cumpărători din Orientul Mijlociu. Un studiu din Hong Kong a documentat braconajul itinerant al speciei Aquilaria sinensis în pădurile periurbane ale orașului: arbori doborâți în parcuri din suburbii, atât de aproape de blocuri, încât se aud din apartamente.

Cifrele arată cât de slab este controlul. Un studiu din 2025, care compară datele comerciale CITES cu înregistrările vamale, a găsit discrepanțe mari: volume de lemn de agar expediate din Indonezia în Africa apar în bazele de date vamale, dar fără permise CITES corespunzătoare. Lemnul a trecut granițele. Hârtiile, nu. Așchiile și pulberea, care reprezintă peste 80% din comerțul mondial cu lemn de agar ca volum, se urmăresc deosebit de greu, pentru că nu mai pot fi legate de un anumit arbore, de o pădure sau de un permis după ce părăsesc țara de origine.

În Papua Noua Guinee, unde Aquilaria filaria crește în unele dintre cele mai inaccesibile păduri ale lumii, WWF a documentat distrugerea în masă a arborilor de către recoltatori care doboară orice Aquilaria găsesc, infectată sau nu, în speranța că vor descoperi rășină înăuntru. Raportul lucrează împotriva lor. Cei mai mulți arbori nu dau nimic. Pădurea suportă costul oricum.

Acolo unde crește lemnul de agar, sărăcia este acută, iar guvernarea slabă. Marfa este ușoară, de mare valoare și imposibil de urmărit după prelucrare: același profil care alimentează traficul de narcotice. Braconajul continuă până când arborii dispar sau până când pedepsele devin destul de aspre ca să schimbe calculul. Niciuna nu s-a întâmplat.

Prețul oudului: o piață construită pe raritate

Uleiul de oud este cea mai scumpă materie primă din parfumerie. Nimic altceva nu se apropie. Nici otto de trandafir din Bulgaria, nici lemnul de santal din India, nici untul de rădăcină de iris. Prețurile reflectă o piață în care raritatea este produsul:

Piața lemnului de agar în ansamblu, cu așchii, ulei, pulbere și produse finite, era evaluată la circa 10 miliarde de dolari în 2024, cu proiecții de 17,6 miliarde de dolari până în 2033 (Straits Research). Numai segmentul uleiului esențial crește cu peste 8% pe an. Cererea de oud în parfumeria de lux a urcat cu circa 35% în ultimii cinci ani, trasă mai ales de piețele din Orientul Mijlociu și din Asia de Est, deși apetitul occidental recuperează diferența. Materia primă care, acum două decenii, li se părea europenilor prea afumată, prea animalică, prea străină, apare acum în compoziții la toate nivelurile de preț.

Dinamica se hrănește singură. Populațiile sălbatice se împuținează, raritatea împinge prețurile în sus, prețurile mai mari fac braconajul mai profitabil, iar arborii rămași devin mai valoroși tocmai pentru că sunt tot mai puțini. Nimic din structura actuală a pieței nu încetinește acest ciclu. Insuline Safrine, compoziția noastră construită în jurul unei călduri afumate și dulci, folosește materii prime din surse sustenabile, ceea ce înseamnă că absoarbe costul pe care îl impun lanțurile de aprovizionare trasabile, în loc să-l transfere pădurilor, care nu au glas în tranzacție.

Revoluția plantațiilor

Cea mai promițătoare intervenție, și cea mai disputată, este cultivarea arborilor Aquilaria în plantații și inocularea lor artificială pentru a produce oud.

Cultivarea comercială este acum activă în Thailanda, Bangladesh, India, Vietnam, Malaezia, Indonezia și în părți din sudul Chinei. Principiul este simplu: se plantează puieți de Aquilaria, se așteaptă între șapte și zece ani ca ei să atingă un diametru suficient, apoi se rănesc deliberat și se introduc culturi fungice care declanșează producția de rășină. Arborele nu trebuie doborât. Rășina poate fi recoltată pe secțiuni, iar arborele continuă să crească.

Metodele de inoculare au evoluat repede:

• Rănire tradițională: bătut cu cuie, găurire, îndepărtarea scoarței, ruperea trunchiului sau ardere. Metoda este ieftină și nu cere pricepere tehnică, dar rezultatele sunt neregulate. Calitatea rășinii variază enorm, iar multe exemplare nu dau nimic de folosit. Bangladeshul se bazează mult pe bătutul cu cuie. Malaezia și Indonezia combină găurirea cu decojirea.
• Truse pentru lemn de agar cultivat (CA-Kits): dezvoltate în Vietnam. Trunchiul se găurește, găurile se țin deschise cu mici țevi de plastic și se introduc medii chimice care stimulează formarea rășinii. Metoda este mai controlată decât rănirea tradițională, dar rămâne dependentă de reacția fiecărui arbore în parte.
• Tehnica de inducere a lemnului de agar în tot arborele (Agar-Wit): o metodă chineză publicată în Frontiers in Plant Science (2019), care declanșează formarea rășinii în tot trunchiul, nu doar în jurul rănilor izolate. Randamentele cresc semnificativ, dar tehnica cere personal format și formule chimice protejate prin drepturi de proprietate.
• Inoculare biologică (Agar-Bit): introducerea directă în răni a unor tulpini de ciuperci, mai ales Fusarium solani și Fusarium oxysporum. O trecere în revistă a literaturii a identificat 59 de tulpini fungice endofite din 16 genuri, capabile să inducă formarea lemnului de agar, dintre care 28 aparțin genului Fusarium.

Rezultatele sunt reale, dar contestate. Oudul de plantație diferă măsurabil de cel sălbatic. Rășina a avut ani la dispoziție, nu decenii. Profilul de sesquiterpene este mai simplu. Complexitatea cromonelor este mai redusă. Cunoscătorii din statele din Golf, din Japonia și din Taiwan deosebesc în câteva secunde oudul de plantație de cel sălbatic, iar diferența de preț o arată: între 2.000 și 5.000 de dolari pe kilogram pentru uleiul de plantație, față de 30.000 până la 80.000 de dolari pentru cel sălbatic. Dezbaterea despre calitate se regăsește în toată agricultura (de fermă față de sălbatic, cultivat față de găsit), dar aici miza este dispariția speciei pe de o parte și proveniența pe de alta.

În practică, cea mai mare parte a oudului folosit în parfumeria fină, chiar și în compozițiile de nișă scumpe, provine deja din plantații sau este de sinteză. Materia primă sălbatică alimentează piața de attar, tradiționalul bukhoor, colecționarii din Golf și din Asia de Est, care ard la o singură adunare așchii în valoare de mii de dolari. Lanțul de aprovizionare al industriei parfumurilor și criza braconajului se suprapun, dar nu coincid. Criza este alimentată de consumul cultural: se arde, nu se pulverizează.

Distilarea: 72 de ore pentru câțiva mililitri

Extragerea uleiului de oud din lemnul de agar este unul dintre cele mai lente procese, cu cel mai mic randament, din toată producția de parfumuri.

Metoda tradițională este hidrodistilarea: așchiile de lemn se scufundă în apă și se încălzesc până la fierbere, pe foc deschis sau cu manta de abur. Înainte de distilare, lemnul stă în apă între două și treizeci de zile, ca să înceapă hidroliza și o ușoară fermentație anaerobă. Această înmuiere formează esteri și aldehide, care dau uleiului complexitatea: note care dispar dacă procesul este grăbit.

Distilarea propriu-zisă merge fără întrerupere cel puțin șaptezeci și două de ore. Unii producători artizanali o prelungesc la cinci zile sau mai mult. Motivul ține de fizică: sesquiterpenele care definesc caracterul oudului sunt molecule cu punct de fierbere ridicat. Se volatilizează greu. Extragerea lor cere căldură susținută, pe perioade lungi. Randamentul este infim: un kilogram de așchii de lemn de agar de calitate superioară dă, în cel mai bun caz, câțiva mililitri de ulei.

Extracția cu CO2 supercritic este o alternativă mai rapidă. Materia vegetală intră într-o cameră sub presiune, iar dioxidul de carbon, încălzit la 31 °C și comprimat la aproximativ 8.000 psi, devine fluid supercritic și dizolvă compușii aromatici. Apoi CO2 se decomprimă, se evaporă curat și lasă extractul. Metoda captează un spectru mai larg de compuși volatili și nevolatili decât hidrodistilarea. Uleiul rezultat miroase altfel: mai complet, mai puțin afumat, mai aproape de lemnul crud.

Alegerea dintre metode ține atât de estetică, cât și de tehnică. Oudul hidrodistilat are caracterul ars, animalic, de grajd, pe care îl apreciază cunoscătorii din Golf, calități născute în parte din fermentația și din căldura prelungită a procesului. Nota aceea de pământ, fungică, întunecată ca o pivniță, este același registru care face ca trufa în parfumerie să pară pe jumătate hrană, pe jumătate animal. Oudul extras cu CO2 este mai curat, mai transparent, poate mai fidel lemnului. Parfumierii formați în tradiția europeană tind să-l prefere. Piața pentru ardere, bukhoor, așchii de incens, îl vrea hidrodistilat.

Oudul de sinteză: cât de aproape poate ajunge chimia?

Oudul natural conține peste 150 de compuși volatili, al căror comportament se schimbă cu concentrația, cu temperatura și cu chimia pielii celui care îl poartă. Nicio moleculă de sinteză și niciun amestec nu reproduce întregul spectru. Parfumierii construiesc, în schimb, „acorduri de oud”: combinații care redau anumite laturi ale materiei, fără să încerce să o copieze întreagă.

Elementele de construcție:

• Iso E Super: apropiat de lemnul de cedru, abia perceptibil singur, mai mult căldură decât un miros distinct. Dă acordurilor de oud greutatea texturală. Brevetat în anii 1970, este astăzi una dintre cele mai folosite molecule din parfumeria contemporană.
• Cashmeran: obținut prin sinteză în 1968. Condimentat, lemnos, cu un grăunte de mosc dedesubt. Ar fi prezent în aproape fiecare parfum pe bază de oud de pe piață: sprijinul structural pe care nimeni nu-l simte conștient.
• Ambroxan: o moleculă de mosc și ambră, derivată din ambră cenușie. Dă acordurilor de oud strălucire și persistență, fără nota animalică grea a materiei naturale.
• Cetalox: aduce profunzime, difuzie și o latură ambrată, cristalină. Se folosește pentru a prelungi și a proiecta acordurile de oud.
• Molecule de oud de sinteză proprietare: molecule captive dezvoltate intern de furnizorii de materii prime aromatice, indisponibile parfumierilor independenți, care vizează laturi anume ale oudului natural: derivați de guaiazulenă pentru registrul afumat, amestecuri de sesquiterpene de sinteză pentru profunzimea lemnoasă. Rezultatele diferă. Niciuna nu redă întreaga evoluție.

Un acord de oud de sinteză bine construit îl poate convinge pe cel care îl poartă într-o apă de parfum. Nu îl va convinge pe cel care a ars așchii sălbatice de Aquilaria crassna într-o mabkhara. Oudul natural se schimbă pe piele de-a lungul orelor și trece prin contradicții (dulce și fecal, medicinal și cu iz de miere, afumat și curat) pe care nicio formulă fixă nu le reproduce. Diferența nu este de grad, ci de natură.

Pentru cei mai mulți consumatori de parfum, care întâlnesc oudul ca notă de sprijin, nu ca ulei de sine stătător, acordurile de sinteză sunt suficiente. Pentru comerțul cu lemn de agar brut, așchii arse ca incens, attar aplicat direct pe piele, nu există înlocuitor. Această piață alimentează braconajul.

Fum de 3.000 de ani: oudul ca civilizație

Parfumeria occidentală a dat peste oud în jurul anului 2002, când un parfum de designer care purta acest nume l-a făcut cunoscut clienților din marile magazine.

În Peninsula Arabică, practica precede cu milenii istoria scrisă a parfumului.

Folosirea lemnului de agar în Orientul Mijlociu este atestată cel puțin din 1400 î.Hr. Arderea de bukhoor, așchii de lemn îmbibate în uleiuri parfumate și puse pe cărbuni încinși, nu este un ritual de parfumerie. Este un ritual al ospitalității. Oaspeților care intră într-o casă din Golf li se oferă bukhoor în semn de bun venit, iar fumul se trece pe sub haine, ca mirosul să se prindă de țesătură. Hainele se atârnă deasupra așchiilor mocnite în seara dinaintea unor ocazii importante. Practica se extinde la moschei, la nunți, la gestul obișnuit de a pregăti o încăpere pentru cei care vor intra în ea.

Se consemnează că Profetul Muhammad a folosit oud. Obiceiul fumigației personale cu lemn de agar, tabekhir, continuă fără întrerupere în lumea islamică, țesut în religie, în ospitalitate și în rutina zilnică de mai mult timp decât există parfumeria ca industrie. Piața de oud și de parfumuri a Arabiei Saudite ajunge la miliarde de dolari anual și continuă să crească.

Greutatea culturală contează pentru conservare, pentru că aici cererea nu este facultativă. O gospodărie din Golf nu arde oud pentru că este la modă. Îl arde pentru că așa făcea bunica ei, și bunica ei înaintea ei. Înlocuirea oudului sălbatic cu oud de plantație nu ține de o preferință de calitate. Ține de întrebarea dacă un obicei viu poate supraviețui organismului de care depinde.

Tămâia arată ce se poate întâmpla. Arborii Boswellia care o produc sunt și ei recoltați excesiv, cresc și ei încet, sunt și ei slab protejați. Smirna se confruntă cu presiuni asemănătoare. Tiparul se repetă: rășini aromatice produse de arbori sub stres în țări în curs de dezvoltare, consumate în țări bogate, protejate pe hârtie prin acorduri care nu sunt aplicate pe teren. Vetiverul și patchouli, măcar, sunt ierburi și arbuști: cresc la loc în câteva sezoane, nu în decenii. Arborii cer decenii ca să fie înlocuiți.

Dacă plantațiile se pot extinde destul de repede ca să înlocuiască recoltarea sălbatică înainte de prăbușirea populațiilor din natură, depinde de două schimbări: consumatorii din Golf și din Asia de Est să accepte materia primă de plantație drept legitimă și aplicarea normelor CITES în țările de origine să se îmbunătățească. Pe traiectoria actuală, niciuna nu se petrece destul de repede. Arborii cresc încet. Cererea nu.

La PREMIEREPEAU, oudul este o materie primă al cărei cost depășește cu mult factura. DISCOVERY SET include compoziții provenite din surse trasabile și folosite cu măsură, pentru că a lucra cinstit cu aceste materii înseamnă a recunoaște ce costă ele locurile din care vin.

Întrebări frecvente

Ce este lemnul de agar?

Lemnul de agar este lemnul de inimă întunecat, saturat de rășină, produs de arborii Aquilaria când sunt infectați cu ciuperca Phialophora parasitica. Arborele secretă o oleorășină densă ca răspuns imun. În ani sau decenii, lemnul pal și fără miros devine una dintre cele mai scumpe materii aromatice din lume. Doar aproximativ 7% dintre arborii sălbatici dezvoltă natural această infecție.

De ce este lemnul de agar atât de scump?

Raritate naturală (rată de infectare de 7% la arborii sălbatici), formare lentă (ani sau decenii), recoltare distructivă, populații sălbatice în scădere și o cerere globală în creștere puternică. Uleiul de oud sălbatic costă între 30.000 și 80.000 de dolari pe kilogram. Cea mai înaltă calitate, kyara, poate depăși 100.000 de dolari pe kilogram de lemn brut. Fiecare etapă, de la găsirea arborilor infectați până la distilarea uleiului timp de peste 72 de ore, cere multă muncă și dă un randament mic.

Oudul este același lucru cu lemnul de agar?

Oud (scris și oudh sau ud) este numele arab al rășinii de lemn de agar și al uleiului distilat din ea. Lemnul de agar este lemnul infectat în sine. În parfumerie, „oud” înseamnă de obicei uleiul esențial sau un acord conceput să-i reproducă mirosul. În cultura din Golf, „oud” poate însemna așchiile de lemn brut arse ca incens bukhoor.

Ce miros are oudul?

Oudul natural este contradictoriu: în același timp dulce și animalic, afumat și cu iz de miere, medicinal și cald. Originile diferite dau profiluri distincte. Oudul cambodgian tinde spre o dulceață fructată, cel indian este mai întunecat și mai de grajd, iar soiurile indoneziene sunt mai ierboase. Mirosul se schimbă puternic pe piele în câteva ore.

Este arborele de lemn de agar pe cale de dispariție?

Da. Patru specii de Aquilaria sunt în pericol critic, una este în pericol și nouă sunt vulnerabile pe Lista Roșie IUCN. Toate cele douăzeci și una de specii sunt incluse din 2005 în Anexa II CITES, ceea ce impune permise de comercializare. În ciuda acestor protecții, un studiu din 2025 a constatat că 70% din comerțul global depinde încă de arbori recoltați din natură, din populații amenințate.

Lemnul de agar poate fi cultivat durabil?

Da, cultivarea în plantații este activă în Thailanda, Bangladesh, India, Vietnam și Malaezia. Arborii cresc între 7 și 10 ani, apoi sunt inoculați artificial cu ciuperci pentru a declanșa producția de rășină. Oudul de plantație diferă măsurabil de cel sălbatic: are un profil chimic mai simplu și este mai puțin complex aromatic, dar este suficient pentru majoritatea aplicațiilor din parfumerie. Extinderea producției de plantație pentru a răspunde cererii globale rămâne principala provocare pentru conservare.

Care sunt alternativele de sinteză la oud?

Parfumierii construiesc „acorduri de oud” cu molecule precum Iso E Super (lemnos catifelat), Cashmeran (lemn condimentat), Ambroxan (ambră cu mosc) și Cetalox (profunzime cristalină). Aceste combinații pot reda convingător oudul în parfumeria fină, dar nu reproduc complexitatea completă a uleiului natural de lemn de agar, care conține peste 150 de compuși volatili.

Cât durează distilarea uleiului de oud?

Hidrodistilarea tradițională cere o înmuiere prealabilă de la 2 la 30 de zile, urmată de distilare continuă de cel puțin 72 de ore, uneori până la cinci zile. Procesul dă doar câțiva mililitri de ulei la un kilogram de lemn. Extracția cu CO2 supercritic este mai rapidă, dar dă un profil aromatic diferit, mai curat și mai aproape de lemnul crud.