Botanică
Trifoiul cuprinde plante ierboase mici, anuale, bienale sau perene de scurtă durată, care cresc de obicei până la 30 cm. Frunzele sunt de regulă trifoliate, iar florile mici merg de la roșiatic la alb sau galben. Printre genurile înrudite care au în engleză nume populare asemănătoare se numără Melilotus (sweet clover, la noi sulfina) și Medicago (burclover).
Trifoiul roșu (Trifolium pratense) este o plantă perenă de scurtă durată, înaltă între 20 și 80 cm, cu flori roz-închis, mai pale la bază. Numele speciei provine din latinescul prātum, adică pajiște. Este originar din Europa, Asia de Vest și nord-vestul Africii și s-a naturalizat pe alte continente, cum ar fi America de Nord și America de Sud.
Trifoiul alb (Trifolium repens) este o plantă ierboasă perenă din familia leguminoaselor. Tulpinile se târăsc pe sol și prind rădăcini la noduri, așa că formează adesea covoare. Inflorescențele poartă flori albicioase, adesea nuanțate de roz sau de crem. Este originar din Europa și Asia Centrală și a fost introdus în America de Nord, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă și Japonia.
Originar din Europa, genul crește astăzi pe tot globul, cu cea mai mare diversitate în zona temperată a emisferei nordice. Multe specii se găsesc și în America de Sud și în Africa.
Cultură
Trifoiul alb a fost descris drept cea mai importantă leguminoasă furajeră din zonele temperate. Trifoiul fixează azotul cu ajutorul bacteriilor simbiotice din nodozitățile rădăcinilor, ceea ce reduce nevoia de îngrășăminte de sinteză. Trifoiul roșu are o rădăcină pivotantă adâncă, care îl face rezistent la secetă. Florile trifoiului roșu și ale celui alb sunt vizitate mai ales de bondari. Trifoiul alb se adaugă adesea în amestecurile de semințe pentru gazon, pentru că crește și acoperă solul cu verdeață pe terenurile mai sărace, unde ierburile de gazon nu se dezvoltă bine.
Compoziție și utilizări
Printre compușii fitochimici ai trifoiului roșu se numără glucidele, saponinele, izoflavonele și alte flavonoide. Principalele izoflavone sunt formononetina, biochanina A, daidzeina și genisteina. Conținutul de izoflavone variază mult în funcție de partea plantei, stadiul fenologic, soi și prelucrarea după recoltare. Trifoiul roșu conține cumarină și derivați flavonoidici, așa că persoanele cu tulburări de coagulare sau aflate sub tratament anticoagulant trebuie să-l folosească cu prudență.
Trifoiul este comestibil pentru om. Din flori se prepară ceai, iar semințele din flori se folosesc la pâine. În Statele Unite, trifoiul (Trifolium spp.) figurează pe lista substanțelor recunoscute în general ca sigure, drept condiment, aromă naturală și aromatizant, dar această includere nu acoperă preparatele de suplimente cu izoflavone.
Sulfina și cumarina
Sulfina (genul Melilotus), numită în engleză sweet clover, adică trifoi dulce, își datorează numele mirosului dulce, nu gustului amar. Melilotus officinalis, cunoscută ca trifoi dulce galben, sulfină galbenă, sulfină cu coaste sau sulfină comună, este o leguminoasă originară din Eurasia. Poate fi anuală sau bienală, atinge la maturitate între 120 și 180 de centimetri, are trei foliole și flori galbene.
·
Termeni înrudiți: Abelia · Floare de migdal · Alfa-terpineol · Alstroemeria · Heuchera · Amarilis · Floarea-lunii · Floare de ametist
