Vanilină
Mirosul unei pulberi albe care se dizolvă în lapte cald. Dulce fără fruct, cremoasă fără grăsime: o vanilie redusă la esențial, fără fondul de piele tăbăcită și de fum al păstăii. Cristalină la temperatura camerei, ține 400 de ore pe banda de testare.
- Type
- Ingredient
- Olfactive family
- Gourmand
- Source
- moleculă de sinteză (prezentă și în natură, în păstăile de Vanilla planifolia, în lignină și în guaiacol)
- Chemical class
- aldehidă fenolică (de sinteză)
Miros
Pe larg
Merită știut
Vanilina a fost izolată pentru prima dată în 1858 de farmacistul francez Théodore Nicolas Gobley, care a evaporat o tinctură de vanilie și a recristalizat reziduul din apă fierbinte. Șaisprezece ani mai târziu, Ferdinand Tiemann și Wilhelm Haarmann i-au dedus structura și au sintetizat-o din coniferină, un glucozid prezent în scoarța de pin. Astăzi, producția mondială de vanilină este de aproximativ 20.000 de tone pe an, iar păstăile de vanilie acoperă sub 1% din ea, în jur de 50 de tone.
Extracție și chimie
Metodă de extracție
Vanilina comercială este, în covârșitoare măsură, de sinteză. Calea industrială dominantă (circa 85% din producția mondială) pornește de la guaiacol: condensarea guaiacolului cu acid glioxilic dă acid vanililmandelic, care se transformă în vanilină prin decarboxilare oxidativă. Guaiacolul provine la rândul lui din catecol, de origine petrolieră. O a doua cale (circa 15%) recuperează vanilina din lignină, mai exact din leșia sulfitică uzată a procedeului de fabricare a celulozei cu sulfit, prin scindare oxidativă alcalină. Produsul obținut astfel se vinde uneori drept „identic naturalului”. Extracția din păstăi de Vanilla planifolia (extracție cu solvenți sau cu CO2 supercritic) acoperă sub 1% din producția mondială. Păstăile maturate conțin aproximativ 2% vanilină raportat la greutatea uscată. Precursorul ei, glucovanilina, se hidrolizează enzimatic în timpul maturării. Căile biotehnologice, prin fermentarea acidului ferulic (cu E. coli modificată genetic sau cu Amycolatopsis), produc „biovanilină” la un cost intermediar, dar rămân o mică parte din producția totală.
- Formulă
- C₈H₈O₃
- CAS
- 121-33-5
- Botanică
- Nu se aplică: moleculă de sinteză (identică celei naturale, prezentă și în Vanilla planifolia)
- Aspect
- pulbere cristalină albă sau aproape albă
- Cât ține
- 400 de ore la 20,00% în dipropilenglicol
- Sinonime
- 4-HIDROXI-3-METOXIBENZALDEHIDĂ ALDEHIDĂ DE VANILIE
Nu face obiectul unui standard IFRA (al 51-lea amendament). În UE, vanilina este un alergen de parfum care trebuie menționat pe etichetă peste 0,001% în produsele care rămân pe piele și peste 0,01% în cele care se clătesc (Regulamentul (UE) 2023/1545, anexa III, intrarea 346).
- Punct de fierbere
- între 285,00 și 286,00 °C la 760,00 mm Hg
- Punct de topire
- între 81,00 și 84,00 °C la 760,00 mm Hg
- Punct de inflamabilitate
- 307,00 °F TCC (153,00 °C)
- Densitate relativă
- între 1,04800 și 1,05900 la 25,00 °C
În parfumerie
Îndulcitor al notelor de bază, fixator și liant universal. Ancorează compozițiile ambrate și gourmand și le dă finalul cald, care învelește și sugerează confort și apropiere. Funcțional, încetinește evaporarea notelor de vârf volatile și netezește trecerea de la notele de inimă la cele de bază: un fixator în sensul clasic. Dozată între 1% și 3% în concentratele de parfumerie fină, rotunjește bazele lemnoase și ambrate (cu labdanum, benzoat de benzil), adâncește acordurile pudrate (cu cumarină, heliotropină) și dă corp moscurilor transparente (cu Galaxolide, Habanolide). În structurile gourmand se asociază cu etilmaltolul, maltolul și furaneolul și construiește o căldură aproape comestibilă. În structurile chypre, o urmă de vanilină leagă baza de mușchi de stejar și patchouli de inima florală. Principalele alternative de sinteză sunt etilvanilina (de 3 până la 4 ori mai intensă, mai stabilă), izobutiratul de vanilină (mai moale, balsamic) și Isobutavan (cu o latură de ciocolată albă).
Vedeți și
6 note